Pal Gabor este unul dintre antreprenorii din industria forestieră din România. El deține o fabrică de prelucrare a lemnului în comuna harghiteană Frumoasa, unde se fac case din bușteni, dar și mobilier – uși, ferestre, mese. O fabrică ce pare aici de mult, cu un patron ce pare tânăr. Dar lucrurile nu sunt mereu ceea ce par, nu? Pentru că nici fabrica, așa cum o vedem azi, albă și frumoasă, nu e veche și nici patronul nu e așa de tânăr.
Frumoasa armenilor
În secolele XVII-XVIII comuna Frumoasa era cel mai important centru comercial al Ciucului datorită coloniei de armeni care se stabilise aici în anul 1672. Populaţia armeană din Frumoasa a fost asimilată, dar urmaşii sunt conştienţi de originea lor, şi se declară ca fiind armeni-maghiari. Comunitatea armeană şi-a construit biserică proprie în anul 1763. De altfel, ei şi-au ţinut propriul registru al naşterilor, căsătoriilor şi deceselor încă din 1765… Între cele două războaie mondiale în Frumoasa a funcţionat o tipografie, un cazinou, o moară şi o bibliotecă care deserveau şi satele vecine. Armenii erau negustori iscusiți, iar oamenii locului spun că nivelul de trai și numărul de firme erau mult peste Miercurea Ciuc. În acest mediu economic sănătos funcționează și Palprodex SRL, fabrica lui Pal Gabor, cel despre care vrem să vă povestim azi.
Paturi de armă din rădăcină de nuc brazilian
Istoria familiei Pal e veche în zonă. Iar genetic, oamenii sunt cu totul speciali. Bunicii lui Gabor se țineau ca brazii. Bunica făcea ordine în familie la 105 ani și nimeni nu avea curaj s-o contrazică! Părinții lui, la fel. Tatăl sculpta mobilier încă de când Gabor era mic. Așa că băiatul a crescut cu lemnul în mână, cum s-ar zice. În anii ’70 deja lucra cu normă întreagă orice era din lemn. Făcea tâmplărie cu o pasiune și o îndemânare de se mirau toți. Lucra inclusiv paturi de armă. I s-a dus vestea, așa că a avut comenzi de foarte „de sus”. A făcut o serie de paturi de armă pentru Nicolae Ceaușescu. I-au adus materie primă – rădăcină de nuc brazilian – și le-a făcut. O parte dintre ele au fost oferite ca daruri de protocol către șefi de state și de guverne. Una a ajuns la Margaret Thatcher.
„Candela românească de sub Munții Harghitei”
Vorba reclamei – o lucrare bună o aduce pe alta. Funcționează și în industria de prelucrare a lemnului. În 1979, Pal Gabor a fost chemat să lucreze o catapeteasmă de biserică. Și a lucrat-o. A „cioplit” la ea ceva timp și a ieșit cum trebuie. Este catapeteasma Mănăstirii Făgețel, despre care citim că e „candela românească de sub Munții Harghitei”, adică un loc special al românilor din secuime.
Dar Gabor nu se laudă cu ce face. El doar tace și face. Cum lucra încă de pe vremea lui Ceaușescu, nu e de mirare că la Revoluție a fost printre primii care și-au făcut societate comercială. A ridicat încet-încet o făbricuță și a început să facă de toate. A avut un timp și exploatare forestieră. Apoi și-a luat utilaje și s-a apucat de case. A construit până azi 450 de case din buștean calibrat, pe lângă alte produse finite. Între timp a renunțat la partea de exploatare și s-a concentrat pe producție. Acum doi ani, totul mergea ca pe roate. O fabrică în toată regula în care investise peste un milion de euro, 40 de angajați, comenzi. Viață bună, pe măsura muncii.
O scânteie de la uscător a fost de ajuns ca totul să se facă scrum. Se întâmpla în noiembrie 2019. N-a mai rămas nimic, nimic.
Muncește cot la cot cu oamenii lui
„Eram în Ungaria atunci. Când am ajuns, noaptea, ardea ca o torță. Erau pompieri, era lume… 40 de muncitori mă așteptau. Șefu, noi de mâine ce facem? m-au întrebat. M-am uitat în jur și le-am spus: Păi venim la lucru, cum ce facem? Nu vedeți câtă treabă avem?”, a povestit Pal Gabor pentru forestmania.ro unul dintre cele mai grele momente din viața lui. Și-a vândut casa ca să repună fabrica pe picioare. S-a mutat în cabana de vacanță, unde stă și acum. A făcut împrumut la bancă. Are ca priorități dările la stat, rata la bancă, salariile oamenilor. Doi dintre fii lui lucrează cu el, în fabrică. El însuși e unul dintre muncitori, nu se ține de „patron”, ci lucrează cot la cot cu ei. A refăcut clădirea, a vopsit-o albă. Spune că mai e de lucru, dar le va face. În timp ce un polițist e sătul de pensie la 65 de ani, Pal Gabor e la 7 dimineața în fabrică și are planuri pe termen lung.
Oamenii îl iubesc. I-au arătat-o acum doi ani, după incendiu, și nu din vorbe. Mulți dintre ei au înțeles momentul dificil și i-au spus că pot lucra două – trei luni fără salariu… „Poate să cadă cerul și nu mă opresc”, spune Pal. Azi, fabrica merge bine și au comenzi serioase. Pentru că munca lor e serioasă. „Noi când spunem că venim pe 16 iulie la ora 6 în fața porții – poate să fie la trei mii de kilometri distanță, să fii sigur că vom fi acolo. Meșterul care se ocupă de o parte din construcție merge la instalare. Fiecare merge și își face bucata lui, nu trimitem pe alții, nu facem greșeli. Lucrăm de dimineața până seara, nu încurcăm oamenii cu mese de prânz și pauze dese. Terminăm când am spus că terminăm și facem întotdeauna curat după noi, ca și cum nu a fi fost acolo. Toate acestea contează. Toate acestea sunt văzute și apreciate de client, care ne recomandă apoi mai departe”, ne explică Pal.
Fier vechi, fier nou
Când a ars fabrica, utilajele s-au dus și ele. O grămadă de bani, o grămadă de lucrări ce nu mai puteau fi făcute fără mașini. Ne-a spus un angajat că în momentul în care echipamentele arse au fost încărcate pentru a fi duse la fier vechi, Pal le-a mângâiat pe fiecare în parte. Un moment … de ți se rupea sufletul să-l vezi. Ani din viața lui, ani de muncă, de sacrificii se duceau la fier vechi. Altul în locul lui își punea ștreangul de gât, ne spun oamenii. Dar nu și Pal. El s-a dus la centrul de fier vechi și a luat de acolo ce se putea și noapte de noapte a muncit și a refăcut cu mâna lui o mare parte din echipamente. Ce este azi în fabrică e făcut cu mâna lui, cu aparat de sudură, noaptea. Aparat de calibrat, de scos noduri, de ascuțit lame de circular. Câtă forță, câtă determinare, câtă ambiție să ai pentru toate acestea…? Numai el știe.
Partenerul anti-stres și Putin
După cum se vede și din fotografii, Pal are o alură de sportiv. E suplu și nu-și arată vârsta. Ca mai toți cei din industrie, e pasionat de natură, de pădure, de excursii și de vânătoare. Dar nu vânează cu arma, ci cu arcul.
E și aici o poveste întreagă, cu aceste arcuri. Sunt unele de începători, altele de profesioniști. Desigur că Pal are cel mai nou model, produs în America. „Când fixez ținta, în acele opt secunde pe care le am la dispoziție până să lansez, mi se golește creierul complet”, spune el. Arcul l-a ajutat, ca o terapie, să treacă peste multe. Și încă ceva: are program fix la fabrică, după care se „rupe” de tot. Fără televizor, fără telefon. Nu are nicio legătură cu social media sau lucruri de acest gen. Este un om viu, nu virtual. Stă la cabana lui, cu câinele Putin, un terier rusesc, și drumețiile. Se duce și hrănește cerbii și căprioarele. Are în curtea fabricii o stivă de sfeclă pentru ei. Le duce și stă cu ei până mănâncă, pentru că altfel vine ursul și îi lasă flămânzi.
Copiii, pe urmele tatălui
Pal Gabor are cinci copii. Iar trei dintre ei îi sunt aproape – doi băieți lucrează în fabrică, iar fata pictează mobilierul făcut de ei. Ceilalți sunt încă micuți, dar nu se știe dacă nu se vor alătura și ei peste un timp.
Băiatul cel mare e leit tatăl său. În timpul liber de la fabrică, după-amiezile și nopțile, și-a făcut o casă din bușteni. Are 29 de ani, e căsătorit și are deja doi copii. Casa e făcută cu lemn de la bunicul, care e în composesorat și are dreptul la 30 de metri cubi de lemn pe an. A muncit ca un rob, dar și-a ridicat-o.
Și el trage cu arcul și are pasiunile lui – drujba și motocicleta. Are de gând să meargă în Canada să facă un curs de sculptat cu drujba. Și, în puținele momente libere, sculptează și el în lemn. Cel mai probabil, când va avea 65 de ani, va fi și el , ca tatăl lui, inima fabricii…