Șefii de promoție de la Facultatea de Silvicultură Suceava: „Nu am pleca niciodată din țară!”

0
3

„Campionii nu devin campioni în ring; acolo primesc doar recunoașterea” – este citatul din John Maxwell pe care îl are expus pe pagina de Facebook, ca o frază care îl definește, Andrei Popa, tânărul care în 2020 a fost șef de promoție al Facultății de Silvicultură din Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Un tânăr care iubește pădurea și spune că nu ar pleca din țară pentru mai mult de o săptămână. La rândul ei, Maria Ecaterina Asandei, cea care a fost șefă de promoție în acest an, spune că nici cel mai mare salariu din Occident nu e mai valoros ca bucuria de a avea aproape familia, motiv pentru care nici ea nu ar vrea să plece vreodată din România. Am stat de vorbă cu cei doi tineri, cei mai buni din anul lor, și vă spunem poveștile lor frumoase cu ocazia Zilei Naționale: considerăm că e o datorie să ne promovăm valorile și să privim cu încredere spre viitor.

Maria Ecaterina Asandei nu mai are acest nume de ceva timp. Când s-a înscris la Facultatea de Silvicultură o chema Asandei. Dar în anul II a decis să spună „Da” lui Alexandru Buium, un inginer proiectant, așa că, în pofida multor „sfaturi” și „predicții”, s-a căsătorit și a devenit Maria Ecaterina Buium. I-a contrazis astfel pe cei care îi spuneau că o căsnicie poate fi o piedică în calea studiilor.

Poza ei se vede de la o poștă pe aleea principală a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Cei mai buni tineri din toate facultățile, șefii de promoție, sunt expuși pe stâlpi, să îi vadă toată lumea și să spună ce frumoși și deștepți sunt. Și chiar sunt.

Maria a ajuns la Facultatea de Silvicultură luându-se după sora ei mai mare, Gabriela, care era și ea studentă aici. Față de sora ei, a ales altă specializare: Ecologia și Protecția Mediului.

„Facultatea a fost, pentru mine, peste așteptări. Am fost atât de impresionată… mai ales de profesori! Aveam câteva rețineri, auzisem că e greu, că sunt duri… Dar au fost exemplari”, povestește, pentru forestmania.ro, Maria Ecaterina. În acest moment ea face un master în Conservarea biodiversității și creionează planuri de viitor.

Maria e dintr-o familie cu cinci copii din comuna Vlădeni, Botoșani. Crescută de străbunica ei, se definește ca fiind dintr-o familie tradițională românească. A făcut parte din cor, a făcut parte ani la rând din ansambluri de dansuri populare, iar acum e membră în Asociația Tinerilor Ortodocși din Suceava.

Biserica și straiul național îi sunt aproape, așa cum îi este familia. Nu ia în calcul nicio secundă să plece din țară. „Îmi iubesc țara, nu aș pleca niciodată de aici. Nu mă văd locuind în altă țară și, sinceră să fiu, nu mă văd locuind nici prea departe de Suceava sau Botoșani! Nu mă interesează un salariu bun comparativ cu bucuria pe care o trăiesc aici, cu ai mei”, ne spune ea.

Cât despre carieră, o interesează protecția mediului, dar nu se vede activând într-un ONG. „Mai degrabă mi-ar plăcea într-un institut de cercetare, sau poate chiar la o agenție de protecția mediului. Sau ranger”. A fost în practică în Deltă și a cunoscut acolo un ranger care i-a lăsat o impresie foarte faină. Nu se vede în zona de asociații nonguvernamentale: nu-i plac exagerările. „Eu sunt conștientă că societatea are nevoie de lemn și că exploatarea forestieră este o componentă firească a silviculturii. Nu poți să tot cumperi mobilă și atâtea obiecte din lemn și să spui în același timp nu mai tăiați!, că e absurd. Nu mai tăiem lemn, nu mai producem nimic din lemn, e atât de simplu. Sigur că sunt complet împotriva tăierilor ilegale, dar se exagerează mult. Societatea are nevoie de lemn, pentru că este o resursă”, ne-a mai spus Maria.

În ceea ce privește viitorul și România…

 „Îmi iubesc țara și știu că îi datorez multe. Îi datorez timpul și răbdarea pe care a avut-o în formarea mea ca om, îi datorez frumusețea naturii cu care mi-a făcut copilăria și adolescența un vis, îi datorez liniștea și bucuria de pe dealuri și văi. România ne-a învățat multe și ne-a oferit atât cât a putut, e rândul nostru să răsplătim efortul depus. Depinde doar de noi dacă vom ajuta această țară să înflorească sau, din nepăsare, o vom lasă în voia sorții. Sunt doar un om simplu, dar cu o iubire fără margini față de țară, de tradiții și obiceiuri, de port și cultură românească. Știu că nu este țara perfectă, dar este țara pentru care mulți și-au dat viața, au oferit ce aveau mai bun pentru ca noi să fim liberi. Viitorul va fi frumos doar dacă noi îl vom face să devină frumos. Mi-aș dori ca românii să fie mândri de țara lor și nu doar de ziua ei. Mi-aș dori să dăm mână cu mână și să ajutăm țara să se dezvolte. Dacă vrem să vedem o schimbare în bine, să nu ezităm să o facem”!

O tradiție de familie

Andrei Popa a fost șef de promoție la Silvicultură anul trecut. Imediat după facultate, s-a angajat la ICAS, stațiunea de cercetare de Câmpulung Moldovenesc și face ceea ce făcea la facultate, la Laboratorul de Biometrie Forestieră: cercetează modul în care sunt afectate pădurile de schimbările climatice și ce soluții sunt în acest sens. „Măsurăm diverși parametri și interpretăm. Ce factori favorizează sau inhibă creșterea? Pentru că modul în care evoluează clima poate influența anumite specii, poate să le afecteze”, explică Andrei pentru forestmania.ro.

El e din Vatra Dornei și silvicultura a fost o alegere firească. Bunicul său a fost pădurar, a lucrat la canton până la pensie. „Mergeam cu el și știam foarte multe lucruri despre gestionarea pădurii, de la împădurire, la recoltare. Mi-a transmis aceste informații dar și dorința de a face aceeași muncă”, spune Andrei. Tatăl său e tot în domeniu, lucreză în cercetare. „Am fost și cu tata la diverse activități, iar el m-a încurajat să fac studii de silvicultură. Nu am stat pe gânduri. A fost chiar mai bine decât speram. Mai vorbisem cu alții și aveam o idee preconcepută, că profesorii sunt duri, că e multă materie și că e greu. Ce-i drept, nu este o facultate ușoară”.

Îi place enorm să stea în pădure. „Pădurea e ca o cultură. Trebuie plantat și recoltat. Cei care au fost înaintea noastră au plantat astfel încât noi să avem ce recolta. Și avem în fiecare an, pentru că sunt plantații pe vârste diferite. Lumea trebuie să înțeleagă că pădurea e ca porumbul. Și că nu este un lucru rău că se recoltează, pentru că este o resursă pe care o putem exploata, pentru că se va regenera”, ne spune Andrei.

Cursuri despre îngrijirea pădurii, de la grădiniță

Nu ar pleca niciodată din România, ne spune. „Sunt adeptul plecării pentru o săptămână sau oricum pe termen scurt la diverse cursuri. Nu am luat niciodată în calcul opțiunea de a pleca din România. Noi avem câteva probleme care țin de educație. Una dintre ele se referă la cei care se opun tăierilor de arbori. Eu aș propune ca de la grădiniță să se predea copiilor niște cursuri privind îngrijirea pădurii. Este foarte greu să mai convingi un om la 40 de ani că e necesar să tai din pădure. Copilul, dacă învață de mic, ca viitor adult nu va mai reacționa așa, pentru că va ști. E la fel și cu deșeurile, aceeași problemă de educație referitoare la depozitarea gunoiului. Greu educi un adult”, mai spune Andrei. Dacă ar fi după el, pentru un viitor prosper al României este nevoie de implicarea activă a profesioniștilor din domeniile-cheie, implicit silvicultură.

„Motive de optimism sunt și vor fi întotdeauna”.

„Optimismul este în sine un fel de motor ce ne ajută să tindem către mai bine în orice domeniu, să excelăm profesional și chiar personal. Dacă mă întreb cum văd România peste 5 sau 10 ani, există o multitudine de direcții, de necunoscute până la urmă ce nu pot fi controlate, însă că tot am vorbit de optimism, aș vrea să mă rezum doar la ceea ce este mai bun și să spun că atâta timp cât fiecare dintre noi trăiește frumos, responsabil, căci și acest aspect este important, am toate motivele să spun că va fi o Românie în care fiecare român de pretutindeni se va întoarce acasă definitiv.

Problema aceasta a românilor de peste hotare ce încă nu găsesc motive temeinice să se întoarcă acasă atârna încă greu și sper sa se diminueze. Omul sfințește locul, iar noi românii, parcă o facem mai mult ca toți ceilalți, dacă îmi este permis să fiu cât de subiectiv se poate”.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.