Ciprian Muscă, ASFOR: „E de noaptea minții că în România împăduririle necesită aviz de mediu!”

0
22

Președintele Aociației Forestierilor din România (ASFOR), Ciprian Muscă, a răspuns, pentru Forestmania, la cele mai importante întrebări ale momentului. Noua Strategie Forestieră Europeană, ONG-uri, problemele industriei sau SUMAL sunt câteva dintre teme.

ForestmaniaMinistrul mediului a spus, la întoarcerea de la reuniunea Consiliului de miniștri al UE, că rolul pădurii „nu va mai fi același”, în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat. Că acel echilibru între rolul social, economic și de mediu al pădurii va fi „balansat”, fiind pus pe primul loc rolul pădurii de sechestrare a carbonului. La ce să ne așteptăm?

Ciprian Muscă: Pădurea a fost toiagul omului chiar de la apariția sa pe Pământ. Primul sprijin al omului în aventura sa pe Pământ a fost lemnul, ca produs al pădurii. Primul salt în dezvoltarea omului a fost focul făcut cu lemn. Primele unelte ale omului au fost din lemn. Este clar că și în viitor omul nu se poate dezvolta decât în jurul acestei resurse importante oferite de pădure. Vorbim de sechestrarea carbonului, iar aici trebuie să vorbim în baza studiilor pe care le avem și a celor care urmează să fie elaborate. Faptul că vom pune pe primul loc sechestrarea carbonului nu este o veste pe gustul adepților teoriei non-intervenție.

Pădurile bătrâne și neîngrijite elimină în atmosferă o cantitate de carbon mai mare decât cea reținută. Pădurile tinere stochează o cantitate mult mai mare de carbon decât cele bătrâne. De aici și necesitatea de a fi raționali și echilibrați atunci când dirijăm natura într-un sens sau în altul.

În ceea ce privește stocarea carbonului sunt clar de monitorizat și dezvoltat cele două componente – pădurea, ca absorbant și depozit primar de carbon, și lemnul – ca depozit pe termen lung prin utilizarea sa economică, în special în construcții.

ForestmaniaStrategia Forestieră Europeană 2030 a creat dispute și nemulțumiri, Ungaria spunând chiar că este „inacceptabil” ca industria forestieră să fie pusă la colț. Și ministrul român a subliniat că fiecare stat în parte își face propria politică… Ce efect va avea noua strategie asupra forestierilor din România?

Ciprian Muscă: Prin strategia forestieră nu este pusă industria la colț, a fost poate o interpretare mult prea dură a strategiei. Însă, dacă pentru partea de protecție și partea de împădurire au fost asumate niște cifre, pentru partea de economie verde și partea de stocare a carbonului au fost emise doar niște principii, de aici și nemulțumirea celor care într-adevăr înțeleg modul de funcționare al unei economii.

Trecerea la o economie verde presupune niște costuri.

Pentru țări veșnic în tranziție cum este și cazul României, aceste costuri, pe de o parte, sunt greu de suportat, iar pe de altă parte – pot transforma într-o povară o resursă care era un sprijin pentru economia națională.

A stabili procente de non-intervenție, mai mari sau mai mici, nu înseamnă o mare reușită. Este, cel mult, o temă politică pentru cei care nu pot construi nimic, însă pentru o economie însemnă costuri de administrare, sume mai mici ca aport în bugetul național, costuri cu despăgubiri pentru proprietățile intrate în restricție și, pe termen lung, posibile costuri mult mai mari pentru refacerea acelor ecosisteme. Zilele acestea vedem, cu prețul vieții unor concetățeni, costurile teoriei non-intervenției. Ce a însemnat să nu mai recoltăm ursul? Pagube și vieți omenești pierdute. Similar, însă într-un timp mai îndelungat, vom constata că deciziile de non-intervenție în ceea ce privește pădurea sunt greșite. Pădurea trebuie îngrijită, trebuie creată infrastructură, promovată regenerarea naturală, promovată regenerarea în pepiniere cantonale, promovate tehnicile de recoltare a lemnului adaptate și pe care pădurea le suportă și care permit regenerarea naturală.

Eu am învățat că trebuie să-i spui omului ce ai făcut la finalul zilei pentru el: dacă spun că am obținut protecție integrală pentru un milion de hectare de pădure cu siguranță voi fi aplaudat de cei din mediul urban, însă i-am condamnat la pribegie pe cei din mediul rural. E o soluție mai la îndemână pentru politicieni, mai ales pentru cei care au descoperit rețelele de socializare.

Dacă spun că voi interzice tăierile rase, voi promova regenerarea naturală, voi construi 1000 de cabinete medicale și grădinițe din lemn, voi condiționa ca orice clădire publică să conțină cel puțin 20% elemente din lemn, voi dezvolta infrastructura și voi finanța exploatarea ecologică a lemnului (cu impact cât mai redus asupra mediului), voi sprijini și încuraja tranziția de la plastic la lemn. Asta înseamnă să ai un proiect, o strategie. Iar pentru acest lucru trebuie să muncești, să te sacrifici. Rezultatele să le obții în timp și este foarte posibil să nu fii tu beneficiarul reușitelor. Ca să concluzionez, având în vedere că toate politicile, atât cele naționale cât și cele europene, sunt făcute de politicieni pe exemplul de mai sus, nu cred că are sens să ne întrebăm pe ce variantă vor merge, deci oarecum știm și ce ne rezervă viitorul.

Ne-am asumat Proiectul „România verde în zece pași”

ASFOR, prin președintele său și prin Consiliul director, și-a asumat un proiect de viziune, care este în același timp o bază solidă pentru strategia care creează premisele pentru a ne îndrepta spre o economie verde. „România verde în 10 pași” este un proiect ce poate fi pus în practică și care ne poate asigura acea economie verde pe care ne-o dorim cu toții, însă să fie verde și în realitate, nu doar în imagini și comunicate de presă.

ForestmaniaNu se spune nimic nici despre costurile de întreținere ale unei păduri, în condițiile în care agricultorii – fermierii, în general – primesc subvenții, iar utilajele agricole au fost incluse în programul „Rabla”, dar cele forestiere nu. De ce nu se recunosc aceste costuri și de ce sunt permise aceste inechități?

Ciprian Muscă: România a avut și are un mare handicap. Și mă refer la modul în care s-a făcut trecerea de la economia de stat la cea privată, precum și modul în care s-a făcut restituirea proprietăților. Acestea nu au fost proiecte de întărire a statului și de transformare a proprietății și mediului de afaceri într-un pilon central al statului, așa cum aflăm din cărțile de economie că reprezintă o economie capitalistă. A fost o perfectă temă de răfuială și înfierare a proprietății private și a mediului de afaceri.

Un alt handicap a fost reprezentat de modul de organizare al administratorului pădurilor statului. Acesta nu este nici agenție, nici administrație, nici societate, deci nu poate accesa fonduri europene și nici nu poate primi subvenții. Din păcate, în toată politica forestieră din România, acesta a fost singurul specialist care a fost întrebat și care a răspuns la întrebări despre necesități și nevoi.

Așadar, deși jumătate din suprafața forestieră a României este proprietate privată, noi am aplicat doar viziunea administratorului statului. Iar acesta a profitat de orice pârghie posibilă pentru a-și crea avantaje față de competitorii săi privați, fie că vorbim de ocoale silvice sau de companii.

Un alt handicap a fost lipsa cadastrului. Fără a ști cine este proprietar, a fost și este imposibil să faci minime investiții, fie că vorbim de infrastructură sau de împăduriri și, ce este mai important, de multe ori nici cei care au săvârșit tăieri ilegale nu au putut fi sancționați, pentru că – vezi minune! – nu se poate identifica proprietarul pădurii tăiate.

De aici și lipsa totală de finanțare, pe principiul inventat tot de cei care au creat acest monstru al discordiei, „dacă tot fură, de ce să-i mai finanțăm?”. Monstrul a fost promovat cu succes și la Bruxelles, unde orice solicitare de finanțare a domeniului pădurilor a primit ca răspuns o presupusă cifră a tăierilor ilegale.

Este o gândire complet greșită, iar această lipsă totală de implicare din partea statului ne-a dus în 30 de ani la o situație critică. Aceasta se va acutiza în perioada imediat următoare din cauza lipsei de infrastructură, de utilaje și de forță de muncă.

Costurile cu administrarea unui hectar de pădure sunt mari. Noi ne rezumăm să folosim infrastructura existentă și să o cârpim pe unde putem. Însă, dacă ar fi să ajungem cu infrastructura de la 6 metri de drum la hectar, la minimul de 10 metri de drum la hectar (țintă pentru anul 1989!) sau la media europeană de 30–40 metri la hectar, cu siguranță că administrarea pădurilor nu ar mai fi profitabilă în România.

Noi am propus Programul Primul funicular și Programul rabla pentru utilaje forestiere. Acestea sunt programe prinse inclusiv în proiectul de viziune „România verde în 10 pași”, însă, se pare că suntem mult mai preocupați de combaterea himerei tăierilor ilegale, decât să ne aplecăm asupra unor soluții practice, care, în subsidiar, să rezolve și probleme de pază sau administrare.

Sectorul forestier trebuie să beneficieze de toate drepturile pe care le are și sectorul agricol!

Spun acest lucru pentru că, alături de agricultură și zootehnie, sectorul forestier este un pilon esențial în existența și dezvoltarea zonei rurale. Și este și un contributor important la PIB-ul național și european.

ForestmaniaDe ce România este sub procedură de infrigement pe păduri și cum vom ieși din această situație?

Ciprian Muscă: De ce? Din cauza incoerenței, a birocrației și a lipsei de viziune. În silvicultură îndrepți o problemă dacă aplici o măsură care are aplicabilitate și care se poate vedea în teren. Cu o lege scrisă frumos nu rezolvi nimic, mai mult riști să încurci și mai tare lucrurile.

Din această procedură vom reuși să ieșim doar dacă vom convinge decidenții că suntem serioși și avem puterea de a face pași reali pentru a îndrepta cele reclamate. Un pas a fost programul SUMAL, unde am arătat că suntem în stare să ducem la bun sfârșit, de la dezvoltare la implementare și utilizare, un program de urmărire a masei lemnoase.

Un alt pas este acela prin care să reușim să împădurim suprafețele tăiate și care încă nu sunt împădurite. Acest lucru poate fi un proiect de țară. Poate fi făcut cu fonduri de la bugetul de stat, dar putem să solicităm bani și de la UE. Important este să arătăm că suntem în stare să închidem acele zone neîmpădurite care se văd și din satelit.

Am vorbit și de chestiuni birocratice, una fiind legată de multiplele sisteme de raportare care se cam bat cap în cap și pe care nimeni, din zona de administrație, nu dorește să le pună cap la cap și să le explice. Astfel, raportăm în SUMAL, raportăm la INS, și realizăm un inventar prin IFN. Toate aceste date raportate trebuie corelate și interpretate, altfel punem într-un coș mere și pere și la final rezultatul este o varză.

O soluție ar fi transformarea SUMAL într-un instrument de statistică și prognoză care să înglobeze toate sistemele silvice de raportare și, printr-un consiliu de specialiști, să furnizeze beneficiarilor legali informații corecte și veridice.

O altă chestiune birocratică pe care nu reușim să o rezolvăm ține de avizul de mediu pe care trebuie să-l obțină proprietarul/administratorul pentru amenajamentele silvice. Această problemă nu este rezolvată de ani buni și, dacă va fi tratată la categoria „și altele” ca până acum, riscă să blocheze activitatea multor ocoale silvice, cu consecințele financiare și – atenție!!! – de mediu ce vor decurge din nerealizarea lucrărilor silvice.

Este de noaptea minții cum în România împăduririle și lucrările de îngrijire a pădurii au ajuns să necesite aviz de mediu, pentru că în opinia „unor specialiști” pot aduce prejudicii mediului. Tot de noaptea minții este și tratarea rumegușului ca orice gunoi aruncat în groapă, în condițiile în care acesta este folosit mai departe în plăci. Rumegușul nu este aruncat pentru că nu este deșeu.

Nu în ultimul rând, avem nevoie de viziune. Care este viziunea României în ceea ce privește pădurile? Care este strategia României în ceea ce privește pădurile? În lipsa unei viziuni și a unei strategii, suntem precum un vas fără cârmă pe o mare tulburată. Navigăm în derivă (lipsă de infrastructură, lipsă de finanțare, acuzații de tăieri ilegale, infringement) fără a avea la îndemână niciun instrument de ghidare.   

SUMAL 2, ca orice program, are nevoie de îmbunătățiri

ForestmaniaMinistrul a lăudat programul SUMAL 2 spunând că sunt state care vor să preia modelul nostru. Sunt și îmbunătățiri care trebuie aduse sistemului. Ce îi lipsește acum programului SUMAL2?

Ciprian Muscă: Mă bucur să aud că sunt și alte state care doresc să preia în primul rând ideea de transparență a SUMAL. Ca orice program informatic, este clar că SUMAL are nevoie de mentenanță și de îmbunătățiri permanente.

Pentru prima dată, prin programul SUMAL s-a reușit monitorizarea primei puneri pe piață a lemnului, așa cum solicită și directiva europeană. Noi, moștenind filozofia vechiului SUMAL 2008 și, respectiv, 2014, mergem și urmărim lemnul și produsele din lemn și după prima punere pe piață. Acesta este un aspect care în timp va trebuie corelat sau eliminat. Întărirea controlului la ieșirea lemnului din pădure printr-un program clar de expediție din fond forestier, coroborat cu camere de supraveghere, transformă SUMAL într-un instrument util și aplicabil conform directivei europene.

Expedierea din pădure a lemnului măsurat este un alt atu în a ști cu exactitate ce lemn pleacă din pădure și de a rupe cercul vicios al estimărilor date de actul de punere în valoare și măsurări repetate, însă cu valori diferite, ale aceluiași lemn.

O altă problemă este cea a cărăușilor și a evazioniștilor care pot fi opriți sau identificați prin utilizarea programului SUMAL. Limita de 20 mc este cea care face diferența dintre un transport casnic, uz propriu, și comerț. Nu spune nimeni că nu trebuie făcut comerț cu lemn cu camioneta sau căruța, însă cel care face un act de comerț cu lemn trebuie să se declare în SUMAL și să respecte legislația silvică și fiscală cum o face orice companie.

ForestmaniaUniunea Europeană are planuri ambițioase referitoare la monitorizarea pădurilor și limitarea exploatării forestiere pentru a rezolva problema carbonului. În același timp, cererea de lemn și produse din lemn crește. Cum se vor împăca cele două?

Ciprian Muscă: Se vor împăca prin echilibru și prin aplicarea măsurilor rezultate din studii și din practică, și nu a viziunilor unor cetățeni care așa cred ei că este bine, fără a avea niciun argument. Pădurile și lemnul au un rol important în stocarea și în depozitarea carbonului pe termen lung, însă trebuie să avem în vedere păstrarea echilibrului, iar finanțarea trebuie să acopere întreg spectrul de activități. Studiile spun că pe măsură ce populația planetei a crescut, și nevoia de lemn a crescut exponențial, și de aici dezechilibrele dintre puterea de creștere a pădurii și nevoia de lemn a populației care s-a transformat în recoltă.

Este important să menținem un echilibru și să recoltăm doar posibilitatea pe care ne-o oferă pădurea. Dar, mai important, este să discutăm deschis și să nu ascundem nevoia de lemn a populației doar pentru a câștiga capital electoral.

Prin instituirea de suprafețe tot mai mari cu non-intervenție, crește exponențial presiunea pe restul pădurii. Iar rezultatele vor fi mult mai periculoase atât pentru pădure, cât și pentru comunitate.

Pădurea naturală, sau protecția acesteia, nu sunt antagonice cu îngrijirea și recoltarea lemnului. În România avem aproape 50% din suprafața pădurii inclusă în grade diferite de protecție. Iar pădurea trebuie protejată în mod inteligent. Non-intervenția nu este o soluție nici pentru pădure, nici pentru comunitate.

Arderea lemnului înseamnă eliberarea carbonului în atmosferă

ForestmaniaÎn România sunt foarte multe gospodării care folosesc lemnul pentru încălzire, mai ales în condițiile în care extinderea rețelelor de gaze întârzie. Puteți estima ce se va întâmpla cu lemnul de foc și cu acest mod de încălzire a locuințelor în câțiva ani?

Ciprian Muscă: În România, conform unei statistici din 2009, avem 3,5 milioane de gospodării care folosesc lemnul pentru încălzire. Viitorul încălzirii tradiționale cu lemn va fi dat tot de amprenta de carbon. Arderea lemnului înseamnă eliberarea carbonului în atmosferă, așadar este clar că dacă se dorește reducerea amprentei de carbon, cu siguranță se va urmări reducerea consumului de lemn, iar acest lucru nu poate fi făcut decât prin creșterea eficienței instalațiilor de încălzire. Astăzi folosim sobe cu randament de 25%, pe când există instalații moderne cu randamente de 75-85%. În acest sens, ASFOR a avut o propunere de finanțare a unor astfel de arzătoare prin Administrația Fondului de Mediu.

Totodată, ASFOR a inițiat și o petiție cu privire la eliminarea TVA-ului pentru lemnul de foc.

Există un principiu al utilizării lemnului în cascadă. Pornind de la acest principiu, utilizarea de brichete sau peleți rezultați din lemnul care nu mai are o altă utilizare în economie este o soluție de viitor pentru asigurarea încălzirii locuințelor. Rămâne de văzut cine va suporta efortul acestor tranziții: populația, statele sau UE.

Practic, de aici a pornit și valul de scepticism și dezaprobare în privința Strategiei Forestiere Europene.

ForestmaniaÎn ASFOR sunt companii care susțin economia, ca în orice altă industrie. Ați putea enumera câteva dintre problemele cu care se confruntă?

Ciprian Muscă: România este unul dintre jucătorii importanți din piața mondială a lemnului. Nu avem volume foarte mari, însă avem un lemn de calitate.

Problemele sunt multe, dar le subliniez pe cele mai arzătoare: lipsa predictibilității asigurării cu materii prime, lipsa infrastructurii, lipsa finanțării în vederea dezvoltării și a dotării cu utilaje, neconcordanțele dintre legislația silvică și cea de mediu și ape, iar cea mai stringentă este lipsa forței de muncă.

Un alt aspect specific ține de modul în care este organizat sistemul silvic de stat din România.  După cum a fost confirmat prin toate studiile și exemplele, statul, de la un anumit nivel, devine un prost administrator. Oricât de buni ar fi specialiștii, oricât de mult ar fi stimulați, sumedenia de norme, proceduri, suspiciuni, face ca statul să se comporte greoi și ineficient când vine vorba să acționeze prompt și să se plieze pe cerințele într-o evoluție rapidă și continuă a unei piețe, chiar și cea a lemnului.

„Nu poți și centra și da cu capul”

Aici operatorii economici din mediul privat au mai multe nemulțumiri. Principala ar fi că, prin reținerea de lemn și utilizarea formațiilor proprii, administratorul statului își creează avantaje pe o piață în care intră ulterior și concurează cu firmele private.

Din acest motiv, ca soluție, se solicită separarea activităților de administrare de cele de exploatare și valorificare a lemnului. Este împământenită expresia că „nu poți și centra și da cu capul”, adică nu poți să evaluezi lemn, să-l exploatezi, să te și controlezi și apoi să te mai și prinzi că nu ai fost corect și să te pedepsești.

Din această struțo-cămilă rezultă și monștri. Statul român deține cea mai mare companie de exploatare a lemnului din lume, cu o capacitate de exploatare de 2,5 milioane de mc. Asta nu o face și eficientă, productivitatea unui utilaj fiind de cca. 263 mc/utilaj/lună, mult sub capacitatea normală de exploatare a unui utilaj. Ca să nu mai vorbim de calitatea lemnului pus în valoare ca lemn fasonat, care, de multe ori, din lemn de calitate superioară, ajunge să fie vândut ca lemn de foc.

În același timp, am subfinanțat, nu am dezvoltat infrastructura și am transferat integral pierderile pe firmele de exploatare a lemnului, aducând sectorul de exploatare în cea mai critică perioadă din ultimii 30 de ani în ceea ce privește parcul de utilaje.

Un exemplu cât se poate de banal, transferul lipsei volumului pe sortimente din evaluarea masei lemnoase în sarcina agentului economic, în condițiile în care prin exploatare nu se modifică sortimentația dimensională a lemnului. Sau sancționarea operatorilor economici pentru depozite amplasate de către ocoale cu nerespectarea legislației în vigoare. Este ca și cum polițistul ți-ar face semn să treci pe roșu după care ți-ar ridica permisul.    

Ce am spus nu trebuie să fie văzut ca o critică, trebuie să vedem lucrurile așa cum sunt, să vedem realitatea, nu să o ascundem sau să nu o discutăm. Iar acolo unde sunt probleme, să căutăm soluții, iar unde sunt lucruri excepționale, să le multiplicăm și să le promovăm.

ForestmaniaAm văzut deseori reprezentanți ai unor ONG-uri care atunci când văd un camion cu lemn sună imediat la autorități să reclame că lemnul ar fi extras nelegal. Se dovedește de cele mai multe ori că reclamația este nefondată. Cu toate acestea, echipaje de poliție răspund solicitării, ignorând, poate, un caz real. Cine răspunde pentru acest lucru? Și cum vă explicați că, deși avem SUMAL 2 și oricine poate urmări trasabilitatea lemnului, autoritățile totuși lasă tot ce au de făcut și vin la apelul unor persoane din niște asociații?

Ciprian Muscă: Am ajuns în situația de astăzi din cauza lipsei de acțiune a autorităților pe întreg lanțul. Dacă autoritățile investite cu dreptul de a sancționa își făceau sau își fac datoria, nu am mai avea circul la care se ajunge de multe ori ca urmare a apelurilor la 112.

Nu este normal să ajungă un cetățean să reclame transporturi ilegale de lemn sau cioate în fond forestier când avem pe lanț personal silvic, personal al gărzilor forestiere, personal din jandarmerie, personal din poliție, tot felul de speciali care au conform legii atribuții, dar și obligația de a preîntâmpina, descuraja și sancționa infracțiunile silvice.

Folosirea ilegală și abuzivă a sistemelor 112 este iarăși un aspect care stă în puterea autorităților să îl constate și să îl sancționeze. Recuperarea contravalorii serviciilor de inventariere sau cântărire în cazul în care suspiciunea nu se confirmă stă tot în obligațiile și puterea organelor competente. Să le solicite de la cei care au avut o suspiciune și au solicitat expres sosirea la fața locului a organelor abilitate pentru realizarea inventarierilor.

Mobilizarea efectivelor e plătită de noi toți

Un operator de la 112 nu cred că are posibilitatea să facă diferența dintre un caz real și unul presupus, toate apelurile trebuind tratate cu aceeași responsabilitate. Însă în momentul în care unii cetățeni își fac un obicei din a folosi instituțiile statului pentru interese proprii, pentru a-și lămuri suspiciunile, fără a avea probe clare, sau pentru a-și crea vizibilitate pe rețelele de socializare, cei în drept trebuie să aplice legea și sancțiunile prevăzute de lege pentru a-i descuraja să mai folosească un sistem. Un sistem de urgență (!) care generează costuri prin mobilizarea efectivelor, costuri care într-un final sunt plătite de noi toți, prin taxele și impozitele pe care le achităm.  

ForestmaniaCe suprafață de pădure are azi România față de 1989? Și ce suprafață estimați că vom avea în 2030? Se fac în România împăduriri?

Ciprian Muscă: Suprafața pădurilor României a crescut constant din anul 1989, de la 6,4 milioane de ha până la 6,6 milioane ha, în anul 2020. Putem spune că, din anul 1989, suprafața pădurii a crescut cu 200 mii de hectare. Nu putem spune că sunt creșteri semnificative, însă, sunt creșteri constante, ceea ce este foarte important.

Dacă ar fi să facem o analiză obiectivă a calității fondului forestier în prisma unei viziuni verzi, apropiate de natură, modul de gospodărire al pădurilor României, în cicluri lungi de peste 100 de ani și cu regenerare naturală, vom descoperi că aceasta ne situează, ca viziune și gestionare naturală a pădurilor, mult peste toate celelalte țări europene.

Noi, însă, trebuie să explicăm acest lucru. Venim după o perioadă în care nu am făcut mai nimic în a explica, ne pierdem tot timpul în conflicte minore, interne, însă foarte bine alimentate. Iar în Europa suntem în continuare judecați după tăieri de pădure, pe care este drept că le-am avut, însă în anii 2007-2008. Trebuie să arătăm fața bună a pădurilor României, modul în care le gestionăm, trebuie să facem pași importanți în realizarea infrastructurii, iar indicatorii pădurilor României trebuie să se vadă în bunăstarea comunităților locale.

Suprafața pădurilor României va crește în continuare, avem între 2 și 2,4 milioane ha de terenuri care nu mai sunt rentabile economic în circuit agricol și pot fi recuperate prin introducerea în circuitul economic silvic.

România, în domeniul pădurilor, are un potențial uriaș.

Nu trebuie să facem nimic altceva decât să punem acest potențial în valoare! Să sprijinim mediul privat pentru că este singurul capabil să ne ajute să dezvoltăm rapid această activitate. În mod obligatoriu, trebuie să revitalizăm administratorul statului și să-l transformăm într-un model de administrare a pădurilor, nu doar pentru România, ci și pentru Europa. O analiză completă a economiei forestiere, dar și soluțiile propuse de ASFOR, pot fi citite în proiectul „România Verde în 10 pași”.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.