Ionel Șchiopu, sculptorul „hotarului dintre lumi”. A făcut catapetesme din lemn pentru 100 de biserici

0
5

Broderia sculptată în lemn ce formează catapeteasma sau iconostasul unei biserici nu este doar o lucrare în lemn, un simplu perete despărțitor instalat între altar și restul bisericii. Are valoare de simbol și reprezintă, după unii părinți, „hotarul dintre lumi”, granița dintre veșnicie și vremelnicie. Sfântul Simeon al Tesalonicului spune că este „unirea cerului cu pământul”.

Pe vremuri, ca să faci o catapeteasmă dura ani de zile. Și nu se făcea oricum și de oricine. Ca meșter, aveai nevoie de binecuvântare și trebuia să ții post, să trăiești după canoanele bisericii pentru a lucra în „Sfânta Sfintelor”. Vremurile s-au schimbat, azi greu mai găsești un meșter care să fie dăruit cu iscusința de a face așa lucrare. Prin urmare, și condițiile de angajare s-au mai înmuiat.

S-au schimbat, în timp, și altele. Cum ar fi timpul de prelucrare. Dacă acum o sută de ani dura între 3 și 5 ani să faci un iconostas, azi se face în câteva luni. Multe dintre etape se fac cu utilaje care scurtează execuția.

În comuna Râșca din Suceava există un atelier unde se fac catapetesme și mobilier bisericesc. Au plecat de aici spre locuri din Europa și în toată România strane, băncuțe de altar, baldachine, uși. Unele piese sunt în chilii de la Sfântul Munte Athos.

Clasa de horticultură

Cel care a făcut catapetesme pentru o sută de biserici, mii de strane și baldachine în atelierul său din comunca Râșca se numește Ionel Șchiopu. Tatăl său – am scris despre el AICI – a lucrat 37 de ani în pădure, de la 10 ani jumătate! Nea Ion a transmis fiului său două lucruri importante: credința și dragul de muncă.

Ionel a început să lucreze în lemn din 1997, când era elev în clasa a X-a. Era la Liceul Agricol, la clasa de Horticultură. Dar orele de atelier îi plăceau cel mai mult. Și-a zis „Asta e de mine!”. A început cu lucruri mici. Ce n-a făcut? Suporturi, rame, blaturi, linguri nu mai vorbim, orice putea fi făcut în lemn. Pentru că Râșca, din cele 20.000 de hectare de teren, are pădure pe aproape 18.000… Azi, Ionel e unul din cei mai apreciați meșteri sculptori din Europa. Nu degeaba Mitropolia Ardealului i-a acordat o Diplomă de aleasă cinstire.

Șase zile pe drum pentru cinci ore de montaj

„Avem mobilier în biserici din toată România. Nu există județ unde să nu fi avut o lucrare. Preoții discută între ei și află unul de la celălalt cine a făcut respectivul obiect. Și transmit datele și mă caută. Fie pentru anumite piese, fie mobilierul complet. Am făcut peste 2.000 de strane… Avem catapetesme și în Ucraina, în Italia și la Sfântul Munte Athos. Dar și în Irlanda, la Cork. Acolo e o comunitate de români care au biserica într-o sală de clasă dintr-o școală… Doi profesori universitari români de la Universitatea St. Patrick au făcut eforturi pentru a avea un loc de rugăciune. Am făcut lucrarea și am mers să o ducem. Trei zile pe drum dus, trei zile întors. Montajul a durat cam cinci ore”, povestește Ionel Șchiopu pentru forestmania.ro. A avut o lucrare pentru care a plătit Gigi Becali. Fără comentarii, fără discuții, azi au vorbit și a doua zi a virat toți banii în contul firmei.

O lucrare pentru o biserică nu e decisă doar de preot, cum s-ar putea crede, ci de Consiliul Parohial. Se semnează un contract. De obicei, parohia are lemnul său, fie pentru că are pădure în proprietate, fie i-a fost donat.

Umiditatea cherestelei, între 8 și 12%

În jur de 4-5 metri cubi de cherestea cere o catapeteasmă. Umiditatea trebuie să fie între 8 și 12%, un pic mai scăzută decât e de obicei. Iar lemnul e întotdeauna stejar.

„Sunt mai multe procedee de lucru, care fiecare durează și necesită anumite îndemânări, să spun așa. Prima fază e cea de tâmplărie, pregătirea dulapilor. Se taie, se stratifică. Acum nu mai facem dintr-o bucată, cum erau pe vremuri. Apoi se fac desenele pentru uși, stâlpi, după care se traforează, se sculptează. Și montajul este un procedeu care durează”, explică meșterul.

Catapeteasma este prevăzută cu trei uşi: una la mijloc, în două canate, şi alte două laterale, cu câte un canat. Cele din mijloc se numesc sfintele uşi, pentru că pe ele circulă numai clericii (diaconi, preoţi, ierarhi) care, în cursul sfintelor slujbe, duc în mâini obiecte sfinte (Sfintele Daruri, Sfânta Evanghelie…). Se mai numesc şi uşile mari sau împărăteşti, pentru că prin ele intrau odinioară împăraţii când îşi aduceau darurile la altar ori se împărtăşeau, dar şi Împăratul Cerurilor, Hristos Mântuitorul. Ușile laterale sunt uși diaconești, pentru că pe ele intră și ies diaconii din altar. Pe acestea se pictează chipurile sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavriil, ca păzitori ai uşilor raiului.

Erminiile, manualul de bază

Ionel Șchiopu nu sculptează orice motiv pe aceste obiecte bisericești. „Modelele de pe strane, de pe catapetesme sunt stabilite de erminia bisericească. Adică un set de schițe pentru icoane și sculpturi. Sigur că sunt sugestii și meșterul are libertatea de a fi creativ plecând de la ele. Simbolurile sunt florale și legate de tradiția noastră – vița-de-vie, strugurele, grâul, floarea soarelui.

Erminiile sunt necesare pentru că mențin nu doar unitatea de stil a bisericii, ci și dogma, principiile teologiei ortodoxe. „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele”, redă Evanghelistul Ioan vorbele Mântuitorului. Nu întâmplător, de peste 500 de ori sunt pomenite în Biblie viţa de vie şi vinul. Prin urmare, nu există lucrare bisericească la noi fără viță-de-vie.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.