Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice

0
84

Ultimul amendament în 28 iulie 2019.

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I
Dispoziții generale

Art. 1. – (1) Constituie contravenție silvică fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin prezenta lege, pentru încălcarea obligațiilor stabilite prin actele normative din domeniul silvic.

(2) Sancțiunile aplicabile pentru săvârșirea contravențiilor silvice sunt:

a) sancțiunea contravențională principală – amenda;

b) sancțiunea contravențională complementară – confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din săvârșirea contravenției silvice și/sau retragerea/suspendarea, după caz, a autorizației/atestatului/acordului.

Art. 2. – În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) marca – amprenta dispozitivului special de marcat imprimată în lemnul unui arbore prin lovire în locuri stabilite prin normele tehnice și care conține indicativul specific al dispozitivului special de marcat;

b) norme privind circulația materialelor lemnoase – normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund prevăzute la art. 73 din Legea nr. 46/2008Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare;

c) ocolul silvic nominalizat – ocolul silvic care administrează și/sau asigură serviciile silvice în proximitatea unei suprafețe de fond forestier proprietate publică sau proprietate privată a unei unități administrativ-teritoriale sau proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice și care are obligația să asigure, pe bază de contract, administrarea/serviciile silvice, la solicitarea scrisă a proprietarului/succesorului în drepturi, care are obligația materializării fizice a limitelor proprietății și/sau în format Stereo 70, pe baza documentelor care atestă dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe. Responsabilitatea privind corectitudinea materializării limitelor de proprietate revine proprietarului/succesorului în drepturi;

d) semne amenajistice – semne de delimitare în păduri, specifice amenajamentului silvic, care cuprind: linii subparcelare, linii parcelare, limite de unitate de producție, limite de ocol silvic și borne amenajistice.

e) produse extraordinare – masa lemnoasă care se exploatează de pe terenuri din fondul forestier național amplasate sub/peste rețelele de transport sau distribuție a petrolului, a gazelor naturale sau a energiei electrice sau cea rezultată din exploatarea arborilor care periclitează circulația pe drumurile publice sau forestiere, la solicitarea scrisă a deținătorului rețelei sau al drumului. Suprafața de pe care se exploatează produsele extraordinare este cuprinsă în amenajamentele silvice sau este determinată de ocolul silvic, în cazul suprafețelor de fond forestier în privința cărora dispozițiile legale nu dispun elaborarea unui amenajament silvic. Actul de punere în valoare pentru produse extraordinare se aprobă de șeful ocolului silvic. Produsele extraordinare rezultate din exploatarea masei lemnoase de pe terenuri din fondul forestier proprietate publică aparțin administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului sau proprietarilor în cazul fondului forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale și se valorifică direct sau prin licitație, în condițiile regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, în vigoare, iar cele rezultate din exploatarea masei lemnoase de pe terenuri din fondul forestier proprietate privată aparțin proprietarilor;

f) reținerea – măsura asigurătorie instituită în vederea probării provenienței materialelor lemnoase.

CAPITOLUL II
Asigurarea administrării fondului forestier sau a serviciilor silvice

Art. 3. – (1) Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei până la 20.000 lei administratorul/prestatorul de servicii silvice care încheie contracte de administrare/servicii silvice cu persoanele care dobândesc exclusiv dreptul de proprietate asupra masei lemnoase, fără a fi proprietare ale terenului pe care este amplasată aceasta. Contractele sunt nule de drept.

(2) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 5.000 lei următoarele fapte:

a) neasigurarea administrării sau serviciilor silvice de către proprietarii/succesorii legali de fond forestier prin ocoale silvice autorizate, pe bază de contract;

b) nematerializarea și nedelimitarea în teren de către proprietari a limitelor terenurilor forestiere pe care le dețin, în conformitate cu actele de proprietate, cu țăruși, borne, vopsea, și/sau neîntreținerea/nemenținerea în stare corespunzătoare/vizibile a semnelor de hotar ale proprietății, respectiv mutarea semnelor amenajistice și/sau de hotar.

Art. 4. – Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 2.000 lei următoarele fapte:

a) neasigurarea de către administratorii drumurilor și ai căilor ferate forestiere a întreținerii și reparării acestora, conform normelor legale în vigoare;

b) neîndeplinirea de către ocolul silvic nominalizat a obligației de a asigura, pe bază de contract, la solicitarea scrisă a proprietarului/succesorului legal, administrarea/serviciile silvice, pentru fondul forestier pentru care se face solicitarea conform art. 2 lit. c). Încheierea contractului este condiționată în mod expres de existența documentelor de proprietate, precum și de existența limitelor de proprietate materializate în teren sau în coordonate Stereo 70. Fapta nu constituie contravenție în situația în care limitele proprietății forestiere nu sunt materializate în teren sau nu corespund documentelor de proprietate din vina proprietarului solicitant.

CAPITOLUL III
Amenajarea pădurilor

Art. 5. – (1) Constituie contravenție silvică depășirea posibilității, inclusiv ca urmare a recoltării produselor accidentale I și fără existența aprobărilor legale în acest sens, și se sancționează după cum urmează:

a) cu avertisment, dacă depășirea reprezintă până la 3% din posibilitate;

b) cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei, dacă depășirea reprezintă 3,1%-10% din posibilitate;

c) cu amendă de la 10.000 lei până la 20.000 lei, dacă depășirea reprezintă 10,1%-25% din posibilitate;

d) cu amendă de la 20.000 lei până la 30.000 lei, dacă depășirea reprezintă peste 25% din posibilitate.

(2) Sancțiunea prevăzută la alin. (1) se aplică administratorului fondului forestier proprietate publică a statului sau ocolului silvic de regim, după caz.

(3) Abrogat(ă) Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei neprecomptarea de către ocoalele silvice care asigură administrarea sau serviciile silvice, din posibilitatea de produse principale, a volumului produselor accidentale I, a căror recoltare este avizată/aprobată în condițiile legii, precum și a volumului rezultat în urma tăierilor ilegale în anul precedent; sancțiunea se aplică personalului silvic cu atribuții în acest sens conform fișei postului sau, în lipsa fișei postului, se aplică șefului ocolului silvic.

(4) Administratorul fondului forestier proprietate publică a statului sau ocolul silvic de regim, după caz, care a autorizat spre exploatare masă lemnoasă prin care s-a depășit posibilitatea în condițiile alin. (1), pe lângă plata amenzii, are obligația achitării contravalorii funcțiilor pădurii nerealizate, care se calculează ca produs între volumul cu care s-a depășit posibilitatea, inclusiv ca urmare a recoltării produselor accidentale I, prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în vigoare la data producerii faptei, și factorul de multiplicare, a cărui valoare este de:

a) 0,5 pentru pădurile încadrate în tipurile funcționale T V și T VI;

b) 0,7 pentru pădurile încadrate în tipurile funcționale T III și T IV.

Suma se face venit la fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică.

(5) Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei autorizarea spre exploatare a produselor accidentale I, în situațiile în care documentația necesară aprobării modificării prevederilor amenajamentului silvic nu este avizată de structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură la data autorizării spre exploatare. Sancțiunea se aplică persoanelor care au autorizat spre exploatare produse accidentale I.

(6) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei până la 7.000 lei următoarele fapte:

a) nerespectarea normelor tehnice de amenajare a pădurilor la culegerea datelor din teren, care determină modificarea măsurilor de gospodărire a pădurilor. Sancțiunea se aplică persoanei juridice atestate pentru lucrări de amenajare a pădurilor;

b) depășirea prin recoltare în alte condiții decât cele prevăzute de art. 59 alin. (3) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fără aprobarea legală a volumului de produse principale posibil de recoltat; depășirea se calculează ca diferență dintre suma volumelor recoltate în perioada de aplicare a amenajamentului silvic aprobat sau pentru care s-a organizat ședința de preavizare a soluțiilor tehnice – conferința a II-a de amenajare și posibilitatea anuală cumulată de produse principale, rezultată ca produs dintre posibilitatea anuală de produse principale și numărul de ani de aplicare a amenajamentului silvic;

c) elaborarea unui amenajament silvic înainte de expirarea perioadei de valabilitate a celui existent cu încălcarea normelor tehnice elaborate conform prevederilor art. 20 alin. (4) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Sancțiunea se aplică fiecărei persoane semnatare a procesului-verbal al ședinței de preavizare a temei de proiectare – conferința I de amenajare și al ședinței de preavizare a soluțiilor tehnice – conferința a II-a de amenajare.

(7) Dacă volumul recoltat anual dintr-o subunitate de gospodărire provenit din arborete în care este asigurată regenerarea naturală conform prevederilor legale depășește cu cel mult 10% posibilitatea anuală stabilită la nivelul subunității respective, cu încadrarea în posibilitate, fapta nu constituie contravenție așa cum este prevăzută la alin. (6) lit. b); în situația în care volumul de recoltat conform prevederilor amenajamentului silvic este amplasat într-o singură unitate amenajistică, acesta poate fi recoltat integral, prin depășirea posibilității anuale, situație în care nu se aplică sancțiunea silvică.

(8) Constituie contravenție silvică recoltarea prin lucrări de conservare la nivelul de subunitate de gospodărire a unui volum mai mare decât volumul prevăzut pentru lucrări de conservare pe perioada de aplicare a amenajamentului silvic, fără existența unei aprobări legale în acest sens, și se sancționează după cum urmează:

a) cu avertisment, dacă depășirea reprezintă până la 3% din volumul prevăzut;

b) cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei, dacă depășirea reprezintă 3,1%-10% din volumul prevăzut;

c) cu amendă de la 10.000 lei până la 20.000 lei, dacă depășirea reprezintă 10,1%-25% din volumul prevăzut;

d) cu amendă de la 20.000 lei până la 30.000 lei, dacă depășirea reprezintă peste 25% din volumul prevăzut.

(9) Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei până la 6.000 lei depășirea cu peste 50% a procentului de extras prin lucrări de conservare stabilit prin amenajamentul silvic la nivel de arboret.

Art. 51. – Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei următoarele fapte:

a) Abrogat(ă) aprobarea sau autorizarea spre exploatare de către șeful ocolului silvic a actelor de punere în valoare de produse accidentale în care o parte din arbori sau toți arborii care fac obiectul actului de punere în valoare nu îndeplinesc condiția de a fi încadrați în categoria de produse accidentale, conform legii;

b) aprobarea sau autorizarea spre exploatare a actelor de punere în valoare de produse accidentale, altele decât cele rezultate din defrișările legal aprobate sau cele aferente instalațiilor de scos-apropiat, fără notificarea structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, cu/fără avizul acesteia, după caz;

c) punerea în valoare, ca produse de igienă sau ca produse accidentale, a arborilor care nu îndeplinesc condițiile de a fi încadrați ca igienă sau produse accidentale. Sancțiunea se aplică persoanelor care au pus în valoare astfel de produse lemnoase, în care o parte din arbori sau toți arborii care fac obiectul actului de punere în valoare nu îndeplinesc condiția de a fi încadrați în categoria de produse accidentale/igienă. Pe lângă plata amenzii, persoana vinovată are obligația achitării contravalorii funcțiilor pădurii nerealizate, care se calculează ca produs dintre volumul pus în valoare din arbori care nu îndeplinesc condițiile de a fi încadrați ca igienă sau produse accidentale și prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în vigoare la data producerii faptei. Suma se face venit la fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică.

Art. 6. – Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 2.000 lei următoarele fapte:

a) necompletarea, anual, până la data de 31 martie a anului următor anului pentru care se face raportarea, a tuturor evidențelor prevăzute în amenajamentul silvic. Sancțiunea se aplică personalului silvic cu atribuții în acest sens conform fișei postului sau, în lipsa acesteia, se aplică șefului ocolului silvic;

b) nerespectarea de către șeful de proiect a prevederilor consemnate în ședința de preavizare a soluțiilor tehnice consemnate în procesul-verbal de stabilire a soluțiilor tehnice pentru amenajament de către echipa de teren, organizată pentru un ocol silvic sau pentru un proprietar;

c) nematerializarea și/sau neîntreținerea semnelor amenajistice;

d) mutarea semnelor amenajistice.

e) compensarea volumului de recoltat prevăzut de amenajamentul silvic din unități amenajistice inaccesibile cu volume echivalente din unități amenajistice accesibile, cu excepția produselor accidentale I, de către ocoalele silvice care asigură administrarea sau serviciile silvice, din posibilitatea de produse principale, a volumului produselor accidentale I, a căror recoltare este avizată/aprobată în condițiile legii, precum și a volumului rezultat în urma tăierilor ilegale în anul precedent. Sancțiunea se aplică personalului cu atribuții în acest sens conform fișei postului sau, în lipsa fișei postului, se aplică șefului ocolului silvic;

f) Abrogat(ă) neelaborarea de către proprietar/deținător, în condițiile legii, a unui amenajament silvic pentru fondul forestier aflat în proprietate/deținere.

CAPITOLUL IV
Integritatea fondului forestier, paza și protecția pădurilor

Art. 7. – (1) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei următoarele fapte:

a) schimbarea fără aprobare legală a categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier național, în măsura în care fapta nu constituie infracțiune în condițiile prevăzute la art. 106108 din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare;

b) trecerea terenurilor forestiere din domeniul public al unităților administrativ-teritoriale în domeniul privat al acestora prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București;

c) includerea pădurilor în intravilan;

d) neredarea terenurilor forestiere în circuitul silvic la termenul și/sau în condițiile prevăzute în aprobarea de ocupare temporară;

e) exploatarea agregatelor minerale de pe terenuri din fondul forestier național fără aprobările legale;

f) neîmpădurirea de către ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, în termenul prevăzut de art. 30 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare, a suprafețelor de pădure afectate de incendii, în limita fondului de conservare și regenerare a pădurilor, constituit conform legii;

(2) Sancțiunile pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) se aplică consiliului local/consiliului județean sau Consiliului General al Municipiului București, după caz. Hotărârea prin care s-a săvârșit fapta contravențională este nulă de drept. Nulitatea se constată de instanța de contencios administrativ competentă, la cererea oricărei persoane interesate sau, după caz, a instituției din care face parte agentul constatator.

(3) În cazul neredării terenurilor forestiere la termenul prevăzut în actul de aprobare, pe lângă achitarea amenzii, beneficiarul ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier național are obligația achitării, cu titlul de despăgubiri pentru lipsa de folosință, a unei sume egale cu dublul chiriei calculate conform metodologiei specifice, până la data reprimirii terenurilor în fondul forestier național ori a obținerii unei noi aprobări, în situația în care legea prevede o astfel de posibilitate; despăgubirea are următoarele destinații:

a) 50% din sumă se achită în Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică;

b) 50% din sumă se achită administratorului în cazul terenurilor proprietate publică a statului și se repartizează similar chiriei achitate pentru ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național sau se achită proprietarului pentru fondul forestier, altul decât cel proprietate publică a statului.

(4) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei neîmpădurirea de către ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, în termenul prevăzut de art. 30 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a suprafețelor de pădure afectate de incendii, în limita fondului de conservare și regenerare a pădurilor, constituit conform legii.

Art. 8. – (1) Constituie contravenții silvice următoarele fapte:

a) tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum și distrugerea ori vătămarea de arbori, puieți, pomi de Crăciun ori lăstari din fondul forestier național sau tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum și distrugerea ori vătămarea de arbori de pe terenurile cu vegetație forestieră din afara fondului forestier național, dacă valoarea prejudiciului, stabilită potrivit legii, este de până la de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Se exceptează prejudiciile rezultate prin lucrările de exploatare forestieră, așa cum sunt definite de Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care nu reprezintă tăieri ilegale;

b) furtul ori însușirea arborilor tăiați cu drept sau fără drept, a puieților, pomilor de Crăciun ori a lăstarilor din fondul forestier național sau a pomilor de Crăciun din culturi specializate sau furtul ori însușirea arborilor tăiați cu drept sau fără drept de pe terenurile cu vegetație forestieră din afara fondului forestier național, dacă valoarea prejudiciului, stabilită conform legii, este de până la de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:

a) cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei dacă valoarea prejudiciului, stabilită potrivit legii, este cel mult egală cu prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;

b) cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei dacă valoarea prejudiciului, stabilită potrivit legii, este de la 1 până la de 3 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;

c) cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei dacă valoarea prejudiciului, stabilită potrivit legii, este de la 3 până la de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;

d) cu amendă de la 8.000 lei la 12.000 lei în cazul constatării săvârșirii de către operatorii economici atestați pentru lucrări de exploatare forestieră a faptelor prevăzute la alin. (1) lit. a).

(3) Abrogat(ă) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) se produc în păduri încadrate în tipul I funcțional – TI sancțiunile prevăzute la alin. (2) se triplează.

(4) Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei autorizarea spre exploatare a partizilor amplasate în arborete încadrate în tipul I funcțional – T I, fără aprobări legale, sau în arborete care îndeplinesc condițiile de a fi încadrate ca păduri virgine sau cvasivirgine conform prevederilor în vigoare.

Art. 9. – Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte:

a) inundarea terenurilor din fondul forestier național fără drept prin construirea de baraje, praguri sau altele asemenea, pe albiile pâraielor ori ale văilor;

b) aprinderea focului în fondul forestier național în alte locuri decât cele special amenajate și marcate ori la o distanță mai mică de 30 metri de limita pădurii;

c) deteriorarea drumurilor sau a căilor ferate forestiere, a lucrărilor de artă aferente acestora, a amenajărilor, instalațiilor, construcțiilor civile, vânătorești, piscicole din apele de munte, a împrejmuirilor, a amenajărilor de propagandă silvică ori a celor pentru protecția pădurilor, a barierelor sau a altor lucrări asemănătoare din fondul forestier național;

d) deteriorarea, distrugerea lucrărilor de ameliorare a terenurilor degradate și/sau a lucrărilor de corectare a torentelor din fondul forestier național sau neîntocmirea documentației în vederea lucrărilor de reabilitare a acestora;

e) ștergerea sau deteriorarea în orice fel a mărcilor sau a numerelor curente de pe arborii marcați ori de pe cioate.

f) accesul oricărui autovehicul în fondul forestier național, fără acordul scris al proprietarului sau administratorului, cu excepția autovehiculelor din dotarea personalului cu atribuții de control prevăzut la art. 24 alin. (1), atunci când personalul se găsește în misiune, a autovehiculelor destinate transportului masei lemnoase din exploatările autorizate, a celor din dotarea administratorilor de fond forestier și a gestionarilor fondurilor de vânătoare, a specialiștilor care elaborează studiile de includere în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine, personalului custozilor și administratorilor ariilor naturale protejate.

Art. 10. – Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte:

a) încălcarea normelor de apărare împotriva incendiilor specifice fondului forestier, în zonele limitrofe acestuia, precum și în vegetația forestieră din afara fondului forestier;

b) neefectuarea de către ocoalele silvice a lucrărilor necesare pentru prognoza, prevenirea și combaterea la sol a bolilor și dăunătorilor pădurilor, la termenele și în condițiile stabilite prin normele tehnice.

Art. 11. – Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 600 lei până la 1.000 lei următoarele fapte:

a) prelevarea solului fertil, a humusului sau a brazdelor de iarbă din fondul forestier, prin orice mijloace;

b) refuzul persoanelor care desfășoară activități în fondul forestier național sau în vegetația forestieră din afara acestuia de a participa, la solicitarea personalului silvic, a personalului din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, precum și al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, la acțiunile de stingere a incendiilor;

c) nepermiterea de către proprietarii și/sau deținătorii cu orice titlu de păduri a accesului în pădurile pe care le dețin al persoanelor împuternicite să efectueze observații și măsurători necesare în vederea realizării Programului național de monitorizare sol-vegetație forestieră sau realizării inventarului forestier național;

d) pășunatul în pădurile în care este interzis acesta, dacă valoarea prejudiciului adus pădurii, stabilită conform legii, este de până la 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei.

Art. 12. – Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 2.000 lei următoarele fapte:

a) instalarea în fondul forestier de corturi, tonete, rulote, fără drept sau în alte locuri decât cele aprobate și delimitate de deținătorul terenului forestier respectiv;

b) amplasarea stupilor sau stupinelor în fondul forestier proprietate publică în alte locuri și în alte condiții decât cele aprobate;

c) aducerea și menținerea pe vetrele de stupină instalate în fondul forestier de animale domestice și păsări;

d) efectuarea de împrejmuiri în păduri fără aprobare legală;

e) trecerea animalelor domestice însoțite sau neînsoțite prin fondul forestier, fără aprobare legală. Sancțiunea se aplică însoțitorului turmei, dacă animalele sunt însoțite, sau proprietarului, dacă animalele sunt neînsoțite;

f) aruncarea sau depozitarea în fondul forestier național a reziduurilor menajere, industriale, petroliere sau rezultate din prelucrarea lemnului, a substanțelor chimice și a apei sărate. În acest caz se aplică și sancțiunea complementară de obligare a contravenientului de a aduce terenul de îndată la starea inițială, pe cheltuiala sa;

g) neluarea de către proprietarii sau deținătorii de obiective legal amplasate în fondul forestier sau limitrof acestuia a măsurilor privind salubrizarea și igienizarea pădurilor limitrofe obiectivelor;

h) înființarea sau funcționarea de centre sau puncte de colectare permanente sau volante de achiziție a ciupercilor și fructelor de pădure, precum și a celorlalte produse nelemnoase specifice fondului forestier, fără avizul ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice.

CAPITOLUL V
Regenerarea pădurilor și punerea în valoare a masei lemnoase

Art. 13. – (1) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei următoarele fapte:

a) neefectuarea în două sezoane de vegetație a lucrărilor de regenerare artificială sau de completare a regenerării naturale, de către proprietar/administrator prestator de servicii silvice, a terenurilor pe care s-au realizat tăieri ilegale pe suprafețe compacte, tăieri accidentale pe suprafețe compacte de minimum 0,5 hectare fără derogări de la prevederile amenajamentului silvic sau a terenurilor oferite în compensarea terenurilor scoase definitiv din fondul forestier național, în termen de 2 ani de la somație/aprobare. În situația în care legea obligă la constituirea fondului de conservare și regenerare a pădurilor, acesta este utilizat la efectuarea lucrărilor de regenerare;

b) neexecutarea, de către proprietar sau de către ocolul silvic care asigură administrarea, a lucrărilor de împădurire în terenurile destinate împăduririi în limita fondului de conservare și regenerare a pădurilor și/sau în cele intrate cu acte legale în fondul forestier în vederea împăduririi în perioada de aplicare a amenajamentului;

c) neîncadrarea proporției speciei/speciilor principale din compozițiile de regenerare în intervalul prevăzut de normele tehnice privind regenerarea pădurilor sau în proiectele tehnice/studiile de specialitate aprobate;

d) neachitarea anticipată predării-primirii terenului pentru care a fost aprobată scoaterea definitivă/ocuparea temporară din fondul forestier național a obligațiilor bănești prevăzute de Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În cazul predării de către ocolul silvic către beneficiarul scoaterii definitive sau în cazul ocupării temporare din fondul forestier a suprafeței aprobate, fără ca beneficiarul să achite anticipat toate obligațiile bănești prevăzute de legislația în vigoare, persoanele care au semnat procesul-verbal de predare- primire în calitate de predători au obligația să achite aceste obligații bănești, în sume egale. Stabilirea sumelor pentru fiecare persoană se face prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură. Achitarea obligațiilor bănești este direct executorie, fără alte formalități prealabile, depunerea sumelor făcându-se în conturile prevăzute de legislația în vigoare;

e) nepredarea de către beneficiar și/sau nepreluarea de către proprietar și/sau ocolul silvic, după caz, a terenurilor oferite în compensarea terenurilor pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă din fondul forestier național și, respectiv, a terenurilor care fac obiectul compensării. Sancțiunea se aplică șefului ocolului silvic sau beneficiarului scoaterii definitive, după caz;

f) neconstituirea și/sau nealimentarea de către administratorul fondului forestier sau de către proprietarii de fond forestier a fondului de conservare și regenerare a pădurilor. Sancțiunea se aplică administratorului pentru fondul forestier proprietate publică a statului sau proprietarului, în situația în care acesta are încheiat contract de servicii silvice.

(2) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 3.000 lei nerespectarea obligațiilor privind înscrierea în amenajamentele silvice sau neconducerea unei evidențe la nivel de ocol silvic a suprafețelor preluate în compensare în situația în care au fost aprobate scoateri definitive fără a exista amenajament silvic în vigoare și asigurarea administrării sau serviciilor silvice în cazul terenurilor oferite în compensarea terenurilor care au făcut obiectul aprobării de scoatere definitivă, în termen de 30 de zile de la data predării-primirii terenului pentru care s-a aprobat scoaterea definitivă din fondul forestier. Sancțiunea se aplică personalului silvic cu atribuții în acest sens conform fișei postului sau, în lipsa fișei postului, se aplică șefului ocolului silvic.

Art. 14. – (1) Constituie contravenție silvică, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, și se sancționează cu amendă de la 4.000 lei până la 8.000 lei:

a) modificarea sau casarea unui act de punere în valoare cu încălcarea normelor tehnice silvice, care are ca rezultat producerea unui prejudiciu a cărui valoare este de până la 5 ori valoarea unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Prejudiciul se calculează ca produs între volumul care constituie prejudiciul și prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;

b) efectuarea serviciului public de punere în valoare a masei lemnoase de către ocoale silvice la proprietarii de fond forestier și/sau vegetație forestieră din afara fondului forestier care nu au încheiat contracte de prestări servicii silvice/administrare/prestație silvică în condițiile legii ori ale căror astfel de contracte au fost suspendate sau expiră anterior termenului de reprimire a parchetului;

c) constituirea actului de punere în valoare a masei lemnoase cu încălcarea normelor tehnice specifice în vigoare, care are ca rezultat producerea unui prejudiciu a cărui valoare este de până la 5 ori valoarea unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Prejudiciul se calculează ca produs între volumul care constituie prejudiciul și prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;

d) Abrogat(ă) aplicarea indescifrabilă, ilizibilă sau necorespunzătoare a dispozitivelor speciale de marcat;

e) aprobarea și/sau autorizarea spre exploatare a actelor de punere în valoare a masei lemnoase fără amenajament silvic în vigoare, pentru suprafețele de fond forestier pentru care legea obligă la existența unui amenajament silvic. Amenajamentul silvic în vigoare este amenajamentul silvic aprobat sau aflat în procedură de elaborare care îndeplinește condițiile prevăzute la pct. 2 din anexa la Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare.

(2) Abrogat(ă) În termen de 72 de ore de la data întocmirii procesului- verbal de contravenție pentru faptele prevăzute la alin. (1), agentul constatator are obligația să înștiințeze structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, competentă teritorial, pentru realizarea unui control finalizat printr-un raport, prin care se stabilesc măsuri ce urmează a fi luate.

CAPITOLUL VI
Exploatarea masei lemnoase și recoltarea produselor nelemnoase

Art. 15. – Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei următoarele fapte:

a) autorizarea la exploatare a partizilor constituite din tăieri cu restricție, în epocile în care exploatarea este interzisă prin normele tehnice în vigoare;

b) realizarea tăierii rase prin alăturare cu altă tăiere rasă, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare;

c) refuzul/tergiversarea de către deținător, așa cum acesta este definit la pct. 14 din anexa la Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare, de a permite personalului silvic împuternicit pentru control accesul și/sau exercitarea controlului în condițiile legii.

d) vânzarea prin licitație sau negociere a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică fără asigurarea volumului de masă lemnoasă pentru consumul propriu al unităților de interes local finanțate, integral sau parțial, de la bugetul de stat sau bugetul local, cu neîncadrarea în volumul aprobat cu această destinație, unități care nu desfășoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat, al persoanelor fizice, precum și a necesarului pentru consumul propriu al administratorului fondului forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale respective;

e) neasigurarea transparenței comercializării masei lemnoase în condițiile Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică;

f) autorizarea spre exploatare a masei lemnoase sau continuarea exploatării de către operatorii economici care nu dețin certificat de atestare pentru lucrări de exploatare forestieră valabil, cu excepțiile prevăzute la art. 62 alin. (3) și (4) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

g) autorizarea spre exploatare a masei lemnoase sau efectuarea de lucrări silvo-tehnice în suprafețele pentru care este formulată notificare sau nu este emis aviz către ocoalele silvice/proprietari de către structurile teritoriale ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură cu privire la existența pădurilor care îndeplinesc criteriile de păduri virgine sau de păduri cvasivirgine și care nu sunt incluse în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine;

h) nerealizarea lucrărilor de depistare și prognoză a atacurilor bolilor și dăunătorilor pădurii, în conformitate cu normele tehnice privind protecția pădurilor împotriva bolilor și dăunătorilor. Sancțiunea se aplică administratorului;

i) neexecutarea lucrărilor necesare pentru prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor pădurilor. Sancțiunea se aplică administratorului sau proprietarului, după caz.

(2) Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei până la 20.000 lei neprelucrarea masei lemnoase achiziționate la nivelul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau depășirea prin achiziție/procesare a procentului prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. f) din aceeași lege, de către un operator economic/grup de operatori economici. Operatorul economic/Grupul de operatori economici nu poate participa la licitațiile/negocierile organizate în anul de producție următor anului pentru care s-a constatat că nu s-a încadrat în procentul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau s-a depășit procentul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. f) din aceeași lege.

(3) Volumul de materiale lemnoase sau contravaloarea acestora, dacă acestea nu pot fi identificate, achiziționat/procesat sau neprocesat, după caz, anual de către operatorul economic/grupul de operatori economici cu care nu se realizează procentul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau cu care s-a depășit procentul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. f) din aceeași lege, se confiscă.

Art. 16. – (1) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 6.000 lei până la 10.000 lei următoarele fapte:

a) exploatarea masei lemnoase din partizi contractate, fără autorizație de exploatare și proces-verbal de predare-primire a parchetului. Dacă fapta contravențională este săvârșită de către operatori economici atestați pentru exploatări forestiere, instituția din care face parte agentul constatator care a constatat fapta solicită Comisiei de atestare a operatorilor economici pentru lucrări de exploatare forestieră sancțiunea retragerii certificatului de atestare, în condițiile legii. Materialele lemnoase rezultate în urma exploatării se confiscă;

b) exploatarea masei lemnoase din parchete în afara termenelor prevăzute în autorizația de exploatare sau în actul de constatare încheiat la expirarea termenului înscris în autorizația de exploatare;

c) Abrogat(ă) lăsarea în parchet, la expirarea termenului de reprimire prevăzut în autorizația de exploatare, de material lemnos arbori destinați exploatării și/sau resturi de exploatare pe văi sau de-a lungul instalațiilor de scos-apropiat și transport. Dacă fapta se săvârșește în mod repetat, se solicită comisiei emitente anularea certificatului de atestare pentru lucrări de exploatare forestieră. Sancțiunea se aplică atât operatorului economic deținător al autorizației de exploatare, cât și personalului silvic care a făcut reprimirea parchetului;

d) autorizarea spre exploatare de către ocoalele silvice a partizilor constituite în păduri ai căror proprietari nu au încheiat contracte de prestări servicii silvice/administrare în condițiile legii ori ale căror astfel de contracte au fost suspendate sau au încetat fără asigurarea continuității;

e) exploatarea masei lemnoase de către persoanele fizice în alte condiții decât cele prevăzute la art. 62 alin. (3) și (4) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

f) cesionarea contractelor de vânzare-cumpărare a masei lemnoase, încheiate în urma licitațiilor/negocierilor, în alte condiții decât cele prevăzute în Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică;

g) amplasarea neautorizată pe arbori a curselor feromonale echipate cu nade feromonale sau alți atractanți pentru inducerea atacului de gândaci de scoarță, în alte condiții decât cele prevăzute în instrucțiunile în vigoare. Valoarea arborilor afectați de atacuri de gândaci de scoarță ca urmare a amplasării neautorizate se asimilează cu valoarea arborilor tăiați ilegal, iar fapta se încadrează drept contravenție, dacă valoarea prejudiciului este de peste 5 ori valoarea prețului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Prejudiciul se calculează ca produs între volumul de masă lemnoasă afectat și prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior; volumul rezultat se valorifică conform reglementărilor în vigoare.

(2) Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei până la 6.000 lei, care se aplică membrilor comisiei de preselecție, neluarea de către comisia de preselecție a măsurii de respingere a participării pentru următoarele fapte ale operatorilor economici:

a) nedepunerea documentelor prevăzute în Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică sau dacă documentele depuse sunt incomplete ori nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul;

b) dacă au datorii restante față de administratorii fondului forestier proprietate publică a statului sau față de proprietarii/administratorii fondului forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, atât operatorul economic, cât și grupul de operatori economici din care face parte, după caz;

c) dacă nu au capacitate de exploatare disponibilă, conform certificatului de atestare pentru lucrări de exploatare forestieră și anexei la acesta;

d) Abrogat(ă) dacă se află în una dintre procedurile prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, conform certificatului constatator eliberat de oficiul registrului comerțului prin serviciul online Info Cert;

e) Abrogat(ă) dacă nu s-a încadrat în procentul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare;

f) Abrogat(ă) dacă a depășit procentul prevăzut la art. 60 alin. (5) lit. f) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările ulterioare;

g) dacă producătorii din industria mobilei, care au drept de preempțiune la cumpărarea de masă lemnoasă, la oferta de preț și în condiții egale de vânzare, nu dețin atestatul referitor la capacitatea de industrializare a lemnului fasonat provenit din fondul forestier proprietate publică a statului.

(3) Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 3.000 lei necompletarea anexei certificatului de atestare a operatorilor economici de către emitentul autorizației de exploatare a masei lemnoase pe picior, la momentul emiterii autorizației de exploatare.

Art. 17. – Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei următoarele fapte:

a) nerespectarea tehnologiilor și traseelor de scos-apropiat prevăzute în autorizația de exploatare;

b) scoaterea din rădăcini sau ridicarea din fondul forestier național fără aprobare legală a cioatelor și/sau a resturilor de exploatare nevalorificabile;

c) recoltarea din fondul forestier național a produselor nelemnoase specifice, fără acordul proprietarului și/sau al ocolului silvic care asigură administrarea pădurii;

d) executarea neautorizată a drumurilor de tractor sau fără respectarea traseelor aprobate;

e) neexecutarea la termen și în condițiile prevăzute în autorizația de exploatare a lucrărilor de curățare a parchetelor.

f) Abrogat(ă) nerespectarea obligației de a amplasa panoul cu principalele date referitoare la parchetul aflat în exploatare, de către titularul autorizației de exploatare conform prevederilor și specificațiilor prevăzute în instrucțiunile privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului lemnos.

Art. 18. – Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 3.000 lei:

a) neîndeplinirea obligației ca la exploatarea pădurilor de rășinoase să se cojească cioatele de pin și molid, în întregime, iar la celelalte rășinoase, prin curelare;

b) menținerea în pădure pe o perioadă de peste 30 de zile, în intervalul 1 aprilie-1 octombrie, a lemnului de rășinoase necojit, cu excepția arborilor-cursă folosiți la combaterea dăunătorilor și a lemnului provenit din rupturi și doborâturi în masă. Dacă fapta se săvârșește în mod repetat într-un interval de 6 luni, se solicită comisiei emitente suspendarea/retragerea certificatului de atestare pentru lucrări de exploatare forestieră;

c) neîndeplinirea condițiilor de reprimire a parchetelor de exploatare la expirarea termenului prevăzut de autorizația de exploatare. Sancțiunea se aplică atât operatorului economic deținător al autorizației de exploatare, cât și personalului silvic care a făcut reprimirea parchetului;

d) nerespectarea obligației de a amplasa panoul cu principalele date referitoare la parchetul aflat în exploatare, de către titularul autorizației de exploatare, conform prevederilor și specificațiilor prevăzute în instrucțiunile privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului lemnos.

CAPITOLUL VII
Controlul aplicării normelor privind circulația materialelor lemnoase, al depozitelor și instalațiilor de prelucrare a lemnului

Art. 19. – (1) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 15.000 lei și confiscarea materialelor lemnoase în cauză următoarele fapte:

a) expedierea, transportul, primirea, depozitarea și/sau prelucrarea de către deținătorii depozitelor, ai altor spații destinate depozitării temporare și/sau ai instalațiilor de prelucrare a materialelor lemnoase fără proveniență legală, așa cum este stabilită de normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, cuantumul amenzii fiind de 1.000- 5.000 lei, pentru un volum de până la 10,00 m.c. inclusiv; 5.000-10.000 lei, pentru un volum cuprins între 10,01- 30,00 m.c. inclusiv, și de 10.000-15.000 lei, pentru un volum de peste 30,01 m.c.;

b) expedierea, transportul, primirea, depozitarea materialelor lemnoase fără avize de însoțire a materialelor lemnoase sau cu avize de însoțire din care nu rezultă proveniența legală, așa cum sunt prevăzute de normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, cu excepția situațiilor prevăzute de aceste norme, cuantumul amenzii fiind de 1.000-5.000 lei, pentru un volum de până la 10,00 m.c. inclusiv; 5.000-10.000 lei, pentru un volum cuprins între 10,01-30,00 m.c. inclusiv, și de 10.000- 15.000 lei, pentru un volum de peste 30,01 m.c.;

c) primirea de către personalul operatorului de transport feroviar, al administratorului și/sau gestionarului infrastructurii căii ferate în vederea expedierii și/sau expedierea materialelor lemnoase fără avizele de însoțire a materialelor lemnoase valabile sau cu avize de însoțire din care nu rezultă proveniența legală ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund;

d) primirea de către operatorii portuari a materialelor lemnoase fără avize de însoțire a materialelor lemnoase valabile sau cu avize de însoțire din care nu rezultă proveniența legală ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund;

e) primirea, depozitarea și/sau prelucrarea materialelor lemnoase de către deținătorii depozitelor, piețelor, târgurilor, oboarelor și altele asemenea, ai altor spații destinate depozitării temporare și/sau ai instalațiilor de prelucrare a materialelor lemnoase fără proveniență legală, așa cum este stabilită de normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund;

f) depunerea/acceptarea declarației vamale de export pentru materiale lemnoase fără avizul de însoțire valabil sau, după caz, fără documentul comunitar echivalent avizului de însoțire, prevăzut de normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund;

g) primirea, depozitarea și/sau prelucrarea materialelor lemnoase de către deținătorii depozitelor, piețelor, târgurilor, oboarelor și altele asemenea, ai altor spații destinate depozitării temporare și/sau ai instalațiilor de prelucrare a materialelor lemnoase fără avize de însoțire valabile sau cu avize de însoțire din care nu rezultă proveniența legală ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund;

h) vânzarea și/sau cumpărarea materialelor lemnoase fără proveniență legală sau fără avizele de însoțire valabile ori cu avize din care nu rezultă proveniența legală sau documentele echivalente acestora, prevăzute de normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund;

i) expedierea și/sau transportul materialelor lemnoase în mod repetat, în baza aceluiași aviz de însoțire. Repetabilitatea se demonstrează prin interogarea aplicației Iwood Tracking, cu martori sau cu informații cu caracter oficial obținute de la alte autorități ale statului;

j) se exceptează de la aplicabilitatea normelor privind circulația materialelor lemnoase materialul lemnos provenit din demolări de construcții;

k) utilizarea tipurilor de pastă/cerneală la completarea avizelor de însoțire, rezistente la acțiunea factori externi sau care nu se pot șterge ușor prin mijloace mecanice.

(2) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei până la 6.000 lei și reținerea în vederea stabilirii provenienței și/sau confiscarea materialelor lemnoase în cauză următoarele fapte:

a) deținerea de materiale lemnoase fără documente care să ateste îndeplinirea condițiilor cu privire la legalitatea provenienței acestora, fără avize de însoțire a materialelor lemnoase valabile sau cu avize de însoțire din care nu rezultă proveniența legală sau fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de lege;

b) transportul materialelor lemnoase, după caz, cu aviz de însoțire a materialelor lemnoase a cărui valabilitate a expirat, cu aviz de însoțire fără cod unic online sau offline generat de aplicațiile Sistemului informatizat de urmărire a materialelor lemnoase, denumit în continuare SUMAL, și înscris în aviz, cu excepțiile prevăzute de normele legale, cu aviz de însoțire în care nu s-au înscris data și ora plecării transportului și, respectiv, valabilitatea, în funcție de distanța până la destinație. În cazul în care pe avizul de însoțire este înscris codul offline și online, generat de aplicația SUMAL, dar nu s-a înscris ora plecării transportului, sancționarea se aplică fără confiscare;

c) transportul de materiale lemnoase ale căror caracteristici nu corespund cu cel puțin unul dintre elementele înscrise în avizul de însoțire referitoare la:

(i) volum pe specii/grupe de specii, cu luarea în considerare a toleranțelor;

(ii) specie/grupe de specii.

Sancțiunea complementară de confiscare se aplică asupra volumului, cu luarea în considerare a toleranțelor, care nu corespunde pe specii/grupe de specii cu care se depășește volumul înscris în avizul de însoțire. Confiscarea se poate realiza valoric în condițiile art. 22 alin. (7) sau fizic;

d) expedierea și/sau transportul materialelor lemnoase din locurile identificate prin coordonate geografice, altele decât cele corespunzătoare provenienței legale, cu excepția situațiilor generate de erori de localizare justificate obiectiv, inclusiv prin emiterea de coduri unice offline/online de la locul de încărcare a materialului lemnos. În situații bine justificate, cu acordul gărzii forestiere, se poate face transbordarea materialelor lemnoase din platforma primară într-o platformă de încărcare, noile coordonate geografice fiind comunicate gărzii forestiere și postului de poliție de pe raza localității respective;

e) expedierea și/sau transportul materialelor lemnoase pentru care nu au fost introduse în aplicația informatică elementele prevăzute de normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund și nu s-au obținut codurile online și/sau offline, după caz, cu excepțiile prevăzute de normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund;

f) transmiterea cu întârziere mai mare de 15 zile de la data la care trebuia să se facă raportarea lunară, în mod repetat, de către profesioniști, din culpa acestora, a datelor în SUMAL, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei până la 6.000 lei și cu confiscarea materialelor lemnoase în cauză transportul realizat cu mijloace de transport feroviare și navale, precum și cele care au ca destinație exportul, în situația în care perioada de valabilitate a avizelor de însoțire care însoțesc transportul de materiale lemnoase depășește perioada de executare a contractului de transport.

(4) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 4.000 lei până la 6.000 lei și confiscarea materialelor lemnoase refuzul importatorului de a returna în țara exportatoare cantitatea de mărfuri care depășește cu mai mult de 10% volumul sau greutatea indicate în «licența pe suport de hârtie», precum și «licența electronică», așa cum sunt definite în art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.024/2008 al Comisiei din 17 octombrie 2008 de stabilire a măsurilor detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2.173/2005 al Consiliului privind instituirea unui regim de licențe FLEGT pentru importurile de lemn în Comunitatea Europeană, denumit în continuare licența FLEGT, sau, după caz, duplicatul sau substitutul licenței FLEGT, emis și validat de autoritatea de acordare a licențelor, pe cheltuiala importatorului.

(5) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei introducerea în aplicațiile informatice din SUMAL prevăzute de normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund și/sau înscrierea în avizul de însoțire a materialelor lemnoase a unui număr de înmatriculare diferit de cel al mijlocului de transport efectiv încărcat.

(6) Următoarele fapte constituie contravenții silvice și se sancționează după cum urmează:

a) neutilizarea SUMAL, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. Sancțiunea se aplică după notificarea de către structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură în caz de neconformare;

b) introducerea pe piață a lemnului recoltat în mod ilegal sau a produselor din lemn derivate din acesta, așa cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn sau produse din lemn, cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei, cu confiscarea lemnului recoltat în mod ilegal sau a produselor din lemn derivate din acesta sau, după caz, cu interzicerea comercializării lemnului sau a produselor din lemn;

c) importul, transportul, deținerea și/sau prelucrarea și comercializarea produselor din lemn prevăzute în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 2.173/2005 al Consiliului din 20 decembrie 2005 privind instituirea unui regim de licențe FLEGT pentru importurile de lemn în Comunitatea Europeană, exportate de țările partenere stabilite conform regulamentului menționat, în cazul în care transportul produselor respective nu este însoțit de o licență FLEGT sau, după caz, de duplicatul ori substitutul licenței FLEGT, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 4 alin. (3) din regulamentul menționat, cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei și cu confiscarea produselor din lemn;

d) nerespectarea de către operatorii economici a obligației de a utiliza un sistem «due diligence», astfel cum este prevăzut la art. 6 din Regulamentul (UE) nr. 995/2010, cu luarea în considerare a faptului că, la primul control efectuat asupra unui operator care nu a utilizat un sistem «due diligence», agentul constatator acordă un termen de maximum 45 de zile de la comunicarea constatării pentru încadrarea operatorului în prevederile Regulamentului (UE) nr. 995/2010, termen care se înscrie în actul de constatare a neregulilor, cu amendă de la 8.000 lei la 15.000 lei și cu suspendarea pentru o perioadă de maximum 12 luni a acordului de distribuire și utilizare a documentelor cu regim special;

e) neîndeplinirea de către o organizație de monitorizare a obligațiilor prevăzute pentru aceasta la art. 8 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 995/2010, cu amendă de la 8.000 lei la 15.000 lei. Sancțiunea se aplică organizației de monitorizare;

f) transmiterea cu întârziere mai mare de 15 zile de la data la care trebuia să se facă raportarea lunară, de către profesioniști, din culpa acestora, a datelor în SUMAL, cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei și cu suspendarea acordului de distribuire și utilizare a documentelor cu regim special pe o perioadă de până la 90 de zile. Sancțiunea se aplică după notificarea de către structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură;

g) netransmiterea de către profesioniști a raportării lunare a datelor în SUMAL, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei și cu suspendarea acordului de distribuire și utilizare a documentelor cu regim special pe o perioadă de până la 90 de zile. Sancțiunea se aplică după notificarea de către structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură;

h) implementarea de către operator a propriului sistem «due diligence» care nu îndeplinește elementele prevăzute la art. 6 din Regulamentul (UE) nr. 995/2010, cu amendă de la 5.000 lei la 8.000 lei;

i) neîndeplinirea de către operator a condițiilor înscrise în sistemul «due diligence» pe care îl utilizează, cu amendă de la 5.000 lei la 8.000 lei;

j) neîndeplinirea de către comercianți a obligațiilor prevăzute pentru aceștia la art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 995/2010, cu amendă de la 5.000 lei la 8.000 lei;

k) neîndeplinirea de către operatorii economici a obligației de a utiliza un sistem «due diligence» la momentul exploatării masei lemnoase pe picior, cu excepția situației în care operatorul realizează activități de exploatare prin prestații silvice, conform reglementărilor în vigoare, cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei;

l) neîndeplinirea de către operatorul economic destinatar al materialelor lemnoase, la momentul primirii în depozit, a obligației de a verifica veridicitatea codului unic, precum și data, ora, minutul și secunda, prin interogarea aplicației SUMAL, cu amendă de la 3.000 lei la 7.000 lei; materialele lemnoase primite fără cod unic valid se confiscă;

m) nerespectarea de către utilizatorii SUMAL a obligațiilor referitoare la modul de operare a datelor în SUMAL, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei; nu se sancționează profesionistul care notifică structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură cu privire la săvârșirea erorii materiale;

n) nedepunerea licenței FLEGT pe suport hârtie sau în format electronic sau, după caz, a duplicatului ori substitutului licenței FLEGT la autoritatea națională competentă pentru primirea, verificarea și acceptarea acesteia, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;

o) încălcarea prevederilor art. 5 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 607/2012 al Comisiei din 6 iulie 2012 privind normele detaliate referitoare la sistemul «due diligence» și la frecvența și natura controalelor privind organizațiile de monitorizare prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei.

(7) În cazul neîndeplinirii/neimplementării de către operatorii economici a obligațiilor prevăzute la alin. (6) lit. h)-k) într-un interval de 6 luni de la data constatării, cuantumul amenzii se dublează.

(8) Constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute la alin. (6) se fac de către personalul silvic cu competență în acest sens din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și al structurilor teritoriale de specialitate ale acesteia.

(9) Constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute la alin. (6) lit. a), g), l) și m) se fac și de către ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române, precum și de către ofițerii și subofițerii împuterniciți din cadrul Jandarmeriei Române.

(10) Pentru contravențiile constatate în timpul transportului materialelor lemnoase sancțiunea principală se aplică:

a) conducătorului autovehiculului rutier pe care este încărcat materialul lemnos sau al autovehiculului rutier care tractează orice părți de autovehicule rutiere distinct înmatriculate/neînmatriculate pe care este încărcat materialul lemnos, conducătorului atelajului dacă fapta este cea prevăzută la alin. (1) lit. i), alin. (2) lit. b) și d), alin. (6) lit. c) sau art. 21 lit. k);

b) operatorului economic care realizează transportul, în cazul în care materialul lemnos se transportă cu mijloc de transport naval sau feroviar, după caz, dacă fapta este cea prevăzută la alin. (1) lit. i), alin. (2) lit. b) și d), alin. (6) lit. c) sau art. 21 lit. k);

c) operatorului economic emitent al documentelor de însoțire a materialelor lemnoase, în măsura în care fapta nu constituie infracțiune potrivit legii penale, pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. a)c) și i) și alin. (2) lit. b)e).

(11) Persoanele juridice ai căror agenți constatatori au competență în stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice au obligația de a nominaliza, la solicitare, persoane care să constate și să aplice contravenția silvică, inclusiv măsuri complementare, după caz, în echipe mixte împreună cu un agent constatator/agenți constatatori din cadrul persoanei juridice care a făcut solicitarea. Solicitarea se poate face pentru fapte care implică evaluarea volumului materialelor lemnoase.

Art. 191. – (1) Nu se sancționează contravențional primirea și/sau depozitarea de către deținătorii depozitelor, ai altor spații destinate depozitării temporare și/sau ai instalațiilor de prelucrare a materialelor lemnoase al căror volum depășește volumul înscris în avizul de însoțire al materialelor lemnoase, care însoțește transportul, cu luarea în considerare a toleranțelor admise de reglementările în vigoare la transportul materialelor lemnoase, dacă aceștia notifică garda forestieră teritorială în termen de maximum 24 de ore de la primirea bunurilor în cauză.

(2) Notificarea se realizează prin adresă scrisă, înregistrată la registratura gărzii forestiere competente teritorial, în termenul prevăzut la alin. (1).

(3) Materialele lemnoase al căror volum depășește volumul determinat în condițiile alin. (1) se depozitează separat de către primitor și se predau, lunar, pe bază de proces-verbal de predare-primire, ocolului silvic de stat cu sediul social cel mai apropiat de depozitul în cauză.

(4) Ocolul silvic de stat are obligația valorificării potrivit legii a materialelor lemnoase primite în condițiile alin. (3); sumele încasate din valorificarea materialelor lemnoase constituie venituri la bugetul de stat.

(5) Prevederile alin. (1)(3) nu se aplică situațiilor în care materialele lemnoase fără proveniență legală sunt depistate de către autoritățile publice competente, în cursul exercitării atribuțiilor de control prevăzute de lege.

Art. 20. – Abrogat(ă) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei până la 8.000 lei și confiscarea materialelor lemnoase în cauză următoarele fapte:

a) transportul materialelor lemnoase cu aviz de însoțire în care nu sunt precizate/completate corect data, aceeași cu data emiterii avizului, și ora plecării ori care prezintă ștersături sau adăugări necertificate ori este completat cu încălcarea dispozițiilor legale;

b) primirea, depozitarea și/sau prelucrarea materialelor lemnoase de către deținătorii depozitelor, ai altor spații destinate depozitării temporare și/sau ai instalațiilor de prelucrare a materialelor lemnoase fără avize de însoțire sau cu avize întocmite cu încălcarea normelor legale;

c) primirea, depozitarea și/sau prelucrarea de către deținătorii depozitelor, ai altor spații destinate depozitării temporare și/sau ai instalațiilor de prelucrare a materialelor lemnoase cu aviz de însoțire în care nu sunt precizate/completate corect data, aceeași cu data emiterii avizului, și ora plecării ori cu ștersături sau adăugări necertificate;

d) comercializarea materialelor lemnoase în afara piețelor, târgurilor, oboarelor, burselor de mărfuri și altora asemenea, autorizate conform normelor privind circulația materialelor lemnoase.

Art. 21. – Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte:

a) permiterea comercializării materialelor lemnoase și/sau pomilor de Crăciun în piețe, târguri, oboare, burse de mărfuri și altele asemenea, neautorizate conform normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, în vigoare;

b) neîmprejmuirea de către deținători a depozitelor, a altor spații destinate depozitării temporare și/sau a instalațiilor de prelucrare a materialelor lemnoase;

c) nedeținerea registrului de evidență a intrărilor-ieșirilor de materiale lemnoase sau neînscrierea la zi și în ordine cronologică în acesta a avizelor de însoțire de către deținătorii depozitelor, ai altor spații destinate depozitării temporare și/sau ai instalațiilor de prelucrare a materialelor lemnoase;

d) nerespectarea de către emitenți a prevederilor legale privind modul de completare și eliberare a avizelor de însoțire a materialelor lemnoase, numai dacă prin această faptă nu se pot stabili cantitățile transportate și proveniența acestora;

e) prezentarea la autoritatea vamală a avizului de însoțire ori a documentului echivalent acestuia întocmit cu încălcarea prevederilor normelor privind circulația materialelor lemnoase sau conținând neconcordanțe cu datele înscrise în declarația vamală ori în permisele vamale eliberate sau în documentele anexate la acestea;

f) neprezentarea de către transportator a avizului de însoțire în vederea efectuării controlului vamal al materialelor lemnoase exportate;

g) nepredarea în custodie, în termen de 30 de zile, la structura teritorială competentă a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură a dispozitivelor dreptunghiulare de marcat lemn și a documentelor cu regim special nefolosite, de către persoanele juridice care le dețin, în cazul încetării activității pentru care au fost confecționate aceste dispozitive, dizolvării sau reorganizării persoanei juridice, pierderii autorizării, fie ca urmare a expirării certificatului de atestare în activitatea de exploatare forestieră, fie ca urmare a aplicării sancțiunii complementare de retragere a autorizației de funcționare a ocolului silvic, după caz;

h) nerespectarea prevederilor legale privind declararea pierderii, furtului sau distrugerii formularelor cu regim special ori documentelor de proveniență, a celor de însoțire, precum și a registrului de intrări-ieșiri de materiale lemnoase, prevăzute de normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare;

i) transportul de la locul de recoltare al pomilor de Crăciun recoltați de pe teritoriul național și al materialelor lemnoase nemarcate cu amprenta dispozitivului dreptunghiular prevăzut de normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare; pomii de Crăciun se confiscă și se valorifică prin vânzare directă;

j) refuzul expeditorului de a plăti cheltuielile de transport, descărcare și manipulare a materialelor lemnoase confiscate în condițiile legii, la locul de păstrare în custodie stabilit de agentul constatator;

k) refuzul transportatorului de a transporta materialele lemnoase confiscate/reținute în vederea confiscării sau mijlocul de transport confiscat la locul indicat de agentul constatator;

l) neprezentarea organelor de control a registrului de evidență a intrărilor-ieșirilor de materiale lemnoase la punctele de lucru ale deținătorilor depozitelor, ai altor spații destinate depozitării temporare și/sau ai instalațiilor de prelucrare a materialelor lemnoase.

CAPITOLUL VIII
Constatarea contravențiilor silvice și aplicarea sancțiunilor

Art. 22. – (1) În cazul în care agenții constatatori constată că în timpul transportului cu mijloace feroviare sau navale materialele lemnoase nu sunt însoțite de avizul de însoțire ori de documentul comunitar echivalent acestuia, prevăzut în normele privind circulația materialelor lemnoase, sau că nu au proveniență legală, confiscarea materialelor lemnoase se realizează după sosirea lor în stația/portul de destinație, la locul prevăzut pentru descărcare, cu anunțarea în scris a destinatarului despre confiscare, de către personalul autorizat al operatorului de transport feroviar, administratorului și/sau gestionarului infrastructurii/căpitanul portului, după caz.

(2) Materialele lemnoase reținute/confiscate în condițiile legii de agenți constatatori vor fi date în custodie ocolului silvic celui mai apropiat de locul confiscării.

(3) În cazul în care la ocolul silvic prevăzut la alin. (2) nu există spații adecvate și/sau mijloace de încărcare-descărcare, agentul constatator stabilește de comun acord cu ocolul silvic respectiv un alt spațiu pentru deținerea în custodie a materialului lemnos confiscat sau reținut în vederea confiscării, inclusiv în spațiile deținătorului, cu acceptul acestuia.

(4) Abrogat(ă) Dacă materialele lemnoase reținute/confiscate se află în mijloace de transport, transportatorul este obligat să le transporte, pe cheltuiala expeditorului, la locul de predare în custodie stabilit de agentul constatator.

(41) În cazul confiscării mijlocului de transport, contravenientul este obligat să transporte, pe cheltuiala sa, bunul care a făcut obiectul confiscării, la locul de predare în custodie stabilit de agentul constatator.

(5) Dacă materialele lemnoase reținute/confiscate nu se află în mijloace de transport, agentul constatator va dispune cu privire la ridicarea, transportarea și depozitarea acestora. Cheltuielile efectuate pentru ridicarea, transportarea și depozitarea materialelor lemnoase reținute/confiscate se acoperă din sumele rezultate în urma valorificării materialelor lemnoase reținute/confiscate.

(6) În cazul aplicării sancțiunii complementare a confiscării, pentru materialele lemnoase care nu se găsesc sau care nu pot fi identificate, contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei în termenul legal, în numerar sau prin virament, în contul indicat în procesul-verbal.

(7) Calculul contravalorii materialelor lemnoase prevăzute la alin. (6) se face la prețuri de referință, pe specii și sortimente, stabilite anual în raport cu valoarea de circulație a materialelor lemnoase, prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, pe baza prețului pieței, rezultat prin calcularea mediei ultimelor prețuri de vânzare, comunicate de administratorii fondului forestier proprietate publică, care au vândut sortimentul respectiv în ultimele 6 luni.

(8) În cazul neachitării contravalorii materialelor lemnoase prevăzute la alin. (6), instituția din care face parte agentul constatator comunică debitul la organul fiscal teritorial competent în vederea executării silite, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de contestare.

Art. 23. – Abrogat(ă) În cazul în care contravenientul este persoană juridică, cuantumul pentru amenda contravențională aplicabilă se stabilește în intervalul determinat prin majorarea de 5 ori a nivelului minim, respectiv maxim al amenzii prevăzute pentru persoane fizice pentru aceeași faptă, cu excepția acelora prevăzute numai pentru persoane juridice.

Art. 231. – Constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei neidentificarea de către structurile teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură a pădurilor care au făcut parte din categoria vegetație forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier, pentru a fi incluse în fondul forestier. Identificarea pădurilor care au făcut parte din categoria vegetație forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier și nominalizarea agenților constatatori care stabilesc și sancționează contravenția silvică se fac în baza metodologiei aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

Art. 24. – (1) Au obligația și dreptul să efectueze controlul, să constate contravențiile silvice și să aplice sancțiunile prevăzute în prezenta lege următorii agenți constatatori:

a) personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și al structurilor sale teritoriale cu specific silvic, împuternicit în acest scop;

b) personalul silvic din cadrul administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului – pentru contravențiile silvice săvârșite în fondul forestier pe care îl administrează/prestează servicii silvice sau pe care îl preia în vederea administrării/asigurării serviciilor silvice, precum și pentru exercitarea controlului aplicării normelor privind circulația materialelor lemnoase;

c) personalul silvic din cadrul structurilor de rang superior și al ocoalelor de regim – pentru contravențiile silvice săvârșite în fondul forestier pe care îl administrează/prestează servicii silvice, precum și pentru exercitarea controlului aplicării normelor privind circulația materialelor lemnoase;

d) ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române – pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pentru faptele prevăzute la art. 3 alin. (3) lit. a) și b), art. 51 lit. b), art. 6 lit. c) și d), art. 7 alin. (1) lit. a)c) și e), art. 8, art. 9, art. 11, art. 12, art. 15 alin. (1) lit. f), art. 16 alin. (1) lit. a), b) și e), art. 17 lit. c) și d), art. 19 alin. (1)(3), alin. (4) lit. a), g), l) și m) și art. 21;

d1) ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției de Frontieră Române – pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pentru faptele prevăzute la art. 8 alin. (1) și (2), art. 9 lit. b), art. 11 lit. d), art. 12 lit. f) și h), art. 19 alin. (1)(3) și art. 21;

e) ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române – pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pentru faptele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. e), art. 8 alin. (1) și (2), art. 9, art. 11, art. 12, art. 17 lit. c), art. 19 alin. (1)(3) și art. 21;

f) personalul silvic din cadrul structurilor de administrare a parcurilor naționale și a parcurilor naturale, împuternicit în acest scop – pentru contravențiile silvice săvârșite în parcul pe care îl administrează, precum și pentru exercitarea controlului aplicării normelor privind circulația materialelor lemnoase;

g) ofițerii și subofițerii din cadrul serviciilor profesioniste – pentru situații de urgență, pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pentru faptele prevăzute la art. 9 lit. b) și art. 10 lit. a);

(11) Oprirea în trafic, pe drumurile publice, a autovehiculelor, în vederea exercitării controlului circulației materialului lemnos, se efectuează cu respectarea competențelor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de către agenții constatatori prevăzuți la art. 24 alin. (1) lit. a); oprirea în trafic, pe drumurile publice, a autovehiculelor, în vederea exercitării controlului circulației materialului lemnos, de către agenții constatatori prevăzuți la art. 24 alin. (1) lit. a) se realizează în baza unei metodologii aprobate prin ordin comun al autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și al autorității publice centrale pentru afaceri interne.

(12) Oprirea autovehiculelor pe drumurile forestiere, în vederea exercitării controlului circulației materialului lemnos, se face de către agenții constatatori prevăzuți la alin. (1).

(2) Agenții constatatori prevăzuți la alin. (1) lit. a)c) și f) îndeplinesc o funcție care implică exercițiul autorității de stat și primesc o legitimație de control de la instituția din care fac parte.

(3) Legitimația de serviciu a agenților constatatori prevăzuți la alin. (1) lit. d), e) și g) constituie legitimația de control, prevăzută de prezenta lege.

Art. 25. – (1) Agentul constatator care aplică sancțiunea dispune și reținerea/confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravențiile silvice, în condițiile legii. În toate situațiile agentul constatator descrie în procesul-verbal de constatare a contravenției silvice bunurile supuse confiscării și ia în privința lor măsurile de conservare sau de valorificare, făcând mențiunile corespunzătoare în procesul-verbal.

(2) Agentul constatator are obligația să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate și, dacă acestea aparțin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menționa, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă.

Art. 26. – (1) Contravenția silvică se constată printr-un proces-verbal încheiat de agentul constatator.

(2) Agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare a contravenției silvice. Obiecțiunile contravenientului se consemnează distinct în procesul-verbal de constatare a contravenției silvice la rubrica „Obiecțiuni”, sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

(3) Procesul-verbal de constatare a contravenției silvice se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu este de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor, sub semnătură.

(4) În lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal de constatare a contravenției silvice în acest mod.

Art. 27. – (1) Procesul-verbal de constatare a contravenției silvice se înmânează sau se comunică în copie contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate.

(2) Comunicarea se face de către instituția din care face parte agentul constatator, în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data constatării, prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la sediul contravenientului. Afișarea se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.

(3) În situația în care contravenientul a fost sancționat cu amendă, precum și dacă a fost obligat la plata despăgubirilor pentru prejudiciul adus pădurii, odată cu procesul-verbal i se înmânează/comunică și înștiințarea de plată.

(4) În înștiințarea de plată se face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii și, după caz, a despăgubirilor, în termen de 30 de zile de la comunicare sau de 15 zile de la soluționarea contestației, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită în condițiile legii.

(5) În cazul neachitării amenzii, instituția din care face parte agentul constatator comunică debitul la organul fiscal teritorial competent în vederea executării silite, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de contestare.

(6) În cazul neachitării despăgubirilor pentru pagube aduse pădurii, ocolul silvic care administrează/asigură serviciile silvice transmite, în vederea executării silite, titlul executoriu organelor fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru despăgubirile stabilite în sarcina persoanelor juridice, sumele astfel realizate constituind venit la bugetul de stat, și către organele fiscale ale unităților administrativ-teritoriale, pentru despăgubirile stabilite în sarcina persoanelor fizice, sumele astfel realizate constituind venit la bugetul local, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de contestare a procesului-verbal de constatare a contravenției.

(7) Punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face astfel:

a) de către instituția din care face parte agentul constatator, dacă nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției silvice în termenul prevăzut de lege;

b) de către instanța judecătorească, în celelalte cazuri.

Art. 28. – (1) Abrogat(ă) Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii/comunicării procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezenta lege, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

(2) În procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor silvice se indică atât contul de venituri al bugetului de stat, în care se virează suma, cât și codul fiscal al persoanei juridice din care face parte agentul constatator.

Art. 29. – (1) Plata amenzii se face la casieria ocolului silvic în al cărui teritoriu de competență s-a săvârșit contravenția silvică, la unitățile Trezoreriei Statului în raza cărora contravenienții își au sediul sau domiciliul fiscal ori la casieriile autorităților administrației publice, atât în numerar, cât și prin virament.

(2) Contravenientul este obligat să depună la instituția din care face parte agentul constatator chitanța de plată a amenzii stabilite prin procesul-verbal de contravenție silvică și să plătească despăgubirile pentru prejudiciile produse prin săvârșirea contravenției silvice.

Art. 30. – (1) Sancțiunea contravențională se stabilește și se aplică de către agentul constatator.

(2) În situația în care prin contravenția săvârșită s-a produs un prejudiciu, contravenientul este obligat la plata valorii despăgubirii.

(3) Valoarea despăgubirii se calculează de către:

a) agentul constatator, dacă acesta este personal silvic;

b) ocolul silvic pe al cărui teritoriu de competență a fost săvârșită fapta, în celelalte cazuri.

(4) În cazul prevăzut la alin. (3) lit. b), instituția din care face parte agentul constatator solicită în scris ocolului silvic să efectueze calculul valorii despăgubirilor, care are obligația de a răspunde solicitării în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea acesteia.

(5) Calculul despăgubirilor pentru prejudicii aduse pădurii se face potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 84/2007.

(6) Pe lângă sancțiunea aplicată și plata valorii despăgubirilor, în cazul contravențiilor silvice pentru faptele prevăzute la art. 6 lit. d), art. 7 alin. (1) lit. a), b), e) și f), art. 9 lit. a), c) și d), art. 11 lit. a) și d), art. 12, art. 17 lit. a), d) și e), contravenientul este obligat să realizeze lucrările necesare pentru readucerea la starea inițială a fondului forestier, la starea prevăzută de reglementările în vigoare sau, după caz, să suporte costurile necesare pentru realizarea acestor lucrări.

(7) Lucrările necesare pentru readucerea la starea inițială a fondului forestier și valoarea estimată a acestora se stabilesc de către agentul constatator sau, după caz, de către ocolul silvic pe al cărui teritoriu de competență a fost săvârșită fapta.

Art. 31. – (1) În caz de constatare a nulității procesului- verbal de constatare a contravenției silvice, bunurile confiscate se restituie de îndată celui în drept.

(2) Dacă bunurile prevăzute la alin. (1) au fost valorificate, instanța va dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabilește în raport cu valoarea de circulație a bunurilor.

Art. 32. – Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției silvice și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Art. 33. – (1) Plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției silvice, se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta, în condițiile legii.

(2) Plângerea și celelalte acte de procedură privind soluționarea acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Art. 34. – Sumele încasate din plata amenzilor la contravențiile silvice se distribuie după cum urmează:

a) 20% se varsă în contul persoanei juridice în structura căreia își desfășoară activitatea agentul constatator care a aplicat amenda;

b) 80% se varsă la bugetul de stat în cazul contravențiilor săvârșite de către operatorii economici sau, după caz, la bugetul local pentru contravențiile săvârșite de către persoanele fizice.

Art. 35. – Valorificarea bunurilor confiscate, cu excepția materialelor lemnoase, se face conform reglementărilor privind modul și condițiile de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.

Art. 36. – (1) Ocolul silvic care asigură custodia materialelor lemnoase confiscate, precum și a celor abandonate este obligat să doneze volumul confiscat către instituțiile publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde s-a realizat custodia.

(2) În termen de 3 zile lucrătoare de la confiscare, ocolul silvic care asigură custodia materialelor lemnoase confiscate notifică simultan instituțiile publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde s-a realizat custodia cu privire la volumul confiscat, specia/grupa de specii și sortimentul dimensional și solicită fiecărei instituții volumul, specia și sortimentul/sortimentele dimensionale necesare, cu încadrarea în specificațiile transmise în notificare.

(3) Instituțiile prevăzute la alin. (1) pot solicita în scris ocolului silvic care asigură custodia materialelor lemnoase confiscate și a celor abandonate volumul de materiale lemnoase pe specii/grupe de specii și în sortimentul/sortimentele dimensionale necesare, în termen de maximum 7 zile de la data înregistrării notificării.

(4) Donația materialelor lemnoase confiscate și a celor abandonate către instituțiile publice prevăzute la alin. (1) se face în următoarea ordine:

a) grădinițe, creșe și case de copii;

b) școli și licee;

c) case și azile de bătrâni;

d) primării;

e) unități militare.

(5) Materialele lemnoase confiscate care nu pot fi valorificate prin donație în condițiile alin. (1)(4) se valorifică prin licitație, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data confiscării, de către:

a) unitățile Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva sau de structurile de administrare pentru ceilalți administratori ai fondului forestier proprietate publică a statului pe raza cărora s-au depozitat materialele lemnoase în custodie;

b) ocolul silvic de regim pe raza căruia s-au depozitat materialele lemnoase în custodie.

(6) Pentru desfășurarea licitației, entitățile prevăzute la alin. (5) au obligația de a întocmi documentația de vânzare, de a încasa contravaloarea materialelor lemnoase și de a distribui sumele încasate conform prevederilor prezentei legi. Licitația se anunță pe site-urile nominalizate în Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică și prin afișare la sediile autorităților publice ale unităților administrativ- teritoriale și la sediul ocolului silvic pe raza căruia s-au depozitat materialele lemnoase în custodie, într-un termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data confiscării. Prețurile de pornire la licitație se aprobă de entitățile prevăzute la alin. (1), în funcție de valoarea de piață a materialelor lemnoase confiscate. Licitația se organizează în termen de minimum 10 zile de la data anunțării, iar materialul lemnos confiscat care nu s-a vândut la o licitație se poate vinde prin negociere operatorilor economici sau direct persoanelor fizice, sub prețul de pornire la licitație cu cel mult 10%.

(7) Sumele încasate din vânzarea materialelor lemnoase confiscate care nu au făcut obiectul donației, rămase după deducerea cheltuielilor de custodie, organizare a licitației și transport, după caz, precum și sumele încasate din plata contravalorii materialelor lemnoase confiscate care nu se găsesc sau care nu pot fi identificate, prevăzute la art. 22 alin. (5), se distribuie astfel:

a) 35% din contravaloarea materialelor lemnoase confiscate rămân la dispoziția persoanei juridice în structura căreia își desfășoară activitatea agentul constatator care a aplicat amenda sau a realizat confiscarea;

b) 65% la bugetul de stat, în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică, în cazul în care materialul lemnos provine din fondul forestier proprietate publică a statului, sau la bugetele locale, în cazul în care materialul lemnos provine din fondul forestier proprietate publică/privată a unităților administrativ-teritoriale ori din cel proprietate privată dacă proprietarul este contravenient, precum și în cazul materialelor lemnoase abandonate a căror proveniență nu poate fi stabilită.

(8) Sumele prevăzute la alin. (7) lit. a) și la art. 34 lit. a) se virează în fondul de stimulare a agenților constatatori din cadrul persoanelor juridice din care fac parte agenții constatatori prevăzuți la art. 24 alin. (1); normele metodologice privind constituirea și utilizarea fondului de stimulare a agenților constatatori se aprobă prin ordin al conducătorului fiecărei autorități publice din care fac parte agenții constatatori/decizie/orice act administrativ emis în acest sens.

Art. 37. – (1) Materialul lemnos confiscat a cărui proveniență se identifică se pune la dispoziția proprietarului de drept, dacă acesta nu este contravenient.

(2) Contravenientul este obligat la plata cheltuielilor de depozitare și pază pe perioada custodiei pentru materialele lemnoase prevăzute la alin. (1).

Art. 38. – (1) Pentru motive temeinice instanța poate acorda un termen de plată a amenzii de cel mult 30 de zile sau poate dispune eșalonarea plății într-un termen de cel mult 3 luni.

(2) Hotărârea instanței este definitivă și executorie.

Art. 39. – (1) Dacă agentul constatator apreciază că fapta a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, constituie infracțiune, sesizează organul de urmărire penală competent.

(2) În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanță că ea constituie contravenție, actul de sesizare ori de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluția, ordonanța sau, după caz, de pe hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate contravenția silvică, pentru a lua măsurile ce se impun conform legii.

(3) Abrogat(ă) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 12 luni de la data săvârșirii faptei.

Art. 40. – (1) Abrogat(ă) Sumele prevăzute la art. 34 lit. a) și art. 36 alin. (5) lit. a), în cadrul fiecărei persoane juridice din care fac parte agenții constatatori, se constituie un fond de stimulare a personalului silvic/agenților constatatori, în condițiile legii.

(2) Abrogat(ă) Norma metodologică privind constituirea și utilizarea fondului de premiere prevăzut la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

CAPITOLUL IX
Dispoziții finale

Art. 41. – Prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel.

Art. 42. – (1) Contravențiile silvice se constată de agenții constatatori prin procese-verbale de constatare a contravenției silvice, încheiate în 3 exemplare pe formulare tipizate cu regim special, care circulă astfel: exemplarul 1 la instituția din care face parte agentul constatator, exemplarul 2 la contravenient, iar exemplarul 3 rămâne la instituția din care face parte agentul constatator. Instituția din care face parte agentul constatator transmite exemplarul 1 al procesului-verbal de constatare a contravenției silvice organului fiscal central competent, în situația neachitării în termenul legal a amenzii.

(2) Modelul și conținutul formularului tipizat de proces-verbal de constatare a contravenției silvice sunt prevăzute în anexa nr. 1.

(3) Modelul și conținutul formularului de înștiințare de plată sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(4) În cazul reținerii în vederea stabilirii provenienței și/sau confiscării materialelor lemnoase sau altor produse nelemnoase, precum și în cazul dării în custodie a materialelor lemnoase reținute/confiscate, agentul constatator încheie procesul-verbal de reținere/confiscare/dare în custodie, după caz, pe formular tipizat.

(5) Pentru probarea provenienței materialelor lemnoase reținute, agentul constatator stabilește un termen care nu poate fi mai mare de 3 zile calendaristice de la data încheierii procesului-verbal de reținere.

(6) Modelul și conținutul formularului tipizat de proces-verbal de reținere/confiscare/dare în custodie este prevăzut în anexa nr. 3.

(7) Tipărirea formularelor prevăzute la alin. (2), (3) și (6) se realizează de către Compania Națională „Imprimeria Națională” – S.A. care va asigura distribuirea acestora contra cost instituțiilor din care fac parte agenții constatatori prevăzuți la art. 24 alin. (1).

(8) Până la confecționarea și distribuirea formularelor prevăzute la alin. (7), agenții constatatori folosesc în activitatea de constatare a contravențiilor silvice formularele tipizate utilizate anterior intrării în vigoare a prezentei legi de către instituțiile din care fac parte agenții constatatori.

(9) Modelul și conținutul legitimației de control prevăzute la art. 24 alin. (2) sunt prevăzute în anexa nr. 4.

Art. 43. – (1) În scopul urmăririi modului de soluționare a contravențiilor silvice și pentru a asigura posibilitatea identificării de către agenții constatatori prevăzuți la art. 24 alin. (1) a situațiilor de repetare a aceleiași fapte de către contravenient, pentru aplicarea sancțiunilor majorate/complementare, după caz, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură asigură, în cadrul SUMAL, realizarea și funcționarea Sistemului național de evidență informatizată a contravențiilor silvice, denumit în continuare SNEICS.

(11) Agenții constatatori prevăzuți la art. 24 alin. (1) au drept de interogare a SNEICS.

(12) Implementarea datelor referitoare la contravențiile constatate și sancționate se face de către reprezentanții instituțiilor din care fac parte agenții constatatori prevăzuți la art. 24 alin. (1); sancțiunile de natură contravențională se transpun în puncte de penalizare; punctele de penalizare stabilite în funcție de cuantumul cu care se sancționează fapta și procedura de calcul al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 5.

(2) Elementele necesare constituirii bazei de date prevăzute la alin. (1), competențele de acces la această bază de date, precum și orice alte proceduri referitoare la gestionarea ei se stabilesc prin protocoale încheiate între autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și instituțiile din care fac parte agenții constatatori, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(3) Furnizarea datelor cu caracter personal în cazul persoanelor fizice sancționate în temeiul prezentei legi se asigură prin grija serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor, la cererea agenților constatatori, în scopul exercitării atribuțiilor legale, fără plata vreunei taxe sau a vreunui tarif și cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 44. – Anexele nr. 15 fac parte integrantă din prezenta lege.

Art. 45. – Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 46. – La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă Legea nr. 31/2000 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 6 aprilie 2000, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILORPREȘEDINTELE SENATULUI
ROBERTA ALMA ANASTASEMIRCEA-DAN GEOANĂ

București, 16 iulie 2010.

Nr. 171.

ANEXA Nr. 1

Antet1) . . . . . . . . . .

1) Denumirea și adresa instituției din care face parte agentul constatator.

. . . . . . . . . .

Seria CCS nr. . . . . . . . . . .


PROCES-VERBAL
de constatare și sancționare a contravenției silvice

Încheiat astăzi, . . . . . . . . . . luna . . . . . . . . . . anul . . . . . . . . . ., în localitatea . . . . . . . . . .

Subsemnații: agenți constatatori Funcția: Locul de muncă:

1. . . . . . . . . . .

2. . . . . . . . . . .

3. . . . . . . . . . .

În temeiul Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, al2) . . . . . . . . . ., am constatat că:

2) Alte acte normative care reglementează aplicarea de sancțiuni contravenționale în domeniul silvic și cinegetic.

Făptuitorul:

Persoana juridică . . . . . . . . . ., cu sediul în . . . . . . . . . ., CUI . . . . . . . . . ., reprezentată prin domnul/doamna . . . . . . . . . ., zis(ă) . . . . . . . . . ., cu domiciliul la adresa . . . . . . . . . ., ocupația . . . . . . . . . ., locul de muncă . . . . . . . . . ., posesor/posesoare al/a BI (CI)/pașaportului seria . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|,

Persoana fizică . . . . . . . . . ., cu domiciliul la adresa . . . . . . . . . ., posesor/posesoare al/a BI (CI)/pașaportului seria . . . . . . . . . . nr . . . . . . . . . ., CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|,

în jurul orelor . . . . . . . . . ./perioada . . . . . . . . . ., în locul numit . . . . . . . . . ., din raza ocolului silvic . . . . . . . . . . de pe raza localității . . . . . . . . . ., județul . . . . . . . . . .,

a săvârșit faptele: . . . . . . . . . .

în următoarele împrejurări/detalii/circumstanțe agravante . . . . . . . . . ., prin încălcarea prevederilor . . . . . . . . . ., cauzând o pagubă de . . . . . . . . . . lei, conform calculului anexat, care face parte integrantă din prezentul proces-verbal.

Au fost reținute în vederea confiscării/confiscate, în baza art. . . . . . . . . . . din . . . . . . . . . ., următoarele lucruri (bunuri): . . . . . . . . . ., care aparțin . . . . . . . . . . și se predau în custodie numitului . . . . . . . . . ., domiciliat în . . . . . . . . . ., județul . . . . . . . . . ., funcția . . . . . . . . . . la . . . . . . . . . ., posesor al BI (CI) seria . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|.

Depozitarea se face în locul . . . . . . . . . . .

În conformitate cu art. . . . . . . . . . . au fost stabilite despăgubiri în cuantum de . . . . . . . . . ., sumele urmând a fi achitate în contul . . . . . . . . . . .

Agenții constatatori,
1. . . . . . . . . . .
2. . . . . . . . . . .
3. . . . . . . . . . .
(numele, prenumele și semnătura)
Martor,
. . . . . . . . . .
Făptuitor,
Mi s-a înmânat o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției silvice astăzi, ziua . . . . . . . . . . luna . . . . . . . . . . anul . . . . . . . . . . .
(numele, prenumele și semnătura făptuitorului)

În conformitate cu art. . . . . . . . . . . din . . . . . . . . . ., făptuitorul este obligat la plata contravalorii următoarelor materiale lemnoase, conform calculației anexate, care face parte integrantă din prezentul proces-verbal:

. . . . . . . . . .

Agentul constatator aplică:

1. amenda de . . . . . . . . . . lei, conform art. . . . . . . . . . . din . . . . . . . . . ., care prevede o amendă de la . . . . . . . . . . până la . . . . . . . . . .;

2. amenda de . . . . . . . . . . lei, conform art. . . . . . . . . . . din . . . . . . . . . ., care prevede o amendă de la . . . . . . . . . . până la . . . . . . . . . .;

3. amenda de . . . . . . . . . . lei, conform art. . . . . . . . . . . din . . . . . . . . . ., care prevede o amendă de la . . . . . . . . . .până la . . . . . . . . . ., în total o amendă de . . . . . . . . . . lei.

Deoarece sunt/nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. . . . . . . . . . . din . . . . . . . . . ., făptuitorul poate/nu poate achita în termen de 48 de ore jumătate din minimul legal al amenzii, respectiv suma de . . . . . . . . . . lei. O copie de pe chitanță, în acest caz, se predă de către făptuitor agentului constatator sau se trimite prin poștă instituției din care face parte agentul constatator.

Alte mențiuni (obiecțiunile făptuitorului):

. . . . . . . . . .

. . . . . . . . . .

Făptuitorul nu este de față/refuză/nu poate să semneze procesul-verbal.

De față a fost martor (dacă nu sunt martori se arată motivul) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ., domiciliat în . . . . . . . . . ., funcția . . . . . . . . . ., locul de muncă . . . . . . . . . ., BI/CI seria . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|. Amenda va fi achitată în contul nr. . . . . . . . . . ., iar despăgubirea în contul nr. . . . . . . . . . ., în termen de 30 de zile de la comunicare, iar o copie de pe dovada plății va fi comunicată prin poștă sau fax instituției noastre, având codul fiscal . . . . . . . . . . .

Cu drept de plângere în termen de 15 zile de la data comunicării la judecătoria în raza căreia s-a săvârșit fapta.

Agenții constatatori,
1. . . . . . . . . . .
2. . . . . . . . . . .
3. . . . . . . . . . .
(numele, prenumele și semnătura)
Martor,
. . . . . . . . . .
Făptuitor,
Mi s-a înmânat o copie a procesului-verbal de constatare a contravenției silvice astăzi, ziua . . . . . . . . . . luna . . . . . . . . . . anul . . . . . . . . . . .
(numele, prenumele și semnătura făptuitorului)

ANEXA Nr. 2

Antet1) . . . . . . . . . .

1) Denumirea și adresa instituției din care face parte agentul constatator.

Seria IP Nr. . . . . . . . . . .


ÎNȘTIINȚARE DE PLATĂ
pentru debitorul:

Contravenientul, . . . . . . . . . ., cu domiciliul/sediul în . . . . . . . . . ., înregistrat în registrul comerțului cu nr. . . . . . . . . . ., cod fiscal . . . . . . . . . ., reprezentat prin numitul . . . . . . . . . ., domiciliat în județul . . . . . . . . . ., localitatea . . . . . . . . . ., adresa . . . . . . . . . ., posesor al BI/(CI)/pașaportului seria . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, eliberat(ă) de . . . . . . . . . . .

În baza Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor silvice seria . . . nr. . . . încheiat în ziua de . . . . . . . . . . luna . . . . . . . . . . anul . . . . . . . . . . la . . . . . . . . . ., vă comunicăm prezenta înștiințare de plată pentru suma totală de . . ., din care amendă . . . lei în contul . . . despăgubiri . . . lei . . . . . . . . . . în contul . . . . . . . . . ., constituită debit la instituția noastră pe numele dumneavoastră. Achitarea amenzii și/sau a despăgubirii se va face în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei, respectiv 15 zile de la soluționarea contestației la Procesul-verbal de contravenție seria . . . nr. . . .

După trecerea termenului-limită prevăzut în procesul-verbal sus-menționat, acesta devine titlu executoriu, fără nicio altă formalitate, și se supune executării silite, în condițiile dispozițiilor legale imperative privind executarea silită a creanțelor.

Această înștiințare de plată se comunică dumneavoastră, în calitate de debitor, conform actelor normative în vigoare, pentru opozabilitate, împreună cu procesul-verbal în cauză.

Contravenientul nu se află de față/refuză/nu poate să semneze.

Se confirmă de martorul:

Numele și prenumele . . . . . . . . . ., data și locul nașterii . . . . . . . . . ., domiciliul actual stabil . . . . . . . . . ., CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, BI/CI seria . . . . . . . . . . nr . . . . . . . . . ., eliberat(ă) de . . . . . . . . . . la data de . . . . . . . . . ., ocupația . . . . . . . . . ., locul de muncă . . . . . . . . . .

Agenții constatatori,
1. . . . . . . . . . .
2. . . . . . . . . . .
3. . . . . . . . . . .
Mi s-a înmânat și am primit o copie
a înștiințării de plată,
astăzi, ziua . . . . . . . . . . luna . . . . . . . . . . anul . . . . . . . . . .
(numele, prenumele și semnătura contravenientului)

ANEXA Nr. 3

Antet1)

1) Denumirea și adresa instituției din care face parte agentul constatator.

. . . . . . . . . .

. . . . . . . . . .

Seria CBR nr. . . . . . . . . . .


PROCES-VERBAL
de reținere în vederea stabilirii provenienței/confiscării și de dare în custodie a bunurilor reținute/confiscate

1. Data încheierii: . . . . . . . . . ./ . . . . . . . . . ./ . . . . . . . . . .

2. Locul încheierii: . . . . . . . . . .

3. Agenți constatatori:

Numele și prenumeleFuncțiaLocul de muncă

4. Am constatat cu ocazia . . . . . . . . . . următoarele: . . . . . . . . . .

5. Aspectele constatate constituie contravenții silvice și s-au sancționat în conformitate cu actul normativ . . . . . . . . . ., prin Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției silvice nr. . . . . . . . . . . .

6. S-a procedat la reținerea în vederea stabilirii provenienței/confiscării următoarelor bunuri:

6.1. dobândite prin fapta comisă:

Nr. crt.SortimentulUnitatea de măsură (UM)CantitateaPrețul unitar (lei/UM)Valoarea totală (lei)
Agenți constatatori,
a) . . . . . . . . . .
b) . . . . . . . . . .
c) . . . . . . . . . .
(numele, prenumele și semnătura)
Contravenient,
. . . . . . . . . .
Mi s-a înmânat și am primit o copie a prezentului proces-verbal.
(numele, prenumele și semnătura contravenientului)
Custode,
. . . . . . . . . .

6.2. care au servit la săvârșirea faptei:

7. Bunurile au fost reținute în vederea confiscării/confiscate de la numitul . . . . . . . . . ., cu domiciliul în comuna (orașul) . . . . . . . . . ., str. . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., județul . . . . . . . . . ., care are calitatea de contravenient/însoțitor al transportului/reprezentant al . . . . . . . . . ./cumpărător.

8. Obiecțiunile celui de la care s-a făcut reținerea în vederea confiscării/confiscarea sunt:

. . . . . . . . . .

9. Bunurile reținute în vederea confiscării/confiscate au fost date în custodie lui . . . . . . . . . ., având funcția de . . . . . . . . . . la . . . . . . . . . ., posesor al BI/(CI)/pașaportului seria . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., eliberat(ă) de . . . . . . . . . . la data de . . . . . . . . . ./ . . . . . . . . . ./ . . . . . . . . . ., cu domiciliul în comuna (orașul) . . . . . . . . . ., str. . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., județul . . . . . . . . . . .

10. Pentru probarea provenienței bunurilor reținute în vederea confiscării se dă termen până la data de . . . . . . . . . ./ . . . . . . . . . ./ . . . . . . . . . ., când se vor prezenta organelor de constatare actele legale doveditoare. În caz contrar se dispune de către agenții constatatori confiscarea bunurilor reținute.

11. Bunurile reținute în vederea confiscării s-au restituit proprietarului din următoarele motive:

. . . . . . . . . . .

12. În urma analizei documentelor s-a dispus confiscarea la data de . . . . . . . . . . de către . . . . . . . . . ., având funcția de . . . . . . . . . . la . . . . . . . . . . .

13. Prezentul proces-verbal s-a încheiat în 4 (patru) exemplare, din care:

– unul la agentul constatator;

– unul la făptuitor;

– unul la custode;

– unul la contabilitatea1) . . . . . . . . . ., pentru urmărirea gestionară a bunurilor confiscate.

1) Denumirea și adresa instituției din care face parte agentul constatator.

Agenți constatatori,
a) . . . . . . . . . .
b) . . . . . . . . . .
c) . . . . . . . . . .
(numele, prenumele și semnătura)
Contravenient,
. . . . . . . . . .
Mi s-a înmânat și am primit o copie a prezentului proces-verbal.
(numele, prenumele și semnătura contravenientului)
Custode,
. . . . . . . . . .

ANEXA Nr. 4*)

*) Anexa nr. 4 este reprodusă în facsimil.


LEGITIMAȚIA DE CONTROL

ANEXA Nr. 5


Punctele de penalizare stabilite în funcție de cuantumul cu care se sancționează fapta și procedura de calcul a acestora

Nr. crt.Operatorul economic/Grupul de operatori economiciCertificatul de atestareProcese-verbale de constatare contravenții/infracțiuniEntitatea din care face parte agentul constatator, numele și prenumele agentului constatatorAchitată cu Chitanța nr. /data . . . . . . . . . ./ hotărârea judecătorească rămasă definitivă nr. /data .
DenumireaCUISeria/ Nr. și dataCapacitatea anuală de exploatare – mc –ContravențiiInfracțiuni
Numărul și data procesului- verbalAmenda* aplicată – mii lei –Puncte penalizareNumărul și data procesului- verbalPuncte penalizare
0123456789101112

* Valori fără TVA.

1. În cazul sancțiunii contravenționale definitive aplicată unui angajat/administrator/asociat/acționar la un operator economic/grupul de operatori economici, numărul de puncte de penalizare pentru operatorul economic/grupul de operatori economici respectiv se stabilește după cum urmează:

a) – cuantumul amenzii sub 1000 lei – 2 puncte de penalizare;

b) – cuantumul amenzii între 1001-5000 lei – 4 puncte de penalizare;

c) – cuantumul amenzii peste 5000 lei – 7 puncte de penalizare.

2. În cazul sancțiunii contravenționale definitive aplicată unui operator economic/grup de operatori economici, numărul de puncte de penalizare pentru operatorul economic/grupul de operatori economici respectiv se stabilește după cum urmează:

a) – cuantumul amenzii sub 5000 lei – 4 puncte de penalizare;

b) – cuantumul amenzii între 5001-25000 lei – 8 puncte de penalizare;

c) – cuantumul amenzii peste 25000 lei – 14 puncte de penalizare.

3. În cazul sancțiunii definitive aplicate unui angajat/administrator/asociat/acționar la un operator/grupul de operatori economici economic, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni privind activitatea de exploatare a masei lemnoase, numărul de puncte de penalizare pentru operatorul economic este de 25 puncte penalizare.

4. Operatorilor economici atestați pentru lucrări de exploatarea pădurilor, care au acumulat un număr de 25 puncte penalizare, le este interzisă participarea la licitațiile/negocierile de masă lemnoasă/materiale lemnoase provenită/provenite din fondul forestier proprietate publică, pentru perioada prevăzută la pct. 5.

5. Punctele de penalizare se prescriu la 6 luni de la data emiterii documentului care le-a generat.

6. Organizatorul licitației/negocierii, în baza unei metodologii aprobate de administratorul fondului forestier proprietate publică, care face parte din caietul de sarcini ia măsura interzicerii participării la licitație/negociere a operatorului economic/grupului de operatori economici care acumulează 25 puncte de penalizare; sancțiunile contestate în condițiile legii nu sunt luate la calculul punctelor de penalizare.

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.