România are nevoie de investiții pentru păduri bine administrate

0
389
forest

COMUNICAT DE PRESĂ

15.09.2021

România are nevoie de investiții pentru păduri bine administrate

Știm că Directivele Europene trebuie transpuse în legislația internă. Nu sunt lucruri complicate, dar sunt obligatorii. Atunci când nu reușim să explicăm ce facem și de ce facem, apar neînțelegerile și disputele. GÂLCEAVA noastră internă devine infringement la nivel european și cineva trebuie să acționeze pentru a evita sancțiuni financiare, care nu conduc neapărat la soluționarea problemelor. În general, un contract social presupune pe lângă drepturi, și obligații; acest principiu este valabil și în apartenența noastră la Uniunea Europeană.

Lucruri simple, care se regăsesc în directivele europene, trebuie transpuse în legislația internă. Modul în care facem acest lucru depinde de noi și, ulterior, trebuie să COMUNICĂM corect pentru a explica cum realitatea românească se întrepătrunde cu realitatea Uniunii Europene.

Pentru că nu am procedat în acest mod, parte din infringementul pe domeniul păduri vizează realizarea Evaluării Strategice de Mediu (SEA), care este prevăzută într-o directivă Europeană încă din anul 2001.

Dar noi uităm că PĂDUREA înseamnă un tot și trebuie înțeleasă din toate punctele de vedere și prin toate funcțiile ei. Acest lapsus a condus la anumite falii, bariere, dificultăți de înțelegere între obiectivele de protejare a mediului și obiectivele stabilite prin activitatea de amenajare a pădurilor. Astfel, fiecare a înțeles ce și cât a putut, și acest fapt a dus la divizarea pădurii de mediu și a mediului de pădure, ajungându-se la un veritabil „homo homini lupus est” (omul este lup pentru om).

Realitatea ne arată că la ora actuală România deține o suprafață de 6,8 milioane de ha de pădure, care a crescut puțin, dar constant, în fiecare an, fără finanțare sau alte proceduri de mediu. Din această suprafață, pentru 5,4 milioane de ha de pădure avem întocmite amenajamente silvice, existând peste 2000 de astfel de planuri.

Suprafața de pădure care face parte din rețeaua Europeană Natura 2000, și care reprezintă mărul discordiei, reprezintă 2 milioane de ha, din care 1,5 milioane de hectare proprietate de stat și 500 mii ha proprietate privată. Pentru această suprafață sunt întocmite 712 amenajamente ce conțin și procedurile specifice de mediu și restricțiile de exploatare. A se reține că în nicio țară din Europa nu sunt reguli de interzicere strictă a lucrărilor de administrare a pădurii în Siturile Natura 2000.

Managementul sustenabil al fondului forestier înseamnă furnizarea de lemn, de produse nelemnoase și de servicii și funcții ecosistemice. Pentru a putea îndeplini toate cerințele de mediu, trebuie să avem păduri administrate. Lipsa administrării pădurilor înseamnă haos și distrugere, adică exact ce s-a întâmplat și se întâmplă în pădurile care nu mai sunt administrate, multe dintre ele fiind abandonate, tocmai pentru că în loc de a construi punți și de a identifica soluții, noi propunem hârtii și birocratizare.

Lipsa consensului duce la non-soluții de genul „BLOCĂM TOT, INTERZICEM TOT!”. Putem fi de acord că Natura/Pădurea nu are nevoie de noi, dar noi AVEM NEVOIE DE PĂDURE, de aceea trebuie să identificăm, să susținem și să promovăm soluții care să nu conducă la alte hârtii și proceduri, ci la sprijinirea sectorului silvic pe toate componentele sale, de la plantare până la produsul final.

România are nevoie de păduri bine administrate și de investiții serioase în sectorul forestier. Încă o hârtie la dosar nu servește nimănui! 

Ciprian Muscă,

Președinte