Bine ați venit în breasla noastră!

0
250

Discursul dlui Ciprian Muscă, președintele ASFOR la ceremonia de absolvire a generației 2022 a Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere Brașov

Distinși profesori, stimați părinți și invitați, dragi tineri colegi,

Sunt onorat că mă aflu astăzi, aici, în ziua în care deschideți un nou capitol al vieții voastre. Atât ca silvicultor, cât și ca președinte al Asociației Forestierilor din România – ASFOR, care reprezintă breasla celor care exploatează și prelucrează lemnul, vă spun: Bine ați venit printre noi!

În această lume tot mai zbuciumată, nevoia de specialiști este foarte mare. Specialiștii sunt cei care asigură coerența și dezvoltarea domeniului nostru. Poate nu știați, dar acest domeniu produce, cu aproximativ 150.000 de angajați, 3,5% din PIB-ul României și administrarea sustenabilă a un sfert din suprafața țării.

Cunoștințele dobândite  pe parcursul celor 4 ani de studiu în cadrul uneia dintre cele mai bune școli silvice din lume vă vor ajuta să continuați tradiția silvică și a exploatării lemnului din țara noastră.

Pădurea este una dintre cele mai de preț resurse ale României și ale lumii, în general. Are o importanță strategică din trei mari perspective, și anume: economică, socială și de mediu, doar așa vom avea păduri sănătoase, comunități puternice și o economie prosperă. Păstrarea echilibrului între aceste trei dimensiuni nu poate fi făcută decât cu specialiști. Iar printre acești specialiști vă numărați și dumneavoastră.

Veți lucra în firme private sau în administrația silvică a statului. Veți avea reușite, dar va trebui să răspundeți provocărilor de tot felul. Punând la lucru bagajul de cunoaștere căpătat în școală, păstrând mereu valorile care au consacrat breasla noastră – corectitudinea, credința și respectul pentru adevăr – veți putea dezvolta acest dar de la Dumnezeu, pădurea și lemnul, acest sine qua non al vieții noastre.

Un bătrân forestier spunea că dacă un arbore trăiește o sută de ani în pădure, atunci el trebuie să mai trăiască o sută de ani în casele noastre.

Sunteți o generație familiarizată cu tehnologia. Rămâneți conectați la tot ce înseamnă progres. Rămâneți conectați la evoluția tehnică și tehnologică din Europa și din lume pentru că doar astfel putem concura de la egal la egal cu statele dezvoltate.

Nu-i credeți pe cei care ne hulesc. Unii o fac fără să își dea seama, alții poate sunt interesați. Nici unii, nici alții nu au responsabilitatea lucrului cu pădurea și cu lemnul.

Vorbiți în comunitățile voastre despre ceea ce faceți. Cu răbdare, cu înțelepciune și în așa fel încât să înțeleagă oricine. Folosiți mijloacele moderne: internetul și rețelele de socializare. Defăimarea și fake-news-urile pot fi combătute doar spunând adevărul.

Așa cum veți avea grijă de pădure, așa să aveți grijă și de oamenii din echipele dumneavoastră. Și poate ce este mai important, să vă întemeiați familii frumoase. Grija pentru cei de lângă voi este una dintre condițiile funcționării noastre ca breaslă.

Vă felicit și vă spun două lucruri: bine ați venit în breasla noastră și să știți că și noi, profesioniștii, și societatea românească în ansamblul ei contează pe dumneavoastră! Mult succes!

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.