Pe 23 august 1979, fix la ora 11.30, imnul Republicii Socialiste România răsuna în statul nigerian Ondo. Era mare eveniment și a fost pregătit de oficialitățile locale cu respectul cuvenit. Cu mic, cu mare, toți cei din zonă au fost chemați să asiste la inaugurarea Combinatului de prelucrare a lemnului NiRoWi. O fabrică ridicată pe 46 de hectare. Ce fusese acolo? Doar junglă. Noua fabrică a fost ridicată de inginerii și proiectanții români.

Printre ei, și Constantin Petru, inginer de exploatare forestieră, absolvent de Brașov, promoția 1962. Are astăzi 80 de ani, dar nu uită aventura nigeriană. Și nici pe cea iraniană! Pentru că Ceaușescu a dus zeci de oameni în cele două „state prietene”, să construiască acolo fabrici. Iar acești oameni au stat mai bine de patru ani în fiecare „deplasare”.

Forestierii noștri au găsit la sosire doar păduri și au lăsat, la plecare, niște minunății de combinate care produceau mobilier, pal, furnir. Dar au lăsat și drumuri și păduri cu amenajamente silvice ca la carte. Și nu în ultimul rând, au lăsat mii de oameni care aveau de-acum un loc de muncă…

Constantin Petru locuiește în Bacău, la bloc, într-un apartament de două camere. Nu s-a îmbogățit – material – după aproape zece ani de muncă afară. Dar are amintiri frumoase. Nu doar de la muncă, ci și de la excursiile pe care le-a făcut cu banii câștigați. Nu și-a făcut ditamai casa, nu și-a luat utilaje sa-și facă firmă, ci a văzut lumea. Acum, își folosește bogata experiență pentru îndrumarea altora. Nu de alta, dar cei care au azi firme în industria forestieră sunt copiii foștilor săi colegi de muncă de la Combinatul de Exploatare Forestieră Bacău. Cum să-i refuzi?

L-am întâlnit la Ziua Forestierului organizată de ASFOR. Un om cu ochi blânzi, mai mereu zâmbind. Modest și liniștit. A povestit, pentru forestmania.ro, cum au fost pentru el cele două „cincinale” petrecute în Iran și Nigeria. Ce experiențe! Dar ce satisfacție!…

Pădure și atât

Constantin Petru avea 30 de ani când a venit „convocarea” pentru Iran.

„Au fost înțelegeri la nivel guvernamental. Ceaușescu era foarte bun prieten cu Mohammad Reza Pahlavi, șahul Iranului. El venea la vânătoare la noi, Ceaușescu se ducea acolo… Și din treaba asta am fost invitați noi ca români pe litoralul Mării Caspice, unde era o suprafață de 100.000 de hectare de pădure, unde nu se făcea nimic. Și noi ne-am dus cu specialiști în amenajarea pădurilor, în construcții de drumuri, în exploatare forestieră și în combinate de prelucrare a lemnului. Când ne-am dus… era pădure și atât. Pădure de foioase. Prima dată au fost proiectanții și apoi ne-am dus noi, din mai multe zone ale țării.

Am început cu gospodărirea pădurii, cu tot ce îi trebuie, cu infrastructură și am continuat cu un combinat de prelucrare a lemnului cu care au rămas ei. În schimb, România lua de la ei petrol.

Mi s-a zis „Pleci acolo…”. Vrând – nevrând m-am dus. Am stat 4 ani și jumătate, timp în care am învățat și limba persană”, ne-a povestit Petru.

În Iran era cât de cât bine. Se găsea una – alta, nu au avut lipsuri. Mai greu a fost în Nigeria.

Pentru edificarea unei lumi mai bune și mai drepte pe planeta noastră

În caz că ați uitat cum era presa pe vremea aceea, iată un fragment din „Scânteia” de marți, 6 iunie 1978.

„Noul dialog la nivel înalt româno-nigerian de la București reprezintă o mărturie a voinței celor două țări și popoare de a conlucra mereu mai rodnic, de a-și aduce o contribuție activă la rezolvarea marilor probleme care confruntă astăzi omenirea, la lupta popoarelor pentru instaurarea unei noi ordini politice și economice mondiale, pentru lichidarea politicii imperialiste, colonialiste și neocolonialiste, pentru edificarea unei lumi mai bune și mai drepte pe planeta noastră”.

Ceaușescu fusese în Nigeria în 1977 pentru a vizita combinatul de prelucrare a lemnului pe care îl făceau acolo românii.

În pădurea tropicală

„Al doilea proiect a fost în Nigeria, în inima Africii, în pădure tropicală. Aici s-a făcut  societate mixtă româno-nigeriană. Ei au venit cu capitalul și România cu utilaje, cu oameni. Le-am făcut o minunăție de combinat. Când a venit primul ministru Ion Dincă a zis „Băi, voi vreți să construiți socialismul aici?”, își amintește azi Constantin Petru.

„Cum erau? Există societăți aflate în diferite stadii de dezvoltare. Nu există uniformitate. Fiecare după cum i-a dat Dumnezeu. Ei, săracii, erau la un nivel de 100 de ani în urma noastră”.

Ajuns acolo, Constantin Petru a fost bulversat. Mai întâi de căldură, apoi de condiții și de lipsa unei forțe de muncă locale cu care să te poți înțelege. Nu în ultimul rând, era o problemă cu mâncarea. Cel mai apropiat oraș, Lagos, unde puteai găsi câte ceva, era la 300 de kilometri. În piețele din zona lor erau de mâncare maimuțe…

„Noi am ajuns acolo cu avionul, iar utilajele cu vaporul. Eram cam 20 de ingineri, fiecare cu specializarea noastră. Am găsit acolo oameni fără nicio pregătire, eventual cea de culegători de fructe. Noi eram priviți nu doar ca experți, ci ca niște oameni care le aduc bunăstare. Am început cu defrișarea junglei, ca să facem loc viitorului combinat. Mai întâi am stat într-o clădire, apoi ne-am făcut noi bungalouri. Aveam așa numita colonie de bungalouri. Ni le-am făcut noi, cum am vrut. Inclusiv cu saună”, povestește inginerul.

Societatea mixtă româno-nigeriană, având ca parteneri întreprinderea românească „Forexim”, statul Cross River, statul federal nigerian și bănci nigeriene, avea ca obiect construirea unui combinat de prelucrare a lemnului cu o capacitate de circa 120. 000 metri cubi masă lemnoasă anual. Proiectarea, asistența tehnică, precum și utilajele fabricilor, ca și utilajele de exploatare și construcții de drumuri au fost furnizate de români. Nicolae Ceaușescu a venit în vizită de lucru pe 3 și 4 martie 1977.

Ceaușescu: „Dumneavoastră știti desigur că, acasă, noi am trecut în mod hotărît la reducerea cu cel puțin 30 la sută a cheltuielilor de construcție”

Corespondentul ziarului „Scânteia” nota totul și explica:

„Studiind macheta și datele prezentate, tovarășul Nicolae Ceaușescu și tovarășa Elena Ceaușescu s-au interesat de modul în care se acționează pentru realizarea acestui obiectiv în condițiile unei înalte eficiențe, pentru ca lucrările să se efectueze cu cheltuieli cît mai reduse. „Dumneavoastră știti desigur — a spus tovarășul Nicolae Ceaușescu — că, acasă, noi am trecut în mod hotărit la reducerea cu cel puțin 30 la sută a cheltuielilor de construcție, în unele locuri s-a reușit să se facă reduceri chiar pînă la 50 la sută”.

„Mi s-a oferit carne de maimuță. Am refuzat”

„Ce mâncați în Nigeria?” i s-a părut lui Constantin Petru cea mai grea întrebare… „Aveam o cantină unde făceam noi, românii, cu rândul la gătit. Gătit…e un fel de a spune. Ne îngrijeam să încropim câte ceva. Erau magazine pe acolo, dar nu cu ce voiam noi. Iar în piață era carne de maimuță. Mi s-a oferit, dar am refuzat. Locul unde găseam cât de cât ce mâncam noi era în Lagos, oraș aflat la 300 de kilometri distanță. Dar aveam un microbuz al nostru și mergeam și făceam provizii. Era din acest punct de vedere o diferență mare față de Iran. Dar să știți că eram bine văzuți, bine primiți. În perioada aceea, România avea o deschidere teribilă și toată lumea știa că Ceaușescu face și drege. Noi, pe unde am fost, nu am avut absolut nicio problemă”, ne mai povestește Constantin Petru.

„Nu am știut timp de o lună ce e acasă, după cutremur”

Cum spuneam, pe 3 și 4 martie 1977, Ceaușescu se afla în vizită în Nigeria. Participa la banchetul oficial organizat de șeful statului nigerian în cinstea sa, în marele salon unde avea loc întâlnirea. Își începuse cuvântarea generalul locotenent Olusegun Obasanjo, când un secretar român a intrat în sală și l-a informat pe Ceaușescu de cele petrecute în țară: cutremurul.

„Pe 4 martie 1977 eram acolo. Ceaușescu era și el în vizită. El a plecat imediat în țară, a fost informat despre cutremur. Iar noi am rămas acolo… La o lună am primit vești despre ce era în România! Nu exista telefon, telex, nimic. Ne-am dus la o unitate militară din zonă, de unde să aflăm cumva ce s-a întâmplat. Nu am reușit. Eu eram singur, dar aveam colegi cu familii… A fost teribil! Nu era ca acum, cu telefoane mobile”, mai povestește Constantin Petru.

Revenind la „acum”

Fabrica din Nigeria la care au lucrat ai noștri, Nirowi, este azi o ruină. Din 1997 s-a închis, după aproape 20 de ani de funcționare, timp în care să lucreze acolo era visul oricărui tânăr nigerian. Azi mai contează doar terenul, cele 46 de hectare, pe care localnicii încearcă să le obțină de la guvernul federal ca să facă măcar niște depozite de fructe. Utilajele s-au distrus sau au fost furate. Combinatul devenise la un moment dat loc și pentru alte lucruri. Un ziar local nota, acum câțiva ani, că fabrica „a devenit o groapă de tâlhari înarmați, care folosesc locul ca pe un refugiu pentru depozitarea armelor. Deocamdată, accesul în companie este ca și cum ai intra în vizuina leului, deoarece oameni din lumea interlopă au preluat locul, alături de reptile și alte animale periculoase”.

Constantin Petru ridică din umeri… Erau alte vremuri.

Ce-i drept, nici el nu mai e tânăr și în putere, ca atunci. Dar se ține bine și ajută cât poate. Este în prezent consultant pentru cei din branșă, din partea Asociației Forestierilor din România (ASFOR).

„Este atâta nevoie! Pentru că cine are nevoie… nimeni nu-i dă un sfat. Să-ți zică cineva: „Măi băiete, vezi că ai greșit, ia-o la stânga, nu la dreapta”. E nevoie pentru direcții, ocoale, de cineva care să medieze, să dea o îndrumare. După atâția ani de activitate, atâta lucru pot să fac și contează foarte mult. Pe mulți dintre ei îi cunosc pentru că pe vremuri am lucrat cu părinții lor la IFET (Întreprinderea Forestieră de Exploatare și Transport). Pentru că mai e ceva… Nu face nimeni asta, nu e nimeni dispus să ajute, să explice. Nu înțeleg de ce e atâta răutate… Eu unul sunt satisfăcut când apelează la mine și sunt în stare să le dau ajutor”.