ASFOR- proiecte pentru toamna 2024

0
132

Asociația Forestierilor din România pregătește proiecte importante, cu potențial, care merită să vadă lumina și nu doar să rămână la nivel de idei bune, dar ținute la sertar.

Pentru această toamnă ASFOR surprinde cu numeroase idei inovative, utile, care avantajează atât sectorul public, cât și pe cel privat, dar cel mai important, coagulează interesele tuturor – gestionarea sustenabilă a pădurii, utilizarea lemnului, protecția mediului și gândirea sănătoasă.

Un proiect foarte important este cel referitor la bursa lemnului, o aplicație dedicată forestierilor (bursalemn.ro). Un alt proiect discutat vara aceasta este cel al construcțiilor din lemn, noul format propus de forestmania.ro, FORESTCAST, DR 24 măsura de utilaje forestiere.

În toamnă fiind și Ziua Forestierului, nu vom duce lipsă de evenimente dedicate sectorului foresier.

Lemn românesc și bursalemn.ro

burselemn.ro este un portal pe care forestierii sunt invitați să se înscrie și să posteze anunțuri. Data de 1 septembrie este termenul la care ar trebui să fie operațional complet. El este funcțional, cei care doresc se pot înscrie deja pe portal, chiar îi invităm să se înscrie pentur a putea testa portalul.  Bursalemn.ro este dedicat anunțurilor din domeniul forestier. Scopul acestui proiect este, în esență, de a garanta transparența colaborărilor, veridicitatea datelor și informațiilor, asigurându-se că firmele sunt înregistrate și dețin actele necesare pentru a activa.

Acest portal este un pas în față pentru proiectul ASFOR care se intitulează Lemn Românesc. Un brand, prin care ne dorim să încurajăm cumpărarea produselor din lemn, mai cu seamă din lemn românesc.

Ne ajută foarte mult, de la pădure și până la cei care prelucrează lemnul, să ne asigurăm că punem bazele unei economii funcționale, care să fie atât în folosul pădurii, pentru că, recoltând lemn din pădure, o să avem păduri bine gestionate, bine anistate, cât și în cazul firmelor de exploatare și prelucrare, acești bani mergând la comunitățile locale, creând  locuri de muncă. E un beneficiu pentru noi toți, o să avem lemn în casele noastre, chiar și case de lemn, mult mai călduroase și prietenoase cu mediul, și bineînțeles, numeroase efecte pozitive asupra economiei naționale. Astfel, ne-am putea bucura și noi, precum țările nordice, că avem o economie sustenabilă, verde, construită în baza resursei lemnoase.

Containere din lemn- ultimul proiect ASFOR

La modul declarativ acest proiect este primit cu entuziasm posibilii parteneri arătându-se încântați.

Dacă tot principiul reciclării e cel de a proteja mediul, s-ar putea include și această componentă eco-lemnul. Containerele în care se plasează dispozitivele de reciclare ar putea fi și ele, la rândul lor, făcute dintr-un material care poate fi refolosit. În această primă etapă de dialog încercăm să convingem de utilitatea măsurii decidenții.

Ne dorim construirea unei forțe a lemnului. Ne dorim, pe cât ar fi posibil, reducerea exportului lemnului din pădurile României, acum exportăm pentru că la nivel intern consumăm puțin. Construcțiile din lemn permit stocarea carbonului pe un termen lung.

Un alt proiect valoros care urmează să fie pus în aplicare este Măsura DR 24, acesta urmând să fie lansat cel târziu în octombrie.

ASFOR pregăește un ghid dar și întâlniri regionale pentru a explica măsura și a convinge cât mai mulți forestieri să aplice pentru această măsură.

Ziua forestierului

Această sărbătoare a devenit o tradiție, va fi sărbătorită și anul acesta la 1 octombrie.

În acest an va fi o ediție mai specială, ASFOR împlinind 30 de ani de la înființare. Ne vom organiza în centrul țării, la Bușteni, într-o locație familiară forestierilor, la un fost centru de formare profesională.

Primul concurs de fotografie marca ASFOR 

Primul Concurs de fotografie ASFOR s-a bucurat de succes, asociația primind numeroase fotografii, din diverse colțuri ale lumii, imagini cu oameni și zone atât de diferite, dar toate unite de un fir roșu- iubirea pentru natură, lemn și pentru aproape. De la specialiști din domeniul silvic, sculptori și până la simpli admiratori ai frumosului, această activitate și-a făcut treaba, a contribuit la închegarea unei comunități care iubește lemnul. Interacțiunea directă cu urmăritorii paginii i-a făcut pe fiecare dintre ei #oamenii lemnului.

Forestcast  e un format propus de ForestMania prin care vom vedea cât mai mulți dintre oamenii lemnului vorbind despre pasiunea lor. Astfel, încât publicul să se poată bucura și de ce spun acești specialiști, nu doar de roadele muncii lor.

Ciprian Dumitru MUSCĂ,

Președinte ASFOR

COMUNICAT DE PRESĂ

19.08.2024