Pentru comunitățile mici, să aibă o fabrică în zonă e mană cerească. Înseamnă locuri de muncă pentru oamenii locului, care nu mai sunt nevoiți să facă naveta sau să plece din țară, departe de ai lor. Înseamnă taxe și impozite care vin la bugetul local și din care se fac drumuri, grădinițe, canalizare etc. Industria forestieră de la noi nu face excepție, multe dintre fabrici fiind „legate” de comunitatea locală. Iar o fabrică nu înseamnă doar munca „de jos”. Pentru că are și ingineri, și directori financiari, de marketing etc.
Iar în aceste fabrici nu găsim doar bărbați. Sunt femei care lucrează în depozite, în platformele primare, la recepție sau chiar în fabrică, unde lemnul trece prin diverse utilaje. Am întâlnit la fabrica din Lunca Ilvei, parte a MIS Grup, mai multe angajate. Cu una dintre ele am stat de vorbă, pentru că ne-a atras atenția rolul ei în … marea de bușteni.
Visa să fie actriță
Rodica Tomuța a crescut în Lunca Ilvei, tatăl său fiind maistru de exploatare forestieră. Când era mică visa să fie actriță. Dar, n-a fost să fie… Drumul de la Lunca Ilvei din Bistrița Năsăud până la o scenă, oricare ar fi ea – Târgu Mureș sau București – se scurta pe zi ce trece. Până a dispărut de tot. Așa că a terminat liceul și s-a angajat. „Era singura posibilitate la noi în comună. Nu aveai ce să faci decât să te angajezi la fabrica de prelucrare a lemnului”, spune Rodica, pentru forestmania.ro. Nu s-a dus singură, ci cu alte trei colege, cu care se știe de-o viață, de când au făcut primii pași spre grădiniță. Opțiunea era să plece la căpșuni sau la diverse munci în străinătate. Dar n-a putut să se rupă de familie. Mult timp a lucrat la depozit.
Apoi fabrica a fost cumpărată de Emil Iugan și au început investițiile în tehnologie nouă. Mai toți colegii au învățat să lucreze cu ele, iar Rodica s-a numărat printre ei. Nu e ușor să manevrezi utilaje străine, mari și complexe. Au făcut instruire și au mers mai departe.
Între Ecuator și Polul Nord
Primăria comunei Lunca Ilvei are propriul site, de unde afli o mulțime de lucruri interesante, cum ar fi că „localitatea se găseşte la jumătatea distanţei între Ecuator şi Polul Nord, în mijlocul zonei temperate, unde nu se resimt căldurile ţinuturilor tropicale şi nici gerurile prelungite din zona polară”.
Cea mai recentă statistică arată că în comuna Lunca Ilvei trăiesc 3.322 de locuitori (1.202 femei, 1.221 bărbaţi şi 899 copii) în 1.270 de gospodării. Tot de pe pagina primăriei aflăm că, fiind aşezată într-o zonă de deal şi munte, cu fâneţe şi păşuni naturale, cu vegetaţie forestieră valoroasă, aşezarea de la Izvoarele Ilvei a avut încă din vechime două ramuri economice principale: creşterea animalelor și exploatarea şi industrializarea lemnului.
Prin urmare nu e de mirare că fabrica lui Emil Iugan – parte a Grupului de firme MIS – e prima pe lista celor mai importante societăţi comerciale. „S.C. Silvania Internaţional S.R.L. este societatea cu cea mai mare cifră de afaceri din comuna Lunca Ilvei. Această societate asigură prelucrarea superioară a masei lemnoase în condiţii de calitate şi eficienţă econmică sporite şi are în dotare utilaje din import de mare productivitate care corespund cerinţelor pieţii externe. Fabrica de la Lunca Ilvei produce şi livrează pentru ţări ca: Austria, Grecia, Franţa, Spania, Germania, Israel, Iordania, Egipt, Siria, etc”. Până la export, însă, e cale lungă. Această cale începe cu primul pas al bușteanului în fabrică.
25 de rampe
Rodica răspunde, practic, de prima verigă. Ea este „doamna cu buștenii”. Stă în cabina de sortare și are un rol esențial în clasificarea lemnului pe calități, odată ce acesta e adus din exploatările forestiere. Așa cum se știe, din buștenii de categoria A și B se fac anumite produse – cherestea, de exemplu – din celelalte categorii se fac alte produse – grinzi, scândură, șipci, capace, lăzi etc. Rodica stabilește cu ochiul liber care buștean e potrivit pentru o linie de producție sau alta. Și, cu ajutorul unui aparat care are la bază un soft, bușteanul e trimis către boxe.
Până să ajungă însă acolo, fiecare buștean trece printr-un scanner tridimensional. Acesta măsoară lungimea, dimensiunea și are și un detector de metale. Pentru că unii bușteni pot avea cuie sau chiar schije rămase din cel de-al doilea război mondial. Dacă intră așa în fabrică, există riscul de accident sau de defecțiuni tehnice ale utilajelor. Aparatul emite la finalul zilei și un „raport de activitate”. Acolo scrie clar câți bușteni au intrat, de care, unde s-au dus.
Am întrebat-o pe Rodica Tomuța cum poate stabili din ochi categoria buștenilor și unde trebuie să ajungă? „E o experiență acumulată în timp. Lucrez în industria forestieră de 37 de ani”, precizează ea.
După ce trece de scanner, bușteanul ajunge pe una dintre cele 25 de rampe spre care l-au direcționat Rodica și aparatul ei. Cele 25 de rampe înseamnă tot atâtea zone de prelucrare. Asta ca să vă dați seama de dimensiunea fabricii. Pentru că Emil Iugan a reușit să clădească la Lunca Ilvei cea mai mare fabrică românească din industria de prelucrare a lemnului.
Rodica lucrează opt ore pe zi în acea cabină. Are pauză de masă și în rest așteaptă să vină mașinile cu bușteni, ca să îi trimită în fabrică. Sigur că nu lucrează non stop, dar e o activitate destul de intesă: buștenii vin pe bandă spre sortare, deci trebuie să se miște destul de repede.
Cei de la Lunca Ilvei au noroc că mare parte din bușteni le vin deja curățați. De ce? Pentru că lucrează mult cu funicularul. Acesta are un dispozitiv care scoate toate crengile și pune în camion un buștean neted, gata de prelucrat. Ca să nu mai spunem că funicularul este un utilaj indicat și din alt motiv: nu afectează deloc pădurea – nu atinge arbori, nu strică semințișul. Am scris despre el, AICI.
Cum spuneam, fabrica de la Lunca Ilvei funcționează ca parte a comunității. Și-au creat o centrală alimentată cu resturi și care asigură nu doar uscarea produselor lor, ci și încălzirea mai multor clădiri din comună – casa parohială, blocurile ANL, grădinița etc. Ce nu folosesc, vând mai departe la fabricile care produc PAL și OSB, fie Egger, fie Kronospan.
În Lunca Ilvei toată lumea se cunoaște cu toată lumea, iar fabrica e motorul locului. „Sunt colege care au fost plecate la muncă în străinătate și s-au întors și lucrează acum în fabrică. Este foarte greu să te rupi de familie și să pleci la mii de kilometri distanță”, ne spune Rodica. Ea și soțul ei – care lucrează tot în fabrică – au două fete. Dar ele nu stau în Lunca Ilvei și nici măcar în județ, ci la Cluj. Rodica le-a îndemnat să-și urmeze calea, fiecare, să nu stea pe loc. A vrut pentru ele mai mult și era deja generația care și putea să o facă. Pe de altă parte, însă, nepotul patronului Iugan e pe cale să vină în fabrică. A făcut Silvicultura și acum își completează studiile în Austria. Tatăl său, Octavian Iugan, e managerul fabricii de la Lunca Ilvei și, chiar dacă e în putere încă, abia l-așteaptă pe cel mic, să pună în practică ce a învățat.
Când am fost noi în fabrică, Rodica și soțul ei se pregăteau să plece în concediu, în Grecia. Am întrebat-o totuși dacă regretă că a rămas pe loc. Spune că nu. „Iubesc pădurea, lucrul cu lemnul. E ceva ce face parte din viața mea. Îmi iubesc comuna, de-aia nici nu am plecat de aici. Aici mi-am crescut copiii, aici am tot”.
Dacă doriți să fiți aproape de știrile despre pădure și lemn și de oamenii din industrie, vă puteți instala aplicația ForestMania. Click AICI.
