ASFOR se implică în rezolvarea problemelor generate de implementarea SUMAL

3
857

Reprezentații ASFOR au avut astăzi, 24.02.2021, o nouă ședință de lucru cu gestionarii aplicației SUMAL. Întâlnirea, desfășurată la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a avut pe agendă  situația utilizării aplicației SUMAL, nevoia de îmbunătățire a acesteia, precum și update-urile aduse în urma situațiilor întâlnite în teren.

Reprezentanții autorității au dat asigurări că dezvoltarea SUMAL este continuă. Softul va fi actualizat  până când se va ajunge la acoperirea întregii plaje de situații și particularități specifice exploatării, prelucrării primare și industrializării lemnului.

Printre situațiile care generau erori rezolvate până acum:

  • Nu mai poate fi finalizat transportul până când nu a fost predat avizul. Transportul se închide automat la predarea ultimului aviz;
  • Stocurile inițiale pot fi corectate de Garda Forestieră;
  • Greșelile de operare a mijloacelor de transport pot fi corectate de Garda Forestieră;

Se află în curs de finalizare:

  • A fost clarificată situației transportului tehnologic și este în curs de finalizare;
  • A fost clarificată situația celor 6 zecimale. 

Au fost preluate toate situațiile prezentate pentru a putea fi implementate și au fost revăzute și discutate rapoartele SUMAL care vor finalizate în perioada următoare.

În cadrul ședinței a fost discutată și interfața inspectorulpădurii.ro,  concluzia reprezentanților ASFOR fiind că datele prezentate astăzi în special la traseul transportului, precum și datele de identificare ale beneficiarului, încalcă secretul comercial. Datele utile populației pentru a putea verifica legalitatea unui transport de lemn sunt cele de legalitate ale avizului precum și specia, volumul și fotografiile transportului.

De asemenea, reprezentanții ASFOR au prezentat inventarierea lemnului cu clupa electronică și au solicitat implementarea introducerii automate a datelor din clupa electronică în programul informatic SUMAL.

3 COMENTARII

  1. Cum este posibil ca la operatiunea „avize de acceptat la destinatie” sa apara doua avize ,care au fost preluate, avize care apar deja in niruri? Multumesc

  2. Cum listam situatia depozitului la sfirsitul lunii,proicese verbale sortare si debitare pentru contabilitate
    multumersc

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.