Filă de istorie: Povestea inginerului Mihai Ionescu, inventatorul motofierăstrăului românesc

0
5

Dacă intrăm într-unul din laboratoarele de la Facultatea de Silvicultură din Brașov, putem vedea o expoziție de motofierăstraie și accesorii. Tot felul de modele, de la cele vechi, rusești, până la cele sofisticate de azi. Printre ele, două sunt cu totul speciale: Retezat și FM60. Sunt „înfipte” într-un trunchi de mesteacăn și cei interesați de istoria domeniului forestier din țara noastră trebuie să știe că au fost create de un român.

Unul este o variantă de motofierăstrău care s-a fabricat în peste 100.000 de exemplare la Întreprinderea pentru Utilaje și piese de schimb Sibiu și unul la Uzina Metrom Brașov (unde a fost fabricat modelul mai nou). Brevetele de invenție îi aparțin regretatului inginer Mihai Ionescu (1931 – 2015), pe care cei din branșă îl mai numeau „Ionescu motofierăstrău” sau „Mihai motofierăstrău”. Despre el vă vom povesti azi.

Mulți din zona forestieră, silvică și didactică cunosc povestea lui Mihai Ionescu. Spun „Da, e cel care a făcut drujba românească!” În câteva ediții ale revistelor de specialitate găsim articole ce îi sunt dedicate, pentru că acest sector își respectă valorile, iar realizările inginerului merită spuse de câte ori există ocazia.

Noi mergem astăzi ceva mai departe și refacem viața lui, pentru că dincolo de acele invenții, este o bucățică de istorie ce merită cunoscută. E ca un film, iar inginerul a fost, într-adevăr, un personaj cu totul aparte.

Mihai Ionescu s-a născut în anul 1931 la Râșnov, într-o familie de intelectuali. Tatăl său, Ștefan, era inginer constructor și colonel în armata română, iar mama sa era profesoară de muzică la Liceul „Unirea” din Brașov. Ca origine, tatăl său provenea din zona Munteniei, mai exact din județul Argeș, dintr-o familie cu 8 copii, bunicul fiind în perioada interbelică primar al comunei. Ștefan a început o carieră militară, după care a urmat cursurile Facultății de Construcții. Mama inginerului nostru, Elena, s-a născut tot în Râșnov, într-o familie cu șase copii, și a urmat cursurile de muzică de la Conservatorul din București. Așadar, Mihai Ionescu a venit pe lume într-o familie deosebită. A crescut alături de doi frați gemeni și o soră, fiind cel mai mare dintre copiii cuplului Ștefan și Elena.

A absolvit în anul 1950 Liceului „Andrei Șaguna” din Brașov, după care, inspirat de unchiul său, Traian Ionescu, inspector silvic în perioada interbelică în Ministerul Agriculturii și Silviculturii, a urmat cursurile Facultății de Silvicultură Brașov, secția Exploatări forestiere.

Dar lucrurile nu au mers lin. Pentru că, la fel ca mulți alții, Mihai Ionescu a devenit o victimă colaterală a sistemului. Instaurarea regimului comunist a afectat și viața familiei lui, deoarece tatăl său, colonelul Ștefan Ionescu, a fost condamnat pe nedrept la 25 de ani de închisoare pentru că a servit Armata Română pe ambele fronturi. Ștefan Ionescu a executat 6 ani, fiind închis și în temuta închisoare de la Sighet o perioadă. Cu un astfel de „dosar”, Mihai Ionescu a fost exmatriculat pentru un an de la Facultatea de Silvicultură, deoarece tatăl fusese condamnat de noua putere comunistă condusă de Ana Pauker, fiind deținut politic.

Ulterior, condamnarea a fost anulată și Ștefan Ionescu a fost reabilitat. Ca urmare, și fiul său a putut relua cursurile Facultății de Silvicultură, după exmatricularea de un an.

O fire aparte

Mihai Ionescu s-a dezvoltat așadar într-un mediu în care a fost încurajat să studieze, să aprecieze cultura, muzica, istoria, proprietatea. Era educat, așa cum erau multe familii de elită din România în perioada interbelică și pe care comuniștii au ținut morțiș să le distrugă… Era o fire sensibilă și a scris la un moment dat și poezii.

Fiul său ne-a oferit mai multe detalii despre cum era în viața privată inginerul Mihai Ionescu.

„Era un om foarte corect față de toți cei cu care lucra și era dedicat trup și suflet profesiei. Nu îi plăcea deloc bârfa… Când cineva vorbea cu el și îi spunea lucruri negative despre o persoană, îl întrerupea și îi spunea că nu este frumos să vorbim așa despre o persoană care nu se află de față.

Își ținea totdeauna cuvântul, era foarte perseverent când trebuia să realizeze ceva. Era o persoană care gândea de multe ori în afara tiparelor și vedea lucrurile din mai multe perspective. Lucru care i-a permis să fie foarte creativ.

Era totodată și o persoană prea corectă și deschisă cu alții, motiv pentru care putea fi considerat naiv… De exemplu, la vârsta de 30 de ani a avut un accident cu motocicleta pe care o conducea. A fost acroșat de șoferul unui camion, care a intrat de pe un drum secundar fără a opri și a da prioritate. A scăpat din accident ca printr-o minune, fiind aruncat la peste 25 de metri în urma impactului. Vina era a șoferului camionului, conform celor stabilite și de militia de atunci, dar tatăl meu, la rugămintea insistentă a șoferului, care l-a implorat să îl ierte, având 4 copii și fiindu-i teamă că își pierde locul de muncă , a hotărât să ia vina complet asupra lui, urmând chiar să plătească ulterior toate pagubele. Șoferul, văzându-se complet scăpat de învinuire, nu a mai avut bunul simț de a renunța la pretențiile materiale… Dar tatăl meu nu a fost afectat de acest lucru, fiind bucuros că a scăpat cu viață și că a făcut o fapta bună”.

După absolvirea facultății, în 1956, Mihai Ionescu a lucrat ca inginer proiectant la Trustlemn, IART-Brașov, CIL-Blaj, IMTF Brașov, Direcția Regională de Economie Forestieră, după care și-a găsit locul în activitatea de cercetare ștințifiică, la Institutul de Cercetări și Proiectări pentru Industria Lemnului (ICPIL- Brașov) – actualul INL.

Activitatea sa aici a dat roade. Cu timpul, a realizat 11 brevete de invenții și 60 de inovații privind realizarea unui motofierăstrău românesc și a altor mașini și utilaje de exploatare și transport a masei lemnoase.

Ca să pună în practică toate ideile sale, inginerul nostru avea legături cu o mulțime de oameni din diverse fabrici. De la fiecare a avut nevoie de ceva… Piesă cu piesă, idee cu idee, a reușit să ușureze, prin cele inventate, munca forestierilor într-o vreme în care Republica Socialistă România avea chiar un minister dedicat Economiei Forestiere.

Aprinderea electronică a motofierăstrăului său s-a făcut la Electroprecizia Săcele, carburatorul la Uzina 2 Brașov, lanțul de tăiere la fabrica de armament de la Cugir. Și tot așa. Printre cei cu care a colaborat pentru realizarea motofierăstrăului au fost ing. Dumitru Georgescu, Pavel – mecanic muncitor, ing. Ștefan Radbata, Oprea Sandu, Aron Andrei, Puiu Cornel, ing. Roșu, ing. Bardas și mulți alții de la Retezat Sibiu, Metrom, Electroprecizia, Uzina 2, Uzina de Armament de la Drăgășani și Cugir, ICPIL, IAR Ghimbav.

Aproape că ne e greu să ne imaginăm azi această strânsă colaborare între oameni din atâtea fabrici și atâtea zone. Dar Mihai Ionescu trebuie că era foarte determinat să își ducă la capăt proiectele.

„Fiind perseverent și foarte dedicat muncii sale, lucrând de multe ori benevol peste program, a reușit să creeze o variantă de motofierăstrău românesc. Acesta s-a fabricat anual în peste 10.000 de exemplare la Întreprinderea pentru Utilaje și piese de schimb din Sibiu (denumită ulterior Retezat Sibiu – aici a fost fabricat și modelul de motofierăstrău RETEZAT) și la Uzina Metrom Brașov, unde a fost fabricat modelul mai nou de motofierăstrău FM60”, ne explică fiul său.

A ieșit un utilaj bun. Dovadă că la nenumărate concursuri internaționale ale fasonatorilor mecanici, motofierăstrăul românesc a ocupat de mai multe ori primele locuri. În condițiile în care concura cu echipamente fabricate în țări cu tradiție ca Norvegia, Suedia, Germania sau U.R.S.S.

Nu e de mirare că a fost curtat!

„A fost abordat de multe ori de firme ca Husqvarna sau Stihl să rămână în Suedia sau Germania, să fie angajat acolo. Dar nu a vrut să plece clandestin și să-și lase familia în țară”, ne-a mai povestit Mihai Ionescu junior.

„Era foarte respectat și iubit de mulți oameni simpli, muncitori, maiștri, colegi ingineri. Mulți când îl întâlneau îl invitau acasă la ei…  unde era întotdeauna binevenit, pentru că oamenii îl respectau. Existau de asemenea mulți colegi și colaboratori (inclusiv directori din perioada comunistă) care erau invidioși pe el, dar era o invidie nemotivată… Chiar unii dușmani din trecut, în perioada senectuții și-au cerut scuze de la el și chiar au devenit prieteni”.

„Tatăl meu era o persoană modestă, pe care nu a interesat-o să adune avere… Pe el îl preocupa totdeauna să realizeze ceva profesional, fără să-l intereseze dacă câștigă personal ceva sau nu. Niciodată nu știa să negocieze un preț… Dacă îl interesa ceva, plătea cât i se cerea. A fost păcălit de mulți oameni rău intenționați, care nu gândeau în perspectivă, ci vedeau lucrurile pe moment. El știa că este păcălit și că oamenii nu sunt cinstiți cu el, dar totdeauna le dădea mai multe șanse. Puțini înțelegeau acest lucru și se schimbau. Din acest punct de vedere, eu l-am considerat un exemplu”, mărturisește azi fiul inginerului.

Mihai Ionescu a fost și cadru didactic asociat al Facultății de Silvicultură, instruind și prezentând multor promoții de studenți motofierăstrăul românesc și Standul de încercări din Brașov.

În anul 1998, împreună cu dr. ing. Mircea Oanță a înfiintat (sau reinființat) Asociația Proprietarilor de Păduri din România, motivat de faptul că părinții și bunicii săi au deținut proprietăți forestiere. În anul 2003 a fost ales președinte al Asociației.

„Dar a fost dezamăgit să vadă că mulți își urmăresc exclusiv propriile interese. Cum în România postrevoluționară valorile morale precum cinstea, corectitudinea și responsabilitatea încă erau desconsiderate precum au fost și în perioada comunistă, i-a fost greu să conlucreze cu anumite categorii de oameni, în special oameni politici. El avea un caracter care nu admitea compromisul. Totdeauna spunea că nu îi pare rău de ce a făcut, chiar dacă a pierdut sau a avut de câștigat sau a avut de suferit de pe urma unui lucru. Făcea întotdeauna ce simțea că este bine și corect să facă”.

Printre invențiile brevetate de Mihai Ionescu sunt:

  • Mânere rabatabile pentru fierăstraie – 1968,
  • Mâner pentru fierăstaie mecanice – 1971,
  • Ambreiaj de transmisie pentru fierăstraie portative cu lanț – 1972, Sistem de fixare a lamei de ghidare la motofierăstraiele cu lanț – 1972,
  • Magnetou – 1972,
  • Dispoziv pentru reglarea debitului uleiului de ungere la fierăstraiele mecanice- 1972 ,
  • Mânere detașabile pentru un fierăstrău portabil – 1975,
  • Filtru de aer pentru fierăstrăul mecanic – 1977,
  • Sistem de amortizare a vibrațiilor mecanice pentru motofierăstraie – 1978,
  • Procedeu de încărcare a capătului lamei de ghidare cu material de uzură – 1985,
  • Stand pentru încercat lamele de ghidare și lanțurile tăietoare ale motofierăstraielor – 1987.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.