Discursul Dlui. Muscă Ciprian Dumitru – Președinte ASFOR la Ziua Silvicultorului 2019.

Stimați colegi, distinși invitați, onorată gazdă

Am onoarea de a mă afla astăzi în fața dumneavoastră pentru a transmite mesajul forestierilor cu ocazia Zilei silvicultorului, către cel mai important partener al nostru – dumneavoastră, administratorii fondului forestier.

Administrarea pădurilor este un act silvicultural și nu ține cont de forma de proprietate a pădurii. De aceea, mă bucur să mă aflu astăzi în prezența profesioniștilor ce slujesc pădurile statului și pădurile proprietate privată.

Destinul nostru este datoria pe care o avem față de pădure și față de generațiile viitoare – de a asigura gestionarea sustenabilă a pădurii și transmiterea cu sfințenie a acesteia din generație în generație. Trebuie să ne alăturăm stăruințelor înaintașilor noștri, pentru a ne asigura că lăsăm generațiilor viitoare atât arborete valoroase, cât și educația necesară administrării lor.

Nu trebuie să uităm nici o zi că lemnul valoros pe care îl recoltăm astăzi a început să crească acum 100 – 120 de ani, fiind rezultatul muncii silvicultorilor care au trăit greutățile celor două războaie mondiale. Deși au parcurs vremuri grele, părinții și bunicii mei – părinții și bunicii dumneavoastră, au îngrijit și păzit pădurile României.

Anii pe care îi trăim noi, astăzi, sunt la fel de agitați și plini de dificultăți – resimțim din plin impactul schimbărilor climatice, trăim lupta crâncenă pentru resurse și pentru piețe de desfacere și parcă starea de nesiguranță și instabilitate, care domină de ani buni cotidianul, s-a transformat în normalitate, însă trebuie să găsim puterea să ne adaptăm din mers.

Deși ne aflăm la ceas de sărbătoare, permiteți-mi să aduc în discuție câteva dintre temele pe care consider că ne vor ține agenda ocupată în perioada imediat următoare și în anii ce vor urma:

Impactul schimbărilor climatice îl resimțim direct cu toții – atât ca fenomen natural, cât și ca efect economic. Cunoaștem cu toții situația arboretelor de molid din Europa, afectate puternic de atacurile de ipide și doborâturi de vânt, care au produs o supraproducție de lemn ce face ca lemnul românesc să se valorifice tot mai greu, la prețuri mai mici. Inflația de lemn din piată se traduce în reducerea volumelor valorificate din producția națională și scăderea veniturilor obținute. Deși costul administrării pădurilor a rămas același, situația generală creată este percepută ca o scumpire a costului de administrare a pădurilor, care necruțător poate face ca aceasta activitate să devină nesustenabilă. Ne punem întrebarea dacă avem soluții pentru a depăși această problemă, în Germania administratorii sunt încurajați să constituie provizioane pentru a depăși asemenea situații de criză, în România se vine cu o lege a interzicerii exportului de cherestea. Este interzicerea exportului de cherestea o soluție pe termen scurt, cu siguranță nu.

Silvicultura ca o ecologie aplicată este o provocare la care trebuie să răspundem. Oamenii sunt tot mai sensibili la activitatea de recoltare a lemnului, iar pădurea nu mai este judecată doar prin prisma veniturilor pe care le aduce în economie și proprietarilor, ci și prin funcțiile ecologice de protecție pe care le oferă tuturor. Aceste coordonate ecologice nu ne sunt străine, dar trebuie să devină o prioritate pentru toți cei ce lucrează în și pentru pădure. Astăzi, înainte de a fi o „economie”, silvicultura tinde să devină o ecologie aplicată cu toate măsurile ce decurg din aceste noi concepte. Nu este ușor de a explica tuturor activitatea pe care o depunem, dar este misiunea noastră de a găsi și aplica soluții silviculturale, care să răspundă dorințelor societății exprimate imperativ. Să nu uităm și să nu îi lăsăm nici pe alții să uite, că silvicultura românească – bazată pe regenerarea naturală este cea mai apropiată de mediu și de cerințele ecologice, fiind mult mai prietenoasă cu mediul decât modelele silviculturale aplicate în alte țări, considerate de unii mai dezvoltate. Drept dovadă a celor afirmate de mine stă suprafața importantă de păduri virgine și cvasivirgine din România precum și pădurile incluse în lista patrimoniului mondial UNESCO.

Dezvoltarea spațiului rural. Lucian Blaga spunea că Veșnicia s-a născut la sat, dar trebuie să spunem răspicat că satul se poate dezvolta doar dacă investim în pădure. După 1989, toate guvernările care s-au succedat la conducerea acestei țări au finanțat cu preponderență agricultura, ceea ce a creat percepția că ruralul se confundă cu agrarul. De aceea, de multe ori, problemele pădurii sunt plasate pe un plan inferior, aproape inexistent, chiar şi în zona montană, unde pădurea ocupă un loc important în activitățile oamenilor. Gestionarea durabilă a spațiului rural nu se poate face în absența pădurii – fondul forestier reprezintă 29% din suprafaţa ţării şi aproximativ 30% din suprafaţa spațiului rural. Trebuie să conștientizăm aceste realități, și să fim convinși că programele de dezvoltare rurală durabilă, chiar dacă includ investiții în irigaţii, investiții în culturi agricole – vor fi sortite eşecului dacă Statul nu va finanța și perdelele forestiere din zona de câmpie, împădurirea terenurilor degradate și administrarea și exploatarea sustenabilă a pădurilor în zona colinară și montană. Să nu uităm vorba din bătrâni, care reflectă cel mai bine realitatea – „câmpia se apără la munte”.

Finanțarea zonei rurale trebuie să însemne în primul rând finanțarea pădurii. Uniunea Europeană își propune alocarea a 10 miliarde de euro pentru exercițiul financiar viitor, prin 8 măsuri, care vizează sectorul forestier. Trebuie să înțelegem că prin aceste măsuri și investiții atât Statul, cât și noi putem ridica presiunea financiară de pe umerii pădurii, și vom putea administra mult mai eficient arboretele în folosul comunităților locale și a economiei naționale.

Buna colaborare a silviculturii cu exploatarea și prelucrarea lemnului. Este interesul nostru comun, este interesul comunităților rurale, este interesul Statului ca silvicultura, exploatarea și prelucrarea lemnului să devină parteneri adevărați. Este necesar să ne cunoaștem mai bine, să ne înțelegem și să ne sprijinim reciproc. Trebuie să depășim greutățile imediate pentru un țel comun – să dăm viață și valoare lemnului, pentru a asigura un viitor sustenabil pădurilor României.

Stau și vă întreb – Ce înseamnă a da viață după viață pădurii? Arborele ajuns la maturitate, după încheierea ciclului biologic trebuie menținut în viață și pus în slujba omului primind astfel o nouă viață, de zeci sau sute de ani. Avem case din lemn, biserici din lemn în care, prin lemn, arborii trăiesc alte zeci și sute de ani și după ce și-au încheiat ciclul firesc, natural, biologic. Asta este misiunea noastră de a da viață după viață pădurii de a da valoare lemnului.

Forestieri și silvicultori – suntem parteneri și trebuie să colaborăm pentru a asigura un act silvicultural calitativ, pentru a participa la dezvoltarea mediului rural, pentru a fi competitivi economic și pentru a ne asigura resursele necesare dezvoltării într-o piață a lemnului tot mai globală, tot mai complexă, și în același timp tot mai dificilă.

Îmi pun speranța în unitatea noastră.

Închei prin a vă felicita pentru organizarea acestui eveniment extraordinar, vă urez succes în activitatea dumneavoastră și îl rog pe bunul Dumnezeu să ne dea tuturor gândul cel bun, pentru a asigura bunăstare și viață lungă pădurilor României.