GAURA DIN COVRIG

0
439
IMG

DA, sistemul silvic este găunos, poate așa a fost mereu și așa va fi mereu. DA, și celelalte sisteme sunt găunoase, și DA, fiecare dintre noi, în felul lui, este mai mult sau mai puțin găunos. Vedem aceste lucruri în fiecare zi, cel puțin în zilele în care nu suntem pe pilot automat și mergem cu ochii larg deschiși. Și atunci ce facem??? Rămânem așa, ne complacem, ne frustrăm, ne luăm o pauză, emigrăm, facem haz de necaz? Sau poate așteptăm și ne rugăm la un Mesia sau la mai mulți care să vină și să ne salveze pe toți încă o dată sau … de mai multe ori?

NU! Răspunsul, înainte de a fi căutat în afara noastră, este în noi, în fiecare dintre noi, atunci când începem să spunem „Așa nu se mai poate”, „Trebuie schimbat ceva”, când refuzăm să facem lucrurile „Așa cum se fac ele de obicei”, când NU mai acceptăm că „lucrurile așa sunt și așa vor fi mereu”, când NU mai tăcem de frică, de complezență sau din prea mult bun simț. Soluțiile NU vor apărea dacă NU începem să acceptăm că sistemul este găunos și că fiecare dintre noi este parte din acest sistem și contribuie la bunul mers sau la patinarea în mocirlă.

Trebuie să încetăm să ne mai furăm căciula singuri, să mutăm mizeria din dreptul nostru în dreptul altora, să dăm orgoliile și aroganța un pic mai încet și să facem lucrurile un pic mai bine. Niciodată ceea ce omul va construi, va crea sau, simplu spus, va face nu va fi perfect, pentru că niciunul dintre noi nu este perfect, și poate așa și trebuie să fie. Nu uitați: BINELE SE FACE GREU, iar RĂUL, DE MULTE ORI, DOAR DIN INERȚIE.

Singura constantă din viața noastră este schimbarea și, prin urmare, avem nevoie să acceptăm acest lucru și să schimbăm ceva. Altfel, vom vedea sau auzi povești în care unul sau altul este abuzat, forțat, silit, manipulat să facă ceva care îl afectează negativ.

Nu va exista niciodată o minte atât de strălucită, competentă, acel lider maximus care să le înțeleagă pe toate, să le vadă pe toate, să le cunoască pe toate și care să împartă dreptatea în modul cel mai echitabil cu putință. Pentru asta și altele există Dumnezeu, iar nouă ne este dat doar să Îl întrezărim și să credem că există.

Ce putem face? Oare putem face ceva? Soluțiile există și au fost enunțate, șoptite, răstite, strigate, enumerate de mai mult timp, și anume:

  • Corp profesional care să acorde/retragă dreptul de liberă practică profesioniștilor în silvicultură;
  • Separarea activităților în funcție de un specific bine stabilit – nu există acel cineva care le poate face pe toate;
  • Camere de filmat la ieșirea/intrarea în fondul forestier;
  • Instrumente de măsurat din secolul acesta (cum ar fi cele care folosesc tehnologie Lidar, imagini stereoscopice);
  • Plata să se facă pentru lemnul măsurat și expediat din pădure, nu după un estimat care se potrivește doar în anumite condiții;
  • Programe naționale pentru accesibilizarea fondului forestier național;
  • Programe naționale care să subvenționeze construcțiile care folosesc un minim de 30% materiale din lemn;
  • Imagini satelitare pentru a identifica în primul rând modul de evoluției al pădurii;
  • Asigurarea unui grad sporit de transparență – de la pădure până la procesare;
  • Contracte multianuale pentru exploatarea masei lemnoase pentru a se asigura o minimă predictibilitate într-un context internațional în permanentă schimbare;
  • Programe naționale de genul „Rabla” aplicate utilajelor folosite în exploatare;
  • Fonduri europene pentru instruirea/perfecționarea personalului care lucrează în exploatare;
  • Fonduri europene pentru sprijinirea creării și dezvoltării de capacități de exploatare a masei lemnoase;
  • Licitații electronice pentru masa lemnoasă, etc.

DA, mai sunt și alte soluții pe care nu le-am trecut în revistă, pe care trebuie ca FIECARE DINTRE NOI SĂ LE STRIGE ȘI SĂ SE ZBATĂ PENTRU ELE PRETUTINDENI.

DA, nu există un loc anume și nici un geniu desăvârșit care să fie păstrătorul celor mai bune soluții. Trebuie să oprim status quo-ul lui „DĂ-MI ȘI MIE”!

Articolul complet și multe alte informații utile găsiți în Revista Meridiane Forestiere (https://asfor.ro/2020/12/06/revista-meridiane-forestiere-nr-4-decembrie-2020/).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.