2023  – ANUL LEMNULUI ROMÂNESC!

0
111

Evoluția economică a statelor europene este marcată de suprapunerea unor crize din mai multe domenii, criza energetică și consecințele războiului declanșat de Rusia în Ucraina fiind cele mai acute. Instituții internaționale importante, printre care Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, sunt îngrijorate de posibila intrare în recesiune a economiei în 2023.

În egală măsură, dezvoltarea economiilor europene se suprapune pe condiționalitățile impuse de reducerea gazelor cu efect de seră și asumarea obiectivelor din Green Deal, o situație generală care cere prudență în abordare, dar în care România își poate mări reziliența, folosind, în mod corect și sustenabil, lemnul. Lemnul este o resursă de care țara noastră dispune din plin!

Dacă privim spre țările cu un sector forestier dezvoltat – cum ar fi Franța, Suedia, Finlanda, Germania, vom observa că se sprijină puternic pe exploatarea și valorificarea lemnului în foarte multe domenii: de la construcțiile din lemn și obligativitatea folosirii unui procent de lemn în construcțiile clasice, până la baterii cu anozi de lemn, de la cartiere „verzi” construite din lemn, până la microprocesoare, material pentru asfaltarea străzilor sau producția de energie pe bază de biomasă. Lemnul este o resursă care permite crearea unei industrii curate care să asigure atât locuri de muncă cât și o creștere semnificativă a veniturilor la bugetul național.

Beneficiind de resursă, România poate arde etape! ASFOR, în calitate de lider asociativ al breslei, a propus și susține în continuare creșterea importanței lemnului în economia românească. Am arătat, în documentul strategic „România Verde în 10 pași”, că măsurile de creștere a economiei bazate pe lemn ne sunt la îndemână. Stimularea financiară a folosirii lemnului în construcții prin reducerea TVA la 5% sau introducerea unei cote obligatorii de lemn în construcția clădirilor publice, țin de noi, de Guvernul și de Parlamentul României.

Tot de factorii de decizie români ține politica de creștere a finanțării investițiilor în sector. Echiparea cu utilaje și echipamente moderne și prietenoase cu mediul este obligatorie, digitalizarea – de asemenea. Creșterea numărului de drumuri forestiere este și aceasta o condiție. Toate statele europene dezvoltate au asemenea politici publice, este timpul să le avem și noi!

O atenție deosebită trebuie să acordăm resursei umane. Forestierii calificați pleacă în vest pentru că au condiții mai bune de lucru și sunt mai bine plătiți. Iar țările din vest au nevoie de ei și îi caută, pentru că își dezvoltă sectorul forestier și de prelucrare a lemnului. Și investiția în școli, și creșterea salariului minim în sector țin de noi, nu de altcineva!

Lemnul este prezent în viața noastră în fiecare zi, peste tot, și în mediul rural, și în cel urban. Sectorul contribuie cu 3,5% la PIB-ul țării. Sunt peste 150.000 de angajați în domeniul nostru de activitate. Avem resursă, suntem capabili să o exploatăm durabil, știm să dăm viață și plus-valoare lemnului.

Dincolo de apetența pentru denigrare care a invadat de mulți ani spațiul public, în ceea ce ne privește, românii apreciază lemnul. Îi știu importanța și valoarea. Respectă pădurea și pe cei care muncesc în domeniu. Este o muncă grea, nu este la îndemâna oricui. Dar investind în sector, răspunzând nevoilor acestuia într-o manieră coerentă, România poate rezista în aceste vremuri dure și poate progresa!

Lumea redescoperă valoarea lemnului și îl pune tot mai mult în valoare. Este un tren pe care România nu ar trebui să îl piardă. Avem capacitatea să ridicăm sectorul și economia țării. Trebuie doar să trecem la treabă! De aceea, ASFOR declară anul 2023 ca Anul Lemnului Românesc. Noi vom face tot ceea ce depinde de noi!

Ciprian Dumitru MUSCĂ,

Președinte ASFOR

COMUNICAT DE PRESĂ

09.01.2022

Documentul „România Verde în 10 pași”

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.