Interviu cu prof. dr. univ. Laura Bouriaud: „Dacă vrem parcuri și protecția naturii, cineva trebuie să își asume costurile”

0
6

Prof. dr. univ. Laura Bouriaud este una dintre vocile puternice ale silviculturii românești din acest moment. Prezentă nu doar în mediul academic și în cel civic – conferințe, dezbateri, luări de poziție – dar și în online, ea a reușit să își creeze un statut de influencer al acestei lumi. Influencer în mod real, la modul constructiv. Are idei, are cauze pentru care se luptă, are viziune. Am găsit-o la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde predă, la scurt timp după ce acordase un interviu unor jurnaliști din Suedia pe tema deja cunoscută…

ForestMania: Să începem cu ultima știre – tocmai ați acordat un interviu unor jurnaliști din Suedia pe tema tăierilor ilegale. Spuneți-ne și nouă ce le-ați spus lor.

Laura Bouriaud: În primul rând, față de cei care vin cu o anumită percepție de moment asupra tăierilor ilegale, aș putea afirma că am o viziune, să zic așa, istorică asupra tăierilor ilegale, fiindcă e un subiect pe care îl urmăresc și studiez de mulți ani. Și am și o viziune comparativă, pentru că am avut ocazia să lucrez ca expert pe acest subiect prin mai multe țări din Europa. Atunci când încercăm să rezolvăm tăierile ilegale ducându-ne pe fel de fel de soluții tip ‚petic’ pe aici și pe acolo, n-o să rezolvăm niciodată nimic.

Întotdeauna trebuie considerate cauzele primare – care sunt cele două mari rădăcini ale fenomenului. Una se hrănește cu cealaltă, dar sunt doar două mari rădăcini. Prima rădăcină este corupția. Și cu corupția nu putem lupta doar în sectorul silvic și cu mijloacele noastre. Și a doua este nevoia foarte mare de lemn de foc din mediul rural. Pe corupție sunt de asemeni două surse, două rădăcinuțe mai mici: nominalizările în funcțiile de conducere (și nu numai de conducere).

Atâta vreme cât nominalizarea pe post se poate negocia politic sau financiar, fenomenul corupției și al neprofesionalismului va fi alimentat în continuare.

Și a doua sursă a corupției este estimarea proastă a masei lemnoase care iese din pădure. Pentru că atâta vreme cât nu știu ce vând, creez o marjă de zonă gri, de lemn gri sau negru care va fi folosit pentru a subvenționa corupția. Corupția este ca un incendiu, ca un foc: dacă nu o alimentezi cu ceva, se stinge de la sine, iar ceea ce văd eu ca sursă de alimentare este tocmai aceasta marjă care există între volumul pe picior și cel real care iese din pădure.

În ceea ce privește lemnul de foc, câtă vreme nu asigurăm un acces echitabil, transparent și predictibil la resursa masă lemnoasă, vom continua cu această stare de lucruri în care oamenii nu știu de unde să cumpere lemn. Se duc la pădurar, pădurarul are pâinea și cuțitul în mână, deci avantaje, deci creare de rețele de intermediari și așa mai departe. Ori ajung să cumpere pe piață, după ce lemnul a trecut deja de o licitație, și atunci costuri ale agentului economic se răsfrâng și asupra consumatorului de lemn de foc. Nemaivorbind de faptul că proprietarul de pădure nu beneficiază neapărat de lemnul de foc necesar din pădurea proprie.

ForestMania: Spuneați acum un an într-un articol că ar fi bine să se renunțe la acel ciocan de marcat… Mi se pare greu să îmi imaginez silvicultura românească fără acest… simbol al ei.

Laura Bouriaud: Sunt două lucruri: ciocanul silvic de marcat nu ar trebui să marcheze arborele pe care îl extragi, ci arborele de viitor. Va trebui să trecem la silvicultura arborelui de viitor. Arborele de viitor să îl marchezi, să îl identifici, să îl protejezi, astfel încât, în momentul în care îl recoltezi, va genera material lemnos de calitate dar și material genetic de calitate.  Apoi, legalitatea actului de gestionare este dată de o marcă pe o cioată, da? Ei, marca aceea este pe un material care se degradează, ea însăși se degradează și după doi-trei ani tot umblu după cioate. Și mă tot învârt în jurul unei cioate să caut culoarea, să caut indicativul, să caut urma. Este pur și simplu pierdere de vreme.

Nu vă dați seama cât este de costisitor – în timp și bani – să tot cauți cioate prin pădure.

Trebuie să găsesc un mijloc mai expeditiv. Putem apela la tehnologii moderne, aceste etichete de tip QR code, care sunt și pe haine (cuie Rfid). Un suport pe care e inclusă informația, toată trasabilitatea și care poate fi citită cu un cititor special, si atunci am certitudinea că cioata a fost exploatată legal. Asta dacă tot dorim să menținem marcarea, măcar să o aducem al un nivel tehnologic demn de secolul nostru.

ForestMania: Și atunci nu ne mai trebuie nici SUMAL?

Laura Bouriaud: Poate fi corelat cu SUMAL. Mulți au spus că e scump. Dar și să umbli cu vopsea după cioate e scump. Dacă un cip de acet gen (Rfid) e pus și pe o haină de 30 de lei, atunci o putem pune și pe un arbore de 100, 200 sau chiar 3.000 de euro, așa cum se poate ajunge în cazul unui stejar. Ideea e să ne dorim. De-asta am spus de renunțare la marcat cu ciocanul pentru că s-a dovedit că e pierdere de timp și s-a mai dovedit că nu ne ajută.

ForestMania: Vom ajunge totuși acolo?

Laura Bouriaud: Da, vom ajunge. Vrem – nu vrem. Pentru că pierdem foarte mult timp pe lucruri inutile.

ForestMania: Se discută mult și despre monitorizarea video…

Laura Bouriaud: Pădurarii onești ar trebui să își dea seama de avantajele unei astfel de monitorizări. Dar sunt mulți (pădurari sau agenți economici) care se opun. Unii agenți economici se leagă și de GDPR, deși vorbim de drumuri publice. Și mai e ceva, mai ales aici la noi în nord.

Tot ce înseamnă trafic de lemn este asociat cu traficul de țigări, această contrabandă de frontieră. Și bineînțeles că a avea camere în fondul forestier reprezintă un motiv de discordie nu numai din punctul de vedere al traficului cu lemn, ci și al celui cu țigări, poate și pe cel al altor mărfuri transportate, cine știe, cum e și cu camioanele care scot balast din albiile râurilor.

ForestMania: Aveți în aceste zile o conferință internațională, online desigur, pe tema aceasta a pădurilor… Sunt foarte multe astfel de discuții și dezbateri. Ajută la ceva?

Laura Bouriaud: Noi am avut mereu conferințe, doar că erau afișe lipite ori trimise prin email și nu anunțate online, ca acum. De aceea conferințele par mai vizibile acum. În mediul științific cercetarea se verifică prin discuții cu alți autori și dacă nu îți validezi ideile înainte de publicare cu alți autori, poți avea surpriza să nu poți fi publicat din cauza unor lipsuri…  Nouă în mediul academic discuțiile în cadrul conferințelor ne folosesc foarte mult. Ceea ce a început încetul cu încetul să se manifeste și probabil și la asta faceți referire, sunt acele conferințe de tip dezbatere… De ce? Pentru că foarte puțină lume înțelege munca unui silvicultor și în ultima vreme s-a acutizat conflictul dintre societate și cei din domeniul silvic, și mulți au simțit nevoia să organizeze fel și fel de manifestări cu scop de comunicare.

ForestMania: Cum credeți că poate fi depășit acest conflict?

Laura Bouriaud: Prin onestitate și educație.

ForestMania: Totdeauna silvicultorii și forestierii sunt arătați cu degetul de un public agresiv, care de multe ori judecă pe nedrept.

Laura Bouriaud: Tocmai de aceea vorbesc de onestitate și educație. Onestitate din partea unora și educație din partea celorlalți. Dar această educație nu se face de la sine. Atâta vreme cât statului nu îi pasă de starea de lucruri și atâta vreme cât avem – de exemplu – aceste curente antivacciniste de Ev Mediu care au apărut la televiziuni, nu mai vorbesc de Facebook… Deci statului nu i-a păsat, a scăpat total de sub control această problemă. Deci dacă pe subiectul Covid statul a scăpat lucrurile de sub control, ce să îi mai cerem în privința educației populației despre importanța îngrijirii pădurilor? Deci suntem lăsați pe cont propriu. Trebuie noi, ca sector să ne ocupăm…Dar numai cu onestitate, altfel nu suntem credibili.

ForestMania: Pentru că vorbim despre sector… Au fost mai puțini studenți la sesiunea de admitere din toamnă aici, la Facultatea de Silvicultură din Suceava. Puteți să explicați de ce?

Laura Bouriaud: În primul rând imaginea proastă pe care o are în momentul de față în societatea românească munca de silvicultor. În al doilea rând, oportunitățile de angajare. Dacă sectorul silvic ar fi un sector în care s-ar recruta oameni în mod transparent și pe bază de competențe… s-ar ști acest lucru și s-ar vedea și în numărul de candidați.

ForestMania: Copiii dvs sunt și ei pasionați de pădure? Vă urmează în profesie?

Laura Bouriaud: Nu. Fiul cel mare a ales cariera militară, fiica cea mare arhitectură, iar cei mici au spus deja nu meseriei de silvicultor, vor mai degrabă avocați sau medici. Nici nu i-am împins spre așa ceva. Și având în vedere cum sunt lucrurile în momentul de față, nu i-aș încuraja… Spre biologie, da, dar nu spre silvicultură.

ForestMania: Am mai auzit acest lucru de la un coleg de-al dvs, profesor. E totuși trist…

Laura Bouriaud: Da, dar poți să iubești pădurea și s-o aperi și să militezi pentru pădure… nu trebuie neapărat să ai studii silvice. Educația înseamnă un alt nivel de abordare.

ForestMania: De la calculator, ca ONG-ist. Cum se întâmplă.

Laura Bouriaud: Se poate face cercetare…

ForestMania: Vom ajunge să avem mai mulți ONG-iști decât silvilcultori…

Laura Bouriaud: Dacă ar fi ONG-iști cu ținută de voluntar de mediu, în sensul în care să facă și el de la sine ceva concret, conform legii voluntariatului de mediu care oferă cadrul legal pentru astfel de activități, nu ar fi rău deloc.

Nu este activist de mediu cel care stă în spatele unui ecran și se filmează cu telefonul în fața fiecărei cioate, indiferent de situația legalității exploatării. Este activist cel care printr-o corectă informare reușește să găsească soluții și să solicite autorităților implementarea de soluții.

Activismul de mediu trebuie să devină parte a soluțiilor, nu trebuie să fie o problemă în sine – la fel, prin educație și onestitate putem ajunge la acest lucru, iar eu văd posibilă această evoluție prin implementarea legii voluntariatului.

ForestMania: Haideți să vorbim despre banii din PNRR care merg la împăduriri. Credeți că vom reuși să atingem acele obiective?

Laura Bouriaud: Terenurile pe care vrem noi să le împădurim, care sunt degradate și care din punct de vedere ecologic ar trebui împădurite, ei bine, pe acele terenuri se iau subvenții în agricultură. Sunt terenuri folosite la pășunat… Și din acest motiv nimeni nu dorește ca acele terenuri să fie încadrate la perimetre de ameliorare și să devină fond forestier cu toate restricțiile specifice fondului forestier. Va trebui făcută o metodologie de identificare unitară la nivel național pe bază de ortofotoplanuri. Este o soluție. Pentru că nu trebuie lăsat la nivel de primărie să se cheltuie bani, și să cheme experți ca să identifice un teren bun de împădurit, ci pe bază de ortofotoplanuri i se poate da proiectul de împădurire „la cheie”, cu obligația de a ne asigura apoi de protecția plantației.

Primarul trebuie degrevat de identificarea și efectuarea împăduririlor în perimetrul de ameliorare. Un primar care va lua terenurile degradate pentru a face pădure, acel primar riscă să piardă voturi. Nu este în interesul lui.

ForestMania: Ați spus la un moment dat într-o conferință că nu e în regulă ca protecția naturii și asigurarea serviciilor sociale și culturale să fie făcută în mod gratuit în continuare. Aș vrea să detaliați. Cu atât mai mult cu cât și ministrul Tanczos Barna a spus că Romsilva va trebui să renunțe cu timpul la acele activități care aduc pierderi, enumerând aici și parcurile naționale.

Laura Bouriaud: Conservarea și îngrijirea naturii nu se fac fără costuri. Există o ipocrizie și din partea societății, care dorește să beneficieze de toate aceste servicii de protejare a naturii, dar să nu plătească nimic în schimb. Imaginați-vă doar un singur lucru: toți cei care folosesc Transfăgărășanul sau Transalpina să achite, înainte de începe să urce, o taxă de 100 de lei. Pentru că aceste drumuri costă. Au costat investițiile, costă mentenanța.

ForestMania: Păi da, dar plătim deja, prin taxa de drum și prin alte taxe.

Laura Bouriaud: La drumuri da, dar în cazul parcurilor naționale nu. În cadrul acestor parcuri sunt și proprietari privați cărora li s-a interzis să recolteze masa lemnoasă și care doar recent au beneficiat de compensații. Pe lângă faptul că trebuie să plătească paza. Ideea e că dacă vrem parcuri și protecția naturii, cineva trebuie să își asume aceste costuri. Nu înseamnă neapărat o taxă pe vizitator, sunt multe alte soluții: dar nici nu se pot asigura servicii bune dacă se neglijează costurile acestor servicii.

ForestMania: Se discută mult și de Strategia Forestieră Națională.

Laura Bouriaud: Am fost implicată în acest proiect împreună colegii mei de la Suceava și de la Brașov care au inițiat, de altfel, discuțiile. Strategia e propusă a se finaliza prin PNRR. Colegii mei au lansat o adevărată dezbatere la care toată lumea a putut să contribuie. Și proiectul care a fost înaintat ministerului a fost un proiect de opțiuni strategice. Deci nu a fost propusă o strategie, ci opțiuni strategice. Decizia politică aparține ministerului. Ori… în momentul de față nu avem nici guvernare, ce să mai vorbim de strategie forestieră națională.

ForestMania: Ce va aduce această strategie la modul concret?

Laura Bouriaud: Ar trebui să lămurească ce vrem să facem cu pădurile. Vrem protecție? Vrem conservare? Le vrem pe amândouă? Vrem accent pe rolul social sau să acordăm respect mai mare dreptului de proprietate? Dorim lemn pentru industrie, pentru bioenergie sau pentru comunitățile locale? Strategia ar trebui să clarifice accesul la resursă. Am văzut o chestiune în Franța care mi-a plăcut și ar fi bine dacă am aplica-o și noi. Să zicem că o regiune – nord -est – vrea să aloce o sumă sectorului silvic. Nu regiunea face lista de proiecte ce vor fi finanțate, nu regiunea spune ce va finanța. Nu. Regiunea spune așa: am 50 de milioane de lei de pus pe masă. Voi, actorii principali din sistem – mediul de afaceri, factori interesați – vă întâlniți. Filiera lemnului. Și îmi transmiteți care sunt prioritățile de finanțare. Am văzut în Franța: are loc un proces de negociere între actorii din sistem la finalul căruia reies prioritățile de finanțare. De exemplu: prima e sa refacem  pădurile calamitate. A doua să facem o fabrică de mici dimensiuni, adaptată ofertei, pentru a produce energie electrică din resturile de exploatare. Vă dați seama ce ar însemna asta? Ar obliga actorii din sistem să gândească colectiv. Dar ei nu s-au întâlnit cu toții împreună să prezinte o scrisoare ministrului, președintelui în care să îi spună Măi, oameni buni, faceți ceva!

Din păcate, la noi în România nu avem experiența democrației. Democrația presupune să pui mai întâi interesul comun și apoi să te întrebi dacă îți iese și ție ceva.

ForestMania: Sunt mulți care spun că cei care vorbesc despre păduri sunt în general teoreticieni și prea puțin intră în pădure să vadă viața reală a silvicultorilor. Nu sunteți și dvs în această situație?

Laura Bouriaud: Oarecum da, dar nu. Nu îmi face plăcere să o spun, dar sunt foarte sensibilă la suferințele oamenilor. Sunt studenți care îmi povestesc, sau care au în familie… sau primesc mesaje despre anumite lucruri care se întâmplă și am un sentiment de revoltă că nu pot face nimic. Sentimentul acesta de revoltă m-a făcut să spun ceea ce se întâmplă, nu doar să public. Nu vorbesc doar teoretic, nici nu aș putea preda dacă aș vorbi doar teoretic. Aș face ipocrizie ridicată la rang de curs. Eu îi învăț pe studenți cum se marchează masa lemnoasă, cum se vinde, care sunt condițiile pentru a fi legali și să nu îi avertizez care sunt modurile prin care ei pot deveni vulnerabili?

ForestMania: Și dvs de unde știți aceste lucruri?

Laura Bouriaud: Am avut destul de multe anchete de teren, am făcut interviuri, chestionare, am colectat date statistice în munca mea de cercetare și am stat de vorbă cu foarte mulți oameni din domeniu.

ForestMania: V-am auzit la Ziua Forestierului organizată de ASFOR vorbind despre rolul și prezența femeii în această industrie.

Laura Bouriaud: Cred că sunt în jur de 10 – 15 la sută femei în industrie, nu prea avem statistici. Ultima cifră – 19% din tinere absolvente care au intrat la Romsilva. Ca proporție, sunt multe în universități.

Din start, procedura de recrutare descurajează femeile. „Ce să cauți tu în pădure?” Ar trebui să conștientizăm că avem femei inginer silvic dar asta nu înseamnă că au beneficiat de condiții egale de angajare și promovare. Ar trebui măcar să o conștientizăm ca problemă. Dacă ne uităm la funcțiile de conducere, sunt foarte puține care au ajuns șef de ocol.

Măcar să conștientizăm că nu există oportunități egale. Săptămâna viitoare avem un workshop în care prezentăm care este situația femeilor inginer silvic în celelalte țări și facem un brainstorming cu câțiva din actorii din sistem pentru a genera idei apropo de ce putem face pentru conștientizarea rolului femeii inginer silvic.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.