Scrisoare deschisă adresată domnului Deputat Bogdan Cojocaru

În aceste zile, tot mai complicate pentru economia națională,asistăm la un adevărat asediu dus de către oamenii politici pe tema pădurilor și a economiei forestiere naționale.

În toată această luptă politică nu există absolut nici o logică și nici câștigători – contre și atacuri între oamenii politici trimiși de români în Parlament să le apere drepturile, să promoveze proiecte și programe care să dezvolte România, nu ca să distrugă și puținele domenii de activitate care încă mai funcționează.

Ales al poporului român, deputatul Bogdan Cojocaru, trebuie să știe că în această perioadă, căile de comunicații și transport sunt mai bine păzite ca niciodată. În dispozitivele de control se află armata, poliția, jandarmeria precum și reprezentanți ai gărzilor forestiere.

Domnul deputat afirmă că “principalele reţele de crimă organizată din domeniul forestier au căpătat liber la defrişări ilegale.” Din afirmația domniei sale înțelegem că are cunoștință de existența acestor rețele. În acest caz, ne întrebăm de ce nu sesizează autoritățile competente? A acuza continuu de furt o ramură a economiei naționale și a umili instituțiile statului, afirmând că nu ar fi în stare să stăpânească un fenomen infracțional, este foarte grav și într-adevăr este un atentat la siguranța națională.

Pentru o bună informare, domnul deputat trebuie să știe că silvicultura, exploatarea, prelucrarea primară a lemnului, industria lemnului și a mobilei înseamnă 8,6% din PIB. 3,5% din PIB reprezintă doar participarea sectorului de exploatare, prelucrare primară și industrializare a lemnului. 

Media de cca. 10 mii de avize zilnice pentru material lemnos reprezintă lemnul legal recoltat, prelucrat și transportat pe drumurile publice din România – activitate total transparentă. Îl rugăm pe domnul deputat să identifice domnia sa o singură ramură de activitate din România sau din Europa în care orice mișcare pe drumurile publice este declarată în timp real și orice deținător de telefon mobil o poate verifica. Îi spunem noi că nu există – lemnul este singura marfă a cărui transport poate fi urmărit în timp real.

În ceea ce privește suprafața pădurilor României, domnul deputat trebuie să știe că aceasta a crescut, puțin ce-i drept, însă continuu în ultimii 20 de ani.

Îi facem domnului deputat o propunere cu bună credință, pentru că domnia sa are puterea de a depune proiecte de acte normative, care ulterior devin legi – împădurirea terenurilor degradate – în județul Iași sunt cel puțin 40.000 ha terenuri degradate, unele chiar destructurate, pe care nu se mai practică agricultura, care pot fi împădurire și astfel poate crește suprafața pădurii județului Iași și a României.

Facem încă un apel la întreaga clasă politică – mai mult ca niciodată e nevoie de o competiție de idei constructive, care să ducă la dezvoltarea României și nu la distrugerea ei.

PREȘEDINTE,

CIPRIAN DUMITRU MUSCĂ

[embeddoc url=”https://asfor.ro/wp-content/uploads/2020/04/drept_replica_bogdan_iasi.pdf” download=”all” text=”Descarcă” viewer=”google” ]

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.