În contextul stării de urgență, procedura prin care operatorii economici pot solicita cazierului juridic, necesar depunerii dosarului pentru obținerea certificatului de atestare pentru activitatea de exploatări forestiere, s-a modificat, cu particularități în fiecare județ. Descriem mai jos procedura generală și particularitățile pentru fiecare județ.

ASOCIAȚIA FORESTIERILOR DIN ROMÂNIA – ASFOR acordă asistență tehnică și consultanță juridică membrilor săi pentru a atenua efectele oricăror acțiuni ce pot prejudicia activitatea operatorilor economici. Departamentul juridic ASFOR este disponibil la telefon – 0725 933 785.

În marea majoritate a județelor cererile de eliberare a cazierului judiciar se poate depune online, transmițând cererea completată și semnată la o adresă de email dedicată acestei proceduri. Regăsiți mai jos adresa de email pentru fiecare județ.

Odată cu cererea completată și semnată va trebui trimis pe email și cartea de identitate scanată. În următoarele 24 h  – 72 h cazierul judiciar se poate ridica de la ghișeul / ghișeele din fiecare județ, în intervalul orar precizat. Cazierul se poate ridica personal numai cu cartea de identitate.

Comunicarea oficială referitoare la ridicarea cazierului judiciar în perioada stării de urgență:

 „În contextul intrării în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 3 din 24.03.2020, vă informăm că „se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei”, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 1. Încălcarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3 poate fi pedepsită prin aplicarea de sancţiuni contravenţionale.

Doar pentru motive temeinic fundamentate ce urmează a fi menționate pe cerere, urmează a fi soluționate cererile pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar/adeverințelor de integritate comportamentală primite prin email sau ghişeu, conform programului stabilit, afişat pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliţie Judeţean/DGPMB.

Pentru punerea în aplicare a art. 1 din Ordonanţa Militară nr. 3 din 24.03.2020, vă informăm că prezentarea cetățenilor la ghișeul de eliberare a certificatelor de cazier judiciar se va realiza numai după ridicarea interdicţiilor instituite, în cazul cererilor depuse pentru care nu se justifică urgenţa ridicării documentului.

Facem apel la cetățeni de a da dovadă de înțelegere, responsabilitate și de a respecta cu strictețe măsurile impuse de autorităţi. Abaterea de la măsurile impuse poate antrena riscuri majore, periclitând siguranța şi sănătatea cetățenilor.

Vă mulţumim pentru înţelegere!

Prezentăm mai jos condițiile specifice pentru fiecare județ.

Județul Alba

Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile lucrătoare, este valabil 6 luni de la data emiterii şi numai în scopul pentru care a fost eliberat.

Transmiterea copiei cărții de identitate in format electronic precum si informaţii legate de emiterea certificatului de cazier judiciar pot fi obţinute şi prin email la următoarea adresă: cazier@ab.politiaromana.ro

Programul de lucru cu publicul se va desfășura după următorul grafic:

Serviciul Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative , de la sediul I.P.J. Alba

luni, marți, joi  : 8,00-12,00 
miercuri : 8,00-12,00  și 16,00-18,00
vineri : 8,00-12,00

Poliția orașului Câmpeni
luni, marți, miercuri, joi, vineri: 9,00 – 13.00

Județul Arad

Toate cererile pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar vor fi depuse doar online pe adresa de e-mail a cazier@ar.politiaromana.ro sau pe fax la numărul 0257/207118

Eliberarea certificatului de cazier judiciar și de integritate comportamentală se face DOAR LA GHISEUL IPJ ARAD, după 24 de ore (calculate pentru zilele lucrătoare) de la inregistrarea cererii trimise prin e-mail/Fax, la poliție, după următorul program: 

Luni, Marţi, Joi 830-10; 1430-1530

Miercuri  830-10; 1430-17

Vineri 830-10; 13-14

Județul Argeș

Pentru limitarea riscului de răspândire a infecției cu Coronavirus (COVID-19) și în conformitate cu recomandările conducerii D.C.J.S.E.O. privind reducerea activității la ghișeele de eliberare a certificatelor de cazier judiciar, la nivelul I.P.J. Argeș au fost luate următoarelor măsuri:

  • în vederea limitării timpului de contact, transmiterea următoarelor tipuri de cereri depuse de alte persoane decât cele prevăzute la punctul 1:
    • cereri de eliberare a certificatelor de cazier judiciar persoane fizice

se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresele

cazier@ag.politiaromana.ro sau nr fax 0248/220557- pt documentele ce urmează a fi ridicate de la ghișeul situat la sediul I.P.J. Argeș- str. Vic cmtoriei nr.60

politia.curteadearges@ag.politiaromana.ro sau nr fax 0248/722110- pt documentele ce urmează a fi ridicate de la ghișeul situat la sediul Poliției Curtea de Argeș

politia.cimpulung@ag.politiaromana.ro  pt documentele ce urmează a fi ridicate de la ghișeul situat la sediul Poliției Câmpulung

politia.costesti@ag.politiaromana.ro sau nr fax 0248/672363 pt documentele ce urmează a fi ridicate de la ghișeul situat la sediul Poliției Costești

politia.mioveni@ag.politiaromana.ro pt documentele ce urmează a fi ridicate de la ghișeul situat la sediul Poliției Mioveni

politia.stefanesti@ag.politiaromana.ro sau fax 0248/265185-  pt documentele ce urmează a fi ridicate de la ghișeul situat la sediul Poliției Ștefănești.

politia.topoloveni@ag.politiaromana.ro – pt documentele ce urmează a fi ridicate de la ghișeul situat la sediul Poliției Topoloveni

urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu.

Pentru cererile depuse on line, documentele vor fi ridicate ziua lucrătoare următoare, conform programului menționat mai jos

  • programul de lucru cu publicul se va desfășura după următorul grafic:

La sediul IPJ Argeș(str. Victoriei nr. 60)

L, Ma, J, V – 08,00-12,00

Mi – 16,00-17,00

La ghiseele ce funcționează la nivelul polițiilor municipale și orășenești Curtea de Arges, Câmpulung Muscel, Costești, Mioveni, Ștefănești, Topoloveni:

L, Ma, J, V  –  10,30-11,30

Mi –   16,00-17,00

Județul Bacău

Datele de contact ale Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative cu sediul la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău:
Municipiul Bacău, str. Alexei Tolstoi nr. 2, jud. Bacău, Cod postal 600.093
Telefon: 0234/20.20.90, fax: 0234/20.20.44
E-mail: cazier@bc.politiaromana.ro  

se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@bc.politiaromana.ro, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu.

programul de lucru cu publicul se va desfășura după următorul grafic:

• punctul de lucru de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, str. Alexei Tolstoi nr. 2 după următorul progam: de luni până joi între orele 08.00 – 15.00, pentru persoanele născute în România şi străinătate. Menţionăm faptul că adeverinţele de integritate se eliberează numai la acest punct de lucru;

• punctul de lucru de la Poliţia Municipiului Oneşti după următorul program: luni – miercuri între orele 08.00 – 12.00, joi între orele 11.00 – 14.00 şi vineri între orele 10.00 – 12.00, pentru persoanele fizice născute în România;

• punctul de lucru de la Poliţia Municipiului Moineşti după următorul program: luni – miercuri între orele 08.00 – 12.00, joi între orele 11.00 – 14.00 şi vineri între orele 10.00 – 12.00, pentru persoanele fizice născute în România;

• punctul de lucru de la Poliţia orașului Buhuși după următorul program: luni – vineri între orele 09.00 – 11.00, pentru persoanele fizice născute în România;

• punctul de lucru de la Poliţia orașului Comănești după următorul program: luni – vineri între orele 10.00 – 12.00, pentru persoanele fizice născute în România;

• punctul de lucru de la Poliţia orașului Dărmănești după următorul program: luni – vineri între orele 09.00 – 11.00, pentru persoanele fizice născute în România;

• punctul de lucru de la Poliţia stațiunii Tîrgu Ocna după următorul program: luni – vineri între orele 08.00 – 10.00, pentru persoanele fizice născute în România.

Județul Bihor

Pentru limitarea la maxim a contactului direct, formularul poate fi transmis scanat împreună cu cartea de identitate valabilă, pe adresa de mail cazier@BH.politiaromana.ro, însă eliberarea se face la ghișeul de eliberare până la 3 (trei)  zile lucrătoate, astfel încât cererea să poată fi procesată în timp util. La eliberarea certificatelor de cazier a căror cereri au fost transmise prin mail, se va prezenta solicitantul personal având asupra sa cartea de identitate în original. Lipsa cărții de identitate duce la imposibilitatea eliberării certificatului de cazier judiciar.

Începând cu data de  16.03.2020, pe toată durata stării de urgență:

Programul zilnic de lucru cu publicul la GHIȘEU ORADEA, str. Dunării nr. 2, se modifică după cum urmează:

•  Program preluare cereri și eliberare certificate pe loc – luni-vineri între orele 08:30-11:30
•  Program eliberare certificate pentru cereri transmise electronic – luni – joi între orele 14:00-15:30 (excepție vineri).
 
Programul de lucru cu publicul pentru ghişeele organizate la Aleșd, Beiuș, Marghita și Salonta, începând cu data de  18.03.2020, pe toată durata stării de urgență,  SE SUSPENDĂ !!!!!!!!

Județul Bistrița Năsăud

Începând de astăzi, 17 martie 2020, cererile de obținere a cazierului judiciar se depun exclusiv electronic la adresa de e-mail cazier@ bn.politiaromana.ro, iar certificatul de cazier va fi ridicat personal, de la ghișee, de solicitant care va avea asupra sa actul de identitate. Programul restrâns la cele 4 ghișee se va derula după cum urmează:

Reședința IPJ BN

  • De luni până vineri în intervalele orare 09.00-10.30 respectiv 12.30-14.00

Poliția orașului Beclean

  • De luni până vineri în intervalul orar 09.00-10.30

Poliția orașului Năsăud

  • De luni până vineri în intervalul orar 10.00-11.00

Poliția orașului Sîngeorz-Băi

  • De luni până vineri în intervalul orar 09.00-10.00

Județul Botoșani

Fax: 0231.507246
e-mailcazier@bt.politiaromana.ro
Adresa: B-dul M. Eminescu, nr.57, Botoșani

  • Program de funcționare
  • luni-vineri  ora 8.30 – 13.00 – primiri cereri, eliberări certificate de cazier judiciar / integritate comportamentală​
Județul Brașov

În ceea ce priveşte eliberarea certificatelor de cazier judiciar şi adeverinţelor de integritate, facem următoarele precizări:

Se  suspendă programul de lucru cu publicul la ghişeele organizate la nivelul I.P.J. Braşov din mun. Braşov, mun.Codlea, mun. Făgăraş, staţiunea Predeal, staţiunea Râşnov şi oraş Rupea pentru perioada stării de urgenţă
Pentru situaţiile urgente care impun eliberarea certificatelor de cazier judiciar (plecări din ţară, însoţire minori în străinătate, urgenţe medicale, participarea persoanelor fizice şi juridice la licitaţii publice sau alte situaţii de extremă urgenţă) se vor realiza  planificări telefonice de luni până vineri între orele 09.00 -13.00 astfel:
 
Serviciul Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative situat in Brasov str. Nicolae Titulescu nr. 28 – telefon: 0268/409.847, 0268/405.237
După realizarea planificării telefonice, cererile pentru situaţiile urgente care impun eliberarea certificatelor de cazier judiciar, se vor depune la nivelul Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative  situat în Braşov, str. Dimineţii nr. 1 sau online la adresa de mail cazier@bv.politiaromana.ro

Depunerea cererilor şi ulterior eliberarea documentelor se va realiza  în condiţii  de interacţiune minimă cu publicul, la sediul I.P.J.Brasov.

În acord cu prevederile Ordonanței Militare nr. 3/2020, care interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, începând cu data de 26.03.2020 ghișeele de lucru cu publicul ale Serviciului Cazier Judiciar vor fi ÎNCHISE.

Județul Brăila

PREZENTAREA CETĂȚENILOR LA GHIȘEUL DE ELIBERARE A CERTIFICATELOR DE CAZIER JUDICIAR SE VA REALIZA NUMAI ÎN SITUAȚII URGENTE, CÂND CERTIFICATUL DE CAZIER JUDICIAR/DE INTEGRITATE COMPORTAMENTALĂ ESTE ABSOLUT NECESAR, IAR OBȚINEREA ACESTUIA NU POATE FI AMÂNATĂ PÂNĂ LA STABILIZAREA SITUAȚIEI.

INSTITUȚIILE PUBLICE ȘI ORGANELE DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (PRIMĂRII, INSTITUȚII DIN SISTEMUL DE ÎNVAȚĂMÂNT, S.R.P.C.I.V., D.G.A.S.P.C., ETC.) POT TRANSMITE CERERI ON-LINE PE ADRESA CAZIER@BR.POLITIAROMANA.RO PENTRU OBȚINEREA DIRECT DE LA I.P.J. BRĂILA A URMĂTOARELOR DOCUMENTE SOLICITATE DE DVS. PERSOANELOR PENTRU DEPUNERE ÎN DOSARE DE CONCURS, ANGAJARE, ETC. (în acest fel cetățeanul nemaifiind obligat să se prezinte la ghișeu pentru solicitarea / eliberarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau de integritate comportamentală.)

Pentru limitarea riscului de răspândire a infecției cu Coronavirus (COVID-19) și în conformitate cu recomandările conducerii D.C.J.S.E.O. privind reducerea activității la ghișeele de eliberare a certificatelor de cazier judiciar, la nivelul I.P.J. Brăila au fost luate următoarelor măsuri:

  1. până la o dată ce va fi comunicată prin mass-media, ACTIVITATEA DE ELIBERARE A CERTIFICATELOR DE CAZIER JUDICIAR DE LA NIVELUL POLIȚIILOR ORAȘ IANCA, FĂUREI ȘI ÎNSURĂȚEI SE SUSPENDĂ
  2. până la o dată ce va fi comunicată prin mass-media, PROGRAMUL DE LUCRU CU PUBLICUL LA GHIȘEUL DE ELIBERARE A CERTIFICATELOR DE CAZIER JUDICIAR / INTEGRITATE COMPORTAMENTALĂ DE LA SEDIUL I.P.J. BRĂILA DIN STRADA ANA ASLAN NR. 39, va fi următorul:

 LUNI, MARȚI, JOI ora 8.30 – 10.30

SE VA REALIZA CU PREPONDERENȚĂ ÎN FORMAT ELECTRONIC (FORMAT DOC, PDF, ETC.) ON-LINE LA ADRESA CAZIER@BR.POLITIAROMANA.RO, conform modelelor de mai jos, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau integritate comportamentală de la ghișeu. CERERILE VOR FI PROCESATE IMEDIAT, PERSOANA SOLICITANTĂ URMÂND A SE PREZENTA LA GHIȘEU ÎN URMĂTOAREA ZI CU PROGRAM LA GHIȘEU, CONFORM PUNCTULUI 2.

București și Județul Ilfov

Cererea se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@if.politiaromana.ro, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu.

  • Pentru evitarea producerii aglomerației la ghișeu, recomandăm cetățenilor care nu dețin cunoștințe tehnice care să le permită transmiterea prin e-mail a documentelor mai sus amintite, să se prezinte la ghișeu conform programului prezentat la punctul 4, cu CERERILE de eliberare a certificatelor de cazier judiciar sau integritate comportamentală, GATA COMPLETATE.
  • Programul de lucru cu publicul :

      La  sediul I.P.J. Ilfov –  Serviciul Cazier Judiciar , Statistică şi Evidenţe Operative, din Bucureşti, str.Fabrica de Glucoză. nr.7, sect.2 :

–  Luni – Vineri – 08,00 – 09,00

          La sediile următoarelor subunităţi:

         – Poliţia Oraşului Buftea

         – Poliţia Oraşului Otopeni

         – Poliţia Oraşului Bragadiru                           

         – Poliţia Staţiunii Snagov                       

         – Poliţia Oraşului Voluntari

         – Poliţia Oraşului Pantelimon

         – Poliţia Oraşului Chitila

          – Poliția Orașului Măgurele

Luni şi Vineri : 10,00 – 12,00

Miercuri : 16,00 – 18,00

Cererile pentru obținerea certificatului de cazier judiciar pentru persoane fizice și juridice, a extrasului din cazierul judiciar precum și a adeverințelor din care rezultă dacă persoana fizică verificată a săvârșit vreuna dintre infracțiunile prevăzute în Legea nr. 118/2019, pot fi depuse on –line la adresa de E-mail cazier@if.politiaromana.ro, fiind atașate, în copie, toate celelalte documente necesare. Facem precizarea că pentru ridicarea documentelor solitate, este obligatoriu ca persoanele să se prezinte la ghișeul de la sediul I.P.J. Ilfov din Bucureşti, str.Fabrica de Glucoză. nr.7, sect.2, în termen de 3 zile de la data depunerii, în orele de program, prezentând  un document de identitate.

Județul Buzău

În județul Buzău, la reședința Inspectoratului de Poliție Județean Buzău – Serviciul Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative, precum și la Poliția Municipiului Rm. Sărat, Poliția Orașului Pogoanele și Poliția Orașului Pătârlagele – compartimentele de relații cu publicul, certificatele de cazier judiciar pentru PERSOANELE FIZICE, necunoscute / cunoscute cu antecedente penale, indiferent de locul de naștere sau domiciliu (ex. cetățeni români, străini, rezidenți / nerezidenți,  minori,  majori, etc.) se eliberează de regulă, pe loc sau în termen de cel mult trei zile lucrătoare, de la data solicitării.

EMAIL : cazier@bz.politiaromana.ro 

se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@bz.politiaromana.ro, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu.

Sediul I.P.J. Buzău

 Serviciul Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative

LUNI10.00 – 12.0014.00 – 15.00
MARȚI10.00 – 12.0014.00 – 15.00
MIERCURI10.00 – 12.0014.00 – 15.00
JOI10.00 – 12.0014.00 – 15.00
VINERI10.00 – 12.00

Poliția municipiului Râmnicu Sărat

LUNI08.30 – 09.30
MARTI15.00 – 16.00
MIERCURI08.30 – 09.30
JOI
VINERI08.30 – 09.30

Poliția orașului Pogoanele

LUNI09.00 – 10.00
MARTI15.00 – 16.00
MIERCURI09.00 – 10.00
JOI
VINERI09.00 – 10.00

Poliția orașului Pătârlagele

LUNI09.00 – 10.00
MARȚI13.30 – 14.30
MIERCURI09.00 – 10.00
JOI
VINERI09.00 – 10.00
Județul Caraș Severin

Adresă e-mail:  cazier@cs.politiaromana.ro 

Numere de telefon S.C.J.S.E.O.: 0255/50.22.98; 0255/50.22.45.

Subliniem însă că doar pentru motive temeinic fundamentate, ce urmează a fi consemnate pe cerere (Ex.: angajare, participare licitație, licențiere, autorizare.se va da curs cererilor pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar/adeverințelor de integritate comportamentală primite la ghişeu prin sau e-mail, cu mențiunea că acestea din urmă vor fi ridicate pe bază de semnătură, de la ghișeu în termen de 3 zile de la transmitere electronică.

Județul Călărași

Cererea se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@cl.politiaromana.ro, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu.

  • Programul de lucru cu publicul  se va desfășura după următorul grafic:

Inspectoratul de Poliție Județean Călărași : 

LUNI, MARȚI ȘI JOI – 09: 00 – 11:00                                                                           

MIERCURI: 15:00 – 17:00

VINERI – 09:00 – 11:00

Poliția Municipiului Oltenița : 

LUNI: 13:00 – 15:00;

MARȚI, MIERCURI ȘI VINERI 09:00 – 11:00

JOI :15:00 – 17:00

Poliția Orașului Lehliu-Gară : 

LUNI, MIERCURI, JOI și VINERI – 10:00 – 12:00

MARȚI: 15:00-17:00

Poliția Orașului Fundulea : 

LUNI, MARŢI, MIERCURI  și VINERI- 10:00 – 12:00

JOI : 15:00 – 17:00

Poliția Orașului Budești : 

MARȚI, MIERCURI, JOI ȘI VINERI- 10:00-12:00

LUNI: 15:00 – 17:00

Județul Cluj

Toate cererile pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar vor fi depuse doar online pe adresa de e-mail a serviciului cazier@cj.politiaromana.ro sau pe fax la numărul 0264/433062.

IMPORTANT ! Cererile NU vor fi trimise la Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative din cadrul I.G.P.R. pe adresa cazier@politiaromana.ro sau la I.P.J. Cluj la adresa cabinet@cj.politiaromana.ro

LA GHIȘEU SE FACE DOAR ELIBERAREA CERTIFICATELOR ! 

PROGRAM DE LUCRU CU PUBLICUL:

La sediul Serviciului Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative din Cluj-Napoca, strada Corneliu Coposu, nr.167

Luni 10:00 – 12:00

Marţi 10:00 – 12:00

Miercuri 16:00 – 18:00

Joi  10:00 – 12:00

Vineri  10:00 – 12:00


La sediul Poliţiei Municipiului Turda

Luni 10:00 – 12:00

Marţi 13:00 – 15:00

Joi  10:00 – 12:00

Vineri  10:00 – 12:00


La sediul Poliţiei Municipiului Câmpia Turzii

Marţi 10:00 – 12:00

Miercuri 10:00 – 12:00

Joi 13:00 – 15:00


La sediul Poliţiei Municipiului Dej

Marţi 10:00 – 12:00

Miercuri 08:00 – 10:00

Joi  09:00 – 11:00


La sediul Poliţiei Municipiului Gherla

Luni 09:00 – 11:00

Marţi 09:00 – 11:00

Joi  13:00 – 15:00


La sediul Poliţiei Oraşului Huedin

Marţi 10:00 – 12:00

Miercuri 10:00 – 12:00

Vineri  09:00 – 11:00


Telefon: 0264 / 432727; 0264 / 505248; 0264 / 505245

Fax: 0264 / 433062;

email: cazier@cj.politiaromana.ro

Județul Constanța

E-mail: cazier@ct.politiaromana.ro

PROGRAMUL DE LUCRU CU PUBLICUL:

CONSTANŢA – sediul I.P.J. Constanţa, str. Renaşterii

LUNI08.30 – 14.00
MARŢI08.30 – 14.00
MIERCURI08.30 – 14.00
JOI08.30 – 14.00
VINERI08.30 – 12.30 

MEDGIDIA – sediul Poliţiei Municipiului Medgidia

LUNI09.00 – 11.00
MARȚI09.00 – 11.00
JOI09.00 – 11.00

MANGALIA – sediul Poliţiei Municipiului Mangalia

LUNI09.00 – 11.00
MIERCURI14.00 – 17.00
VINERI09.00 – 11.00

BĂNEASA – sediul Poliţiei oraşului Băneasa

LUNI08.30 – 12.30  13.30 – 15.00
MIERCURI08.30 – 12.30  13.30 – 15.00
VINERI08.30 – 12.30  13.30 – 15.00

NĂVODARI – sediul Poliţiei oraşului Năvodari

LUNI – JOI12.00 – 14.00

HÂRŞOVA – sediul Poliţiei oraşului Hârşova

MIERCURI09.00 – 11.00
VINERI09.00 – 11.00

NEGRU  VODĂ – sediul Poliţiei oraşului Negru Vodă

MIERCURI09.00 – 11.00
VINERI09.00 – 11.00
Județul Covasna

Începând cu data de 26.03.2020 se sistează eliberarea certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice/juridice  la nivelul următoarelor subunități de poliție:

  • Poliția Municipiului Târgu-Secuiesc
  • Poliția Stațiunii Covasna
  • Poliția Orașului Baraolt
  • Poliția Orașului Întorsura-Buzăului

Doar pentru motive temeinic fundamentate ce urmează a fi menționate pe cerere, urmează a fi soluționate cererile pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar/adeverințelor de integritate comportamentală primite:

sau

  • la ghişeul de la sediul I.P.J. Covasna din mun. Sf. Gheorghe, B-dul Gen. Gr. Bălan nr. 71, conform următorului program :
LUNI08.30 – 10.30
MARTI08.30 – 10.30
MIERCURI08.30 – 10.30
JOI08.30 – 10.30
VINERI08.30 – 10.30
Județul Dâmbovița

Recomandăm ca cererea de eliberare a cazierului judiciar a se realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@db.politiaromana.ro, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu.

Doar pentru motive temeinic fundamentate ce urmează a fi menționate pe cerere, urmează a fi soluționate cererile pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar/adeverințelor de integritate comportamentală primite prin email sau ghişeu, conform programului stabilit, afişat pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmbovița.

PROGRAM ELIBERARE CERTIFICATE CAZIER JUDICIAR PERSOANE FIZICE ŞI JURIDICE

I.P.J. Dâmboviţa

LUNI           08:30-18:30.
MARŢI        08:30-16:30.
MIERCURI 08:30-16:30.
JOI             08:30-16:30.
VINERI       08:30-16:30.

Poliţia Municipiului Moreni, Poliţia Oraşului Pucioasa, Poliţia Oraşului Găeşti, Poliţia Oraşului Răcari: 
LUNI – VINERI 08:00-16:00.

Județul Dolj

E-MAIL: cazier@dj.politiaromana.ro

PROGRAMUL DE LUCRU CU PUBLICUL:

La ghișeul din mun. Craiova, strada Amaradia, nr. 93-95

Luni, Marți, Joi, Vineri:  830 – 1230

Miercuri:  1400 – 1800

La sediile polițiilor din Calafat, Băilești, Filiași, Segarcea, Bechet

Program: luni, miercuri, vineri 09:00 – 11:00

Județul Galați

Telefon: 0236.407.000, interior 20245,20247
Fax: 0236.407.210
e-mailcazier@gl.politiaromana.ro
Adresa: Strada Brăilei nr. 200, Galați

Activitatea ce privește depunerea cererilor pentru eliberarea Certificatelor de Cazier Judiciar, respectiv a Certificatelor de Integritate Comportamentală se va realiza doar pentru situaţii urgente, prin transmiterea online a cererilor și a eventualelor documente suplimentare (necesare în cazul persoanelor juridice), la adresa de email cazier@gl.politiaromana.ro, urmând ca solicitanții să se prezinte la ghișeu pentru ridicarea documentelor, conform următorului program

• marţi    9.30 – 11.30 – ridicări documente 
• vineri   9.30 – 11.30 – ridicări documente 

Județul Giurgiu

Telefon : 0246 207016

Adresa: Str. CFR, Nr.9, Giurgiu

Adresa email dedicata receptionarii documentelor necesare in vederea eliberarii cazierului : cazier@gr.politiaromana.ro

PROGRAMUL DE LUCRU CU PUBLICUL: I.P.J. GIURGIU

Luni: 08.30-11.30    14.00-16.00

Marti: 08.30-12.00    16.00-18.00

Miercuri: 08.30-11.30   13.00-16.00

Joi: 08.30-11.30   13.00-16.00

 Vineri: 09.00-13.00

Județul Gorj

Cererea se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@gj.politiaromana.ro, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu.

Programul de lucru cu publicul se va desfășura după următorul grafic:

SEDIUL I.P.J. GORJ:

LUNI, MARTI, JOI, VINERI –  11,00 – 12,00

MIERCURI –  16,00 – 17,00

Poliţia Municipiului Motru:

LUNI, MARŢI, MIERCURI,VINERI – 09,30 – 10,30

JOI – 16,00 – 17,00

Poliţia Rovinari:

LUNI, MARŢI, JOI, VINERI – 10,00 – 11,00

MIERCURI – 16,00 – 17,00

Poliţia Tg-Cărbuneşti:

LUNI, MARŢI, MIERCURI, JOI, VINERI – 09,00 – 10,00

Poliţia Novaci:

LUNI, MARŢI, MIERCURI, JOI, VINERI – 10,00 – 11,00

Poliţia Tismana:

LUNI, MARŢI, MIERCURI, JOI, VINERI – 09,00 – 10,00

Poliţia Turceni:

LUNI, MARŢI, JOI, VINERI – 09,00 – 10,00

MIERCURI – 15,00 – 16,00

Poliţia Bumbeşti-Jiu:

LUNI, MARŢI, MIERCURI, VINERI –   09,00 – 10,00

JOI –  15,00 – 16,00

Județul Harghita

În vederea limitării timpului de contact, cererile pot fi transmise în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@hr.politiaromana.ro, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu.

Programul de lucru cu publicul, la ghișeele de pe raza județului Harghita se va desfășura după următorul grafic:

POLIȚIA MUNICIPIULUI MIERCUREA-CIUC  

Luni – Vineri: 09:00-12:00

POLIȚIA MUNICIPIULUI ODORHEIU SECUIESC

LUNI,MARŢI şi JOI orele 14.00 – 15.00

MIERCURI și VINERI orele 11.00 – 12.00

POLIȚIA MUNICIPIULUI GHEORGHENI :

LUNI,MIERCURI şi VINERI orele 09.00 – 11.00

MARŢI și JOI  orele 12.30 – 14.30

POLIȚIA MUNICIPIULUI  TOPLIȚA

LUNI,MIERCURI şi VINERI orele 09.00 – 11.00

MARŢI și JOI  orele 09.00 – 11.00, 14.30 – 15.30

POLIȚIA ORAȘULUI CRISTURU-SECUIESC Cererile se pot depune conform programului afișat, iar cetățenii vor fi informați cu privire la data și ora la care se poate ridica certificatul solicitat. Pentru a evita efectuarea a două deplasări, vă rugăm să sunați la nr. de telefon 0266242898, pentru programare.

LUNI, MARŢI, MIERCURI si VINERI orele 08.30 – 11.00

JOI orele 14.30 – 15.30

Copiile actelor de identitate pot fi trimise prin e-mail: cazier@hr.politiaromana.ro

Documentul scanat trebuie as fie lizibil si să nu depăşească dimensiunea de 2 MB

Județul Hunedoara

email: cazier@hd.politiaromana.ro

Cererea se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@hd.politiaromana.ro , urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu, însă eliberarea se face la centrul de eliberare după trei zile lucrătoare, astfel încât cererea să poată fi procesată în timp util. La eliberarea certificatelor de cazier a căror cereri au fost transmise prin mail se va prezenta solicitantul personal având asupra sa cartea de identitate în original și în termenul de valabilitate. Lipsa cărții de identitate duce la imposibilitatea eliberării certificatului de cazier judiciar.

Ghişeul de lucru cu publicul de la sediul IPJ Hunedoara din Deva str, Mihai Eminescu nr. 130:
                             Luni 08:00 – 13:00
                             Marţi 08:00 – 13:00
                             Miercuri 08:00 – 13:00
                             Joi 12:00 – 18:00
                             Vineri 08:00 – 13:00

La centrele de eliberare a certificatelor de cazier judiciar din teritoriu:

                   Brad –  LUNI intre orele 14 – 16
                   Orăștie –  JOI intre orele 14 – 16
                   Hunedoara – MIERCURI  intre orele 14 – 16
                   Hațeg – MARTI  intre orele 14 – 16
                   Baru Mare – MARTI intre orele 09 – 11
                   Petroșani –  MIERCURI  intre orele 09 – 11
                   Vulcan –  JOI intre orele 14 – 16

Județul Ialomița

INSTITUȚIILE PUBLICE ȘI ORGANELE DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (PRIMĂRII, INSTITUȚII DIN SISTEMUL DE ÎNVAȚĂMÂNT, S.R.P.C.I.V., D.G.A.S.P.C., ETC.) POT TRANSMITE CERERI ON-LINE PE ADRESA cazier@il.politiaromana.ro PENTRU OBȚINEREA DIRECT DE LA I.P.J. IALOMIŢA A URMĂTOARELOR DOCUMENTE SOLICITATE DE DVS. PERSOANELOR PENTRU DEPUNERE ÎN DOSARE DE CONCURS, ANGAJARE, ETC. (în acest fel cetățeanul nemaifiind obligat să se prezinte la ghișeu pentru solicitarea / eliberarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau de integritate comportamentală.)

Până la o dată ce va fi comunicată prin mass-media, ACTIVITATEA DE ELIBERARE A CERTIFICATELOR DE CAZIER JUDICIAR DE LA NIVELUL POLIȚIILOR  MUNICIPALE URZICENI, FETEŞTI, respectiv POLIŢIA ORAŞ ŢĂNDĂREI se va  efectua după următorul program:

  • Ghişeu POLIŢIA MUNICIPIULUI URZICENI
Luni,  Miercuri, Vineri: ora 9.00-12.00  
  • Ghişeu POLIŢIA MUNICIPIULUI FETEŞTI:
Marţi, Miercuri, Joi: ora 10.00-12.00  
  • Ghişeu POLIŢIA ORAŞ ŢĂNDĂREI:
Marţi, Joi: ora 9.00-11.00

Până la o dată ce va fi comunicată prin mass-media, PROGRAMUL DE LUCRU CU PUBLICUL LA GHIȘEUL DE ELIBERARE A CERTIFICATELOR DE CAZIER JUDICIAR / INTEGRITATE COMPORTAMENTALĂ DE LA SEDIUL I.P.J. IALOMIŢA – POLIŢIA MUN. SLOBOZIA ( STR. ALEXANDRU ODOBESCU, NR. 7-9), va fi următorul:

  • Ghişeu POLIŢIA MUNICIPIULUI SLOBOZIA
Luni-Vineri: ora 9.00 – 12.00 / 13.00-14.00

SE VA REALIZA CU PREPONDERENȚĂ ÎN FORMAT ELECTRONIC (FORMAT DOC, PDF ETC.) ON-LINE LA ADRESA cazier@il.politiaromana.ro, conform modelelor de mai jos, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau integritate comportamentală de la ghișeu. CERERILE VOR FI PROCESATE IMEDIAT, PERSOANA SOLICITANTĂ URMÂND A SE PREZENTA LA GHIȘEU ÎN URMĂTOAREA ZI CU PROGRAM LA GHIȘEU

Județul Iași

Pentru a trimite în format electronic copia actului de identitate, dacă este cazul, se poate utiliza adresa de e-mail: cazier@is.politiaromana.ro.

Programul pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar la I.P.J. Iaşi:

Pentru persoanele fără antecedente penale:

ZiuaPrimiri cereri Eliberări certificate
Luni08:30 – 12:30    13:30 – 15:30 Imediat după depunerea cererii
Marţi10:30 – 13:30    15:00 – 18:00Imediat după depunerea cererii
Miercuri08:30 – 12:30    13:30 – 15:30 Imediat după depunerea cererii
Joi08:30 – 12:30    13:30 – 15:30 Imediat după depunerea cererii
Vineri08:30 – 13:00Imediat după depunerea cererii

 Pentru persoanele cu antecedente penale:

ZiuaPrimiri cereri Eliberări certificate
Luni08:30 – 12:30    13:30 – 15:30 08:30 – 12:30    13:30 – 15:30  (a treia zi lucrătoare)
Marţi10:30 – 13:30    15:00 – 18:0010:30 – 13:30    15:00 – 18:00 (a treia zi lucrătoare)
Miercuri08:30 – 12:30    13:30 – 15:30 08:30 – 12:30    13:30 – 15:30  (a treia zi lucrătoare)
Joi08:30 – 12:30    13:30 – 15:30 08:30 – 12:30    13:30 – 15:30  (a treia zi lucrătoare)
Vineri08:30 – 13:0008:30 – 13:00 (a treia zi lucrătoare)

Programul pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar la Poliţia Municipiului Iaşi:

ZiuaPrimiri cereri Eliberări certificate
Luni09:00 – 14:00Imediat după depunerea cererii
Marţi09:00 – 14:00Imediat după depunerea cererii
Miercuri10:30 – 13:30     15:00 – 18:00Imediat după depunerea cererii
Joi09:00 – 14:00Imediat după depunerea cererii
Vineri09:00 – 14:00Imediat după depunerea cererii

Programul pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar la Poliţia Municipiului Paşcani:

ZiuaPrimiri cereri Eliberări certificate
Luni09:00 – 12:00Imediat după depunerea cererii
Marţi09:00 – 12:00Imediat după depunerea cererii
Miercuri09:00 – 12:00Imediat după depunerea cererii
Joi09:00 – 12:00     16:00 – 18:00Imediat după depunerea cererii
Vineri09:00 – 12:00Imediat după depunerea cererii

Programul pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar la Poliţia Oraşului Hârlău:

ZiuaPrimiri cereri Eliberări certificate
Luni09:00 – 11:00Imediat după depunerea cererii
Marţi09:00 – 11:00Imediat după depunerea cererii
Miercuri15:00 – 18:00Imediat după depunerea cererii
Joi09:00 – 11:00Imediat după depunerea cererii
Vineri09:00 – 11:00Imediat după depunerea cererii

Programul pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar la Poliţia Oraşului Tg. Frumos:

ZiuaPrimiri cereri Eliberări certificate
Luni11:00 – 13:30     15:00 – 18:00Imediat după depunerea cererii
Marţi09:00 – 13:00Imediat după depunerea cererii
Miercuri09:00 – 13:00Imediat după depunerea cererii
Joi09:00 – 13:00Imediat după depunerea cererii
Vineri09:00 – 12:00Imediat după depunerea cererii

Programul pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar la Secția Poliţie Rurală Răducăneni:

ZiuaPrimiri cereri Eliberări certificate
Luni09:00 – 11:00Imediat după depunerea cererii
Miercuri09:00 – 11:00Imediat după depunerea cererii
Joi 09:00 – 11:00Imediat după depunerea cererii
Județul Maramureș

În ceea ce priveşte eliberarea certificatelor de cazier judiciar şi adeverinţelor de integritate, facem următoarele precizări:

• se  suspendă programul de lucru cu publicul la ghişeele organizate la nivelul IPJ Maramures din Baia Mare,  Str. Şcolii nr.1 şi Sighetu Marmaţiei, Vișeu de Sus, Borșa și Târgu Lăpuș pentru perioada  stării de urgenţă.

• Pentru situaţiile urgente care impun eliberarea certificatelor de cazier judiciar (plecări din ţară, însoţire minori în străinătate, urgenţe medicale, participarea persoanleor fizice şi juridice la licitaţii publice)  se vor realiza   planificări telefonice de luni până vineri între orele 09.00 -13.00 astfel:

Serviciul Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative situat pe str. Tineretului nr. 2 din Baia Mare telefon: 0262.207212 şi 0262.207282;

Poliţia Municipiului Sighetu Marmaţiei, str. Mihai Viteazu nr.10, telefon 0262.311006, interior 22052, Poliţia Oraşului Vişeu de Sus str. 22 Decembrie  nr.30A telefon 0758034921, 0262353631 

Poliţia oraşului Borşa, str. Lăzuci nr.6 telefon 0262342525

Poliţia oraşului Târgu Lăpuş, str. P-ţa Eroilor nr. 25 telefon 0262384333

• După realizarea planificării telefonice, cererile pentru situaţiile urgente care impun eliberarea certificatelor de cazier judiciar, se vor depune la nivelul Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative situat pe str. Tineretului nr. 2 din Baia Mare,    la Poliţia Municipiului Sighetu Marmaţiei, str. Mihai Viteazu nr.10, Poliţia oraşului Vişeu de Sus, str. 22 Decembrie  nr.30A,  Poliţia oraşului Borşa, str. Lăzuci nr.6, Poliţia oraşului Târgu Lăpuş, str. P-ţa Eroilor nr. 25. 

Depunerea cererilor şi ulterior eliberarea documentelor se va realiza  în condiţii  de interacţiune minimă cu publicul.

La Baia Mare, dupa realizarea programării telefonice, cererile pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar pot fi  transmise  pe adresa de e-mail  cazier@mm.politiaromana.ro . Cererile se descarcă de pe adresa      https://mm.politiaromana.ro/ro/utile/cazier-judiciar, se completează și semnează (scanare / fotocopiere după semnare), după care se   transmit online, însoțite de documentele aferente (act de identitate în termen de valabilitate/acte specifice persoane juridice), cu exprimarea clară a motivului solicitării certificatului de cazier.

Programul de lucru   pentru ghişeele organizate la Vișeu de Sus, Borșa și Târgu Lăpuș rămâne acelaşi:
– Poliţia oraşului Vişeu de Sus, str. 22 Decembrie  nr.30A, prin ghişeul de la sediul subunităţii:  de luni până vineri, între orele 9.30-12.30.
– Poliţia oraşului Borşa, str. Lăzuci nr.6, prin ghişeul de la sediul subunităţii, de luni până vineri, între orele 9.30-12.30.
– Poliţia oraşului Târgu Lăpuş, str. P-ţa Eroilor nr. 25, prin ghişeul de la sediul subunităţii, de luni până vineri, între orele 9.00-12.00.

Pentru alte informatii, personalul Serviciului Cazier Judiciar, Statistica si Evidenta Operativa va sta la dispozitie la telefoanele 0262-207282 si 0262-207212 .

Județul Mehedinți

Acest lucru va fi posibil pe adresa de e-mail: cazier@mh.politiaromana.ro

Cererea se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa de e-mail cazier@mh.politiaromana.ro, urmând ca solicitantul să se prezinte la ghiseul de la sediul I.P.J. Mehedinți –  Serviciul Cazier Judiciar , Statistică şi Evidenţe Operative, din str. Drobeta Turnu Severin, B-dul Carol I ,Nr. 75, la parterul clădirii Serviciului Rutier pentru a semna cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală.

  • Programul de lucru cu publicul :

1. La  sediul I.P.J. Mehedinți –  Serviciul Cazier Judiciar , Statistică şi Evidenţe Operative, din str. Drobeta Turnu Severin, B-dul Carol I , nr. 75, la parterul din clădirea Serviciului Rutier

Zilnic  LUNI-VINERI, între orele: 9:00 –  12:00

2. Orșova, str. Portile de Fier , nr.20

Zilnic LUNI-VINERI, între orele: 9:00 –  11:00

3.  Baia de Aramă, str. Tudor Vladimirescu nr. 4

Zilnic LUNI-VINERI, între orele: 8:30 –  10:30

4.  Strehaia, Str. Decebal, nr. 1

Zilnic LUNI-VINERI, între orele: 9:00 –  11:00  

5. Vînju Mare, str. Nicolae Balcescu , nr. 15

Zilnic LUNI-VINERI, între orele: 9:00 –  11:00

 Cererile pentru obținerea certificatului de cazier judiciar pentru persoane fizice și juridice, a extrasului din cazierul judiciar precum și a adeverințelor din care rezultă dacă persoana fizică verificată a săvârșit vreuna dintre infracțiunile prevăzute în Legea nr. 118/2019, pot fi depuse on –line la adresa de e-mail cazier@mh.politiaromana.ro, fiind atașate, în copie, toate celelalte documente necesare. Facem precizarea că pentru ridicarea documentelor solicitate, este obligatoriu ca persoanele să se prezinte la ghișeul de la sediul I.P.J. Mehedinți –  Serviciul Cazier Judiciar , Statistică şi Evidenţe Operative, din str. Drobeta Turnu Severin, B-dul Carol I , Nr. 75, la parterul  clădirii Serviciului Rutier, în termen de 3 zile de la data depunerii, în orele de program, prezentând  un document de identitate.

Județul Mureș

Cererea se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@ms.politiaromana.ro, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu, însă eliberarea se face la centrul de eliberare după trei zile lucrătoare, astfel încât cererea să poată fi procesată în timp util. La eliberarea certificatelor de cazier a căror cereri au fost transmise prin mail se va prezenta solicitantul personal având asupra sa cartea de identitate în original și în termenul de valabilitate. Lipsa cărții de identitate duce la imposibilitatea eliberării certificatului de cazier judiciar.

Programul de lucru cu publicul se va desfășura după următorul grafic:

 LuniMarţiMiercuriJoiVineri
Tîrgu-Mureş08:30-12:00 13:00-15:3008:30-12:00 13:00-15:3008:30-12:00 13:00-15:3008:30-12:00 13:00-15:3008:30-13:00
Sighişoara09:00-11:0009:00-11:0013:00-15:0009:00-11:0009:00-11:00
Reghin09:00-11:0009:00-11:0009:00-11:0013:00-15:0009:00-11:00
Târnăveni09:00-11:0009:00-11:0009:00-11:0013:00-15:0009:00-11:00
Luduş09:00-11:0009:00-11:0013:00-15:0009:00-11:0009:00-11:00
Sovata09:00-11:0009:00-11:0009:00-11:0009:00-11:0009:00-11:00
Iernut09:00-11:0009:00-11:0009:00-11:0009:00-11:0009:00-11:00
Județul Neamț

Mun. Piatra Neamţ, str. Eroilor nr. 16, jud. Neamt

Tel.0233/207000, Fax: 0233/207204

 E-mail – cazier@nt.politiaromana.ro

Cererea se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@nt.politiaromana.ro cu cel puțin 24 de ore anterior datei la care persoana a fost programată pentru ridicare, astfel încât cererea să poată fi procesată în timp util, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu.

Programul de lucru cu publicul se va desfășura după următorul grafic:

Ghişeul de lucru cu publicul din Piatra Neamţ:

Programare la telefon: 0233/207.000

Eliberare certificate:

  • Luni – joi, între orele 830 – 1000 şi 1400 – 1600;
  • Vineri, între orele 830 – 1100;

Ghişeul de lucru cu publicul de la sediul Poliției Municipiului Roman:

Programare la telefon: 0233/743.330

Eliberare certificate:

  • Luni – joi, între orele 830 – 1030 şi 1400 – 1600;
  • Vineri, între orele 830 – 1030;

Ghişeul de lucru cu publicul de la sediul Poliţiei Oraş Târgu Neamţ:

Programare la telefon: 0233/207.215

Eliberare certificate:

– Luni – joi, între orele 830 – 1000 şi 1300 – 1400;

– Vineri, între orele 830 – 1030.

Programările telefonice se fac în fiecare zi lucrătoare, între orele 800-1600.

Județul Olt

Doar pentru motive temeinic fundamentate ce urmează a fi menționate pe cerere, urmează a fi soluționate cererile pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar/adeverințelor de integritate comportamentală primite prin email sau ghişeu, conform programului stabilit:

– la sediul I.P.J. Olt – luni – joi – orele 08,30 – 12,00

                                                     – orele 13,30 – 15,00

                               vineri          – orele 08,30 – 12,00

                                                  – orele 13,00 – 14,00

– la sediul Poliției Municipiului Caracal – luni – vineri     – orele 09,00 – 12,00

Cererea se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@ot.politiaromana.ro, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu.

Județul Prahova

Date de contact:

Tel: 0244.302274

e-mail: cazier@ph.politiaromana.ro

Adresa:  Strada Vasile Lupu, nr. 60, Ploieşti

Cererea se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@ph.politiaromana.ro, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu.

La sediul I.P.J.Prahova, BĂICOI, CÂMPINA, MIZIL, VĂLENII DE MUNTE, URLAȚI,  BOLDEȘTI SCĂIENI, SINAIA:

Luni, Marţi, Miercuri, Joi  830-10.30.

Activitățile de eliberare  documente de cazier judiciar la Poliția Breaza, Secțiile nr. 3, 4 Ploiești, rămân suspendate până la sfarșitul lunii aprilie, cu posibilitatea prelungirii dacă este cazul.

Județul Satu Mare

Cererea se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@sm.politiaromana.ro, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu.

  • programul de lucru cu publicul se va desfășura după următorul grafic:

IPJ SATU MARE

– Program preluare cereri și eliberare certificate pe loc – zilnic între orele 12.00-14.00,  în plus joia între orele 15.00-17.00;

 – Program eliberare certificate pentru cereri transmise electronic – zilnic între orele 15.00-16.00 (excepție vineri)

Poliţia Municipiului Carei

Luni           0900 – 1000

Marţi          0900 – 1000

Miercuri     0900 – 1000

Joi              0900 – 1000

Vineri         0900 – 1000

Poliţia orașului Negrești Oaș

Luni           0900 – 1000

Marţi          0900 – 1000

Miercuri     0900 – 1000

Joi               0900 – 1000

Vineri          0900 – 1000

Poliţia oraşului Tășnad

Luni           0900 – 1000

Marţi          0900 – 1000

Miercuri     0900 – 1000

Joi               0900 – 1000

Vineri          0900 – 1000

Pentru limitarea la maxim a contactului direct evitați pe cât posibil deplasarea la ghișeele de eliberare a certificatelor de cazier judiciar. Folosiți prioritar mijloacele de comunicare electronice: modelul de cerere de eliberare a certificatului de cazier judiciar se găsește pe site-ul IPJ Satu Mare, iar cererile se pot trimite pe adresa de mail cazier@sm.politiaromana.ro. Odată confirmată primirea, veți fi informat și cu perioada în care să vă prezentați pentru ridicarea certificatului de cazier, personal (având asupra dumneavoastră cartea de identitate) sau în celelalte condiții prevăzute de lege;

Județul Sălaj

Cererea se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@sj.politiaromana.ro, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea/ ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu.

Programul de lucru cu publicul se va desfășura după următorul grafic:

LUNI – VINERI 08.30- 10.30

Județul Sibiu

Cererea se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@sb.politiaromana.ro, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu.

  • programul de lucru cu publicul se va desfășura după următorul grafic:

luni, marți, joi, vineri : 8.30-10.30

miercuri        15.00-17.00 

  1. Modificarea programului de lucru cu publicul al Serviciului Cazier, Statistică și Evidențe Operative, astfel: din data de 16.03.2020 până la 31.03.2020, cu posibilitatea de prelungire, se sistează eliberarea certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice/juridice la nivelul următoarelor subunități de poliție: Agnita , Avrig, Cisnădie, Dumbrăveni, Mediaș, Miercurea Sibiului, Săliște, Tălmaciu.

În municipiul Sibiu, ghişeul Serviciului Cazier Judiciar şi Evidentă Operativă funcţionează în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, programul de lucru fiind următorul:

Luni830 – 1030 
Marți830 – 1030 
Miercuri 1500 – 1700
Joi830 – 1030 
Vineri830 – 1030 

La ghişeul Poliţiei Municipiului Mediaş:

PROGRAM SUSPENDAT TEMPORAR DIN CAUZA EPIDEMIEI CORONAVIRUS/COVID-19

Luni 1330 – 1500
Marți0930 – 1100 
Miercuri1030 – 1200 
Joi1030 – 1200 

La ghişeul Poliţiei Oraşului Avrig:

~~PROGRAM SUSPENDAT TEMPORAR DIN CAUZA EPIDEMIEI CORONAVIRUS/COVID-19

Luni0900 – 1100 
Marți0900 – 1100 
Miercuri0900 – 1100 
Joi0900 – 1100 
Vineri  

La ghişeul  Poliţiei Oraşului Agnita:

~~PROGRAM SUSPENDAT TEMPORAR DIN CAUZA EPIDEMIEI CORONAVIRUS/COVID-19

Luni0930 – 1100 
Marți0930 – 1100 
Miercuri0930 – 1100 
Joi0930 – 1100 
Vineri0930 – 1100 

La ghişeul Poliţiei Oraşului Dumbrăveni:

~~PROGRAM SUSPENDAT TEMPORAR DIN CAUZA EPIDEMIEI CORONAVIRUS/COVID-19

Luni1000 – 1200 
Marți1200 – 1400 
Miercuri1000 – 1200 
Joi1000 – 1200 
Vineri1000 – 1200 

La ghişeul Poliţiei Oraşului Miercurea Sibiului:

~~PROGRAM SUSPENDAT TEMPORAR DIN CAUZA EPIDEMIEI CORONAVIRUS/COVID-19

Luni1000 – 1200 
Marți1000 – 1200 
Miercuri1200 – 1500 
Joi1000 – 1200 
Vineri1000 – 1200 

La ghişeul Poliţiei Oraşului Săliște:

~~PROGRAM SUSPENDAT TEMPORAR DIN CAUZA EPIDEMIEI CORONAVIRUS/COVID-19

Luni0900 – 1200 
Marți0900 – 1200 
Miercuri  
Joi0900 – 1200 
Vineri0900 – 1200 

La ghişeul Poliţiei Oraşului Tălmaciu:

~~PROGRAM SUSPENDAT TEMPORAR DIN CAUZA EPIDEMIEI CORONAVIRUS/COVID-19

Luni1000 – 1300 
Marți1000 – 1300 
Miercuri1000 – 1300 
Joi1000 – 1300 
Vineri1000 – 1300 
Județul Suceava

Vă recomandăm să  transmiteți cererile împreună cu documentele necesare la adresa de mail  cazier@sv.politiaromana.ro, urmând să vă  prezentați personal pentru ridicarea certificatului de cazier judiciar/adeverinței de integritate comportamentală a doua zi după data depunerii on line a solicitării. Recomandăm cetățenilor care nu dețin cunoștințe tehnice care să le permită transmiterea prin e-mail a documentelor mai sus amintite, să se prezinte la ghișee conform programului prezentat mai jos.

Telefon de contact: 0230-203255.

Județul Teleorman

După completarea, și semnarea documentelor mai sus amintite de către reprezentantul instituției, acestea vor fi:

– scanate și transmise prin email la adresa cazier@tr.politiaromana.ro
– sau transmise în original prin poștă la Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, Serviciul Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative situat în Alexandria, Strada Ion Creangă, nr. 71-73, răspunsul urmând a fi primit prin poștă la adresa specificată de dumneavoastră în adresa de înaintare.

  • programul de lucru cu publicul se va desfășura după următorul grafic:
  • la sediul IPJ Teleorman-Serviciul cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative

Marţi, Joi: 08,30 – 11,00

      14,00 – 16,00

Județul Timiș

Cererea se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@tm.politiaromana.ro, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu.

PROGRAMUL DE LUCRU CU PUBLICUL ÎN PERIOADA STĂRII DE URGENȚĂ

   ____LUNI______MARŢI_____MIERCURI_____JOI____VINERI
TIMIŞOARA8.30 – 11.30  –  11.30 – 15.30  –  
LUGOJ  –9.00 – 12.00  –  
FĂGET11.00 – 13.00
DETA
SÂNNICOLAU MARE
JIMBOLIA
BUZIAȘ
SECŢIA 4 
Județul Tulcea

Cererea se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@tl.politiaromana.ro, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu, însă eliberarea se face la centrul de eliberare după trei zile lucrătoare, astfel încât cererea să poată fi procesată în timp util. La eliberarea certificatelor de cazier a căror cereri au fost transmise prin mail se va prezenta solicitantul personal având asupra sa cartea de identitate în original și în termenul de valabilitate. Lipsa cărții de identitate duce la imposibilitatea eliberării certificatului de cazier judiciar.

  • programul de lucru cu publicul se va desfășura după următorul grafic:

PROGRAMUL DE LUCRU CU PUBLICUL SE VA DESFĂȘURA DUPĂ URMĂTORUL GRAFIC:

Ghişeul de lucru cu publicul de la sediul IPJ Tulcea, str. Spitalului nr. 2:

Luni09.00 – 12.00
Marţi09.00 – 12.00
Miercuri09.00 – 12.00
Joi09.00 – 12.00
Vineri09.00 – 12.00

La centrele de eliberare a certificatelor de cazier judiciar din teritoriu:

Macin – LUNI – VINERI intre orele 09:00 – 12:00

Babadag – LUNI – VINERI intre orele 09:00 – 12:00

Isaccea – LUNI – VINERI intre orele 09:00 – 12:00

Sulina – LUNI – VINERI intre orele 09:00 – 12:00

Județul Vaslui

Cererea se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@vs.politiaromana.ro sau prin fax la numărul 0235303233,  urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu.

  • programul de lucru cu publicul pe perioada, situaţiei de urgentă instituită,  se va desfășura după următorul grafic:
  • VASLUI- Sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui din str. Hagi Chiriac, nr. 1

LUNI-VINERI          09:00-12.00

  • BÂRLAD- Sediul Poliţie Municipiului Bîrlad

LUNI             09:00-11:00

JOI               09:00-11:00

  • HUȘI- Sediul Poliţie Municipiului Huşi

MARȚI         09:00-11:00

JOI               09:00-11:00

  • MURGENI Sediul Poliţie Municipiului Murgeni

LUNI             09:00-11:00

JOI               09:00-11:00

Județul Vâlcea

Adresa de e-mail pentru primirea în format electronic a copiei după cartea de identitatea este cazier@vl.politiaromana.ro

În contextul riscului de răspândire a infecţiei cu Coronavirus COVID-19, vă informăm că programul de lucru cu publicul se modifică după cum urmează:  
Program lucru I.P.J. Vâlcea
Luni – Vineri8.00 – 16.00
  
Program lucru cu publicul pentru eliberarea Certificatelor de cazier judiciar
La sediul I.P.J. VÂLCEA 
Luni, Marți, Miercuri, Joi, Vineri8.00 – 12.00
La sediul poliției municipiului Drăgășani, poliției orașului Horezu, poliției orașului Bălcești și poliției orașului Brezoi 
Marți9.00 – 11.00
Joi9.00 – 11.00
  
Program lucru cu publicul Serviciul Rutier
Luni – JoiActivitate suspendată
VineriActivitate suspendată
  
Program testare în vederea reducerii perioadei de suspendare a permisului auto:
LuniActivitate suspendată
JoiActivitate suspendată
Județul Vrancea

Cererea se va realiza în format electronic (format doc, pdf, etc.) on-line la adresa cazier@vn.politiaromana.ro, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu.

  • începând cu data de 01.04.2020, programul de lucru cu publicul se va desfășura după următorul grafic:
FOCȘANI * LUNI, MARȚI, JOI  08:30 – 10.30 – program cu publicul; 14:00 – 15:00 – program eliberări certificate pentru persoanele cu mențiuni în evidențele de cazier;
* MIERCURI 15:00 – 18:00 – program cu publicul
* VINERI 08:30 – 10:30 – program cu publicul;
ADJUD * Luni, marți, miercuri,joi, vineri          11:00-12:00
PANCIU * Luni, marți, miercuri,joi, vineri            11:00-12:00

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.