Dr. ing. Petru Boghean, „Meridiane Forestiere”: „Prin ținută, revista contribuie la succesul și vizibilitatea sectorului”

0
46

Dacă mergi la Ministerul Mediului, la companii din industria forestieră, la facultățile de silvicultură sau la colegii silvice vei vedea, obligatoriu, unul sau mai multe numere din revista „Meridiane Forestiere”. O revistă făcută de și pentru specialiști, în condiții grafice deosebite, cu teme la zi, statistici, explicații, trenduri. Am vrut să aflăm mai multe despre ea și cel care o gestionează, inginerul Petru Boghean, consilier al Asociației Forestierilor din România, om cu o experiență de 40 de ani în cercetarea științifică a lemnului, doctor în științe agricole și silvice. (Dar doctor pe bune, nu ca alții). De altfel, lui îi datorăm includerea, pentru prima dată, a unui capitol dedicat exploatării forestiere în lucrarea de referință „Istoria științelor Agricole și Silvice”, editată de Academia Română. Nu e puțin lucru! De zece ani, Petru Boghean răspunde provocărilor din sector și explică fluctuațiile pieței în fiecare număr al „Meridianelor”.

Forestmania.ro: Povestiți-ne cum a apărut ideea înființării revistei „Meridiane forestiere”.

Petru Boghean: Apariția propriu-zisă a revistei (ideea) aparține membrilor fondatori ai Asociației Forestierilor din România, ASFOR, iar ing. Cornel COLEV a botezat-o (Meridiane Forestiere), a „păstorit-o” și mi-a predat-o mie în îngrijire începând cu anul 2012. Am preluat-o așadar  în responsabilitate de circa 10 ani, dată de la care s-au schimbat atât tipografia, cât și machetarea inițială.

În ansamblu, revista – prin machetare și ținuta de prezentare – este într-un trend calitativ crescător și contribuie direct la  succesul și vizibilitatea domeniului. S-a creat inclusiv facilitatea vizionării revistei pe site-ul asociației.

În intervalul de funcționare, revista aceasta a suportat o serie de schimbări redacționale și de conținut și care, în esență, constau în următoarele:

  • apariția o dată la două luni în format policromic, cuprinzând  60-70 de pagini, mărime A4 ;
  • tirajul s-a dimensionat la 900-1.000 de exemplare pentru o apariție, în funcție de nevoile punctuale ale perioadei de referință.

Forestmania.ro: Este o revistă de nișă, dedicată sectorului. Sunt interesați cei din domeniu de o astfel de publicație?

Petru Boghean: S-au structurat specialiști și nu numai, interesați, fideli și constant urmăritori ai aparițiilor editoriale, unii care doresc să scrie articole sau să facă publice reclame comerciale, alții sunt cititori ocazionali și… probabil sunt și unii indiferenți.

Forestmania.ro: Dați-ne câteva nume ale celor care scriu la revistă.

Petru Boghean: Gafița Gheorghe, expert judiciar silvic, Dan Anghel, președintele sindicatului de ramură, Motaș Dănuț, director la CPP Roznov etc.

Forestmania.ro: Dvs ce făceați înainte de a vă ocupa de „Meridiane forestiere”?

Petru Boghean: Am lucrat ca cercetător științific la Institutul Național al Lemnului timp de peste 40 de ani, având constant ca preocupare domeniul exploatării și prelucrării lemnului.

Forestmania.ro: Cum e în alte țări piața media dedicată pădurilor și industriei forestiere?

Petru Boghean: Mai diversificată și mai documentată.

Forestmania.ro: Din câte am văzut, sunteți o persoană foarte activă și prezentă în evenimentele organizate de ASFOR, și am dedus că nu vă ocupați doar de revistă…

Petru Boghean: Fac parte dintr-un colectiv de execuție al Asociației (corp de consilieri) și în această calitate mă implic atât în sarcinile curente ale acesteia, cât și în cele în care expertiza mea profesională poate fi utilă.

Forestmania.ro: Dacă ar fi să faceți o comparație între tinerii absolvenți de Silvicultură de azi și cei de pe „vremea” dvs, ce ar rezulta?

Petru Boghean: Sunt și diferențe, și asemănări. Grupul de specialiști care se năștea pe vremea mea era mai mare și oarecum compact. Acum tinerii specialiști, excepționali de altfel, trebuie să-i cauți…

Forestmania.ro: Care ar fi cea mai mare provocare a dvs, ca redactor șef al revistei, dacă vorbim despre teme mai greu accesibile?

Petru Boghean: Deși proprietatea privată asupra fondului forestier național ocupă circa 50% din suprafața țării, foarte puține informații se structurează și sunt accesibile pentru revistă din această zonă (gospodărire, gestionare, comercializare, tehnologii etc.).

Forestmania.ro: Putem spune ceva despre viitorul număr al revistei?

 Petru Boghean: Vom aborda subiecte actuale și fierbinți ale domeniului (criza energetică și de piață a lemnului, potențialul resursei naționale de lemn, chestiuni de reglementare etc.).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.