„Lanț valoric sustenabil în industria lemnului” – un proiect de succes, un proiect inovativ realizat cu fonduri europene

0
2821

Am participat, alături de partenerii noștri de la Clusterul regional ProWood și Ocolul Silvic de Regim Zetea, la un eveniment în care am sărbătorit succesul unui proiect de excepție al lumii lemnului românesc – Conferința „Lanț valoric sustenabil în industria lemnului”. Un proiect inovativ finanțat din fonduri europene.

Proiectul merită o scurtă descriere. Clusterul ProWood a realizat un proiect de  finanțare care atinge șapte repere din lanțul valoric al lemnului – de la puieți și pădure, la produs finit din lemn. Șapte firme au aplicat în comun și au câștigat o finanțare de aproape 4 milioane de euro. Fiecare firmă a primit o parte din această sumă pentru achiziția de utilaje și echipamente. Produsul final – o căsuță-glamping din lemn.

Practic, șapte firme din industria noastră s-au retehnologizat în cadrul unui proces integrat. O abordare inovativă, un model care pate fi preluat atât în registrul politicilor publice destinate sectorului de exploatare forestieră și prelucrare a lemnului, cât și în construcția politicilor economice ale companiilor.

Nu suntem singuri și avem nevoie unii de alții! Unitatea breslei noastre se construiește cu fapte, cu proiecte concrete, nu cu declarații ostentative. Atragerea de fonduri europene pentru modernizarea firmelor din sector și crearea de plus-valoare prin folosirea resurselor de care dispunem reprezintă, de fapt, o cale spre modernizare și creștere economică.

Lumea s-a schimbat și se schimbă cu repeziciune. Suntem bogați în resurse de lemn, avem păduri sănătoase, trebuie să profităm de faptul că lemnul se află în centrul interesului european (și nu numai) atunci când vorbim de o lume mai „verde”, mai curată, construită pe reperele sustenabilității.

Sectorul forestier a fost și este încă, din păcate, privit ca un sector economic marginal și nu beneficiază de suportul de care ar trebui să beneficieze. Iar acest lucru este o greșeală.

ASFOR a fost mereu un inițiator de politici publice.

Ca reprezentanți ai breslei forestierilor, am considerat întotdeauna că expertiza noastră trebuie împărtășită, iar din dialogul permanent cu decidenții din statul român pot rezulta politici publice coerente, utile și generatoare de dezvoltare economic. Lucrând în acest fel, am reușit să generăm crearea unui program de sprijin pentru achiziția de utilaje forestiere prin PNS. Programul va începe anul acesta.

Am inițiat Programul „Rabla pentru sobe”, ajuns în ultimele faze ale legiferării. Un program care vine în sprijinul cetățenilor, dar și al mediului și al pădurii. Dincolo de avantajul creșterii calității vieții, în special în mediul rural, „Rabla pentru sobe” ar trebui să ducă la scăderea consumului de lemn de foc, crescând astfel cantitatea de lemn folosită pentru produse cu o durată lungă de utilizare.

Evoluția sectorului forestier românesc trebuie să continue. Am propus Guvernului un plan de 10 măsuri care ne pot înscrie ca țară în rândul statelor moderne. Avem nevoie și de un nou cadru legal pentru inventarul național forestier, dar și de drumuri forestiere. Avem nevoie de recuperarea accizei pentru combustibilii folosiți în sector, exact așa cum se întâmplă în agricultură.

Trebuie să folosim mai mult lemn în construcții. În statele dezvoltate se construiesc clădiri de peste 30 de etaje. Noi încă ne bâlbâim cu codurile din construcții.

Putem face din folosirea biomasei un proiect de țară. Biomasa forestieră este recunoscută în UE ca sursă de energie verde. Creșterea utilizării biomasei în UE contribuie la diversificarea aprovizionării cu energie a Europei, creșterea economică, creșterea numărului de locuri de muncă și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Lucrăm, împreună cu partenerii de la ProWood, pentru extinderea folosirii biomasei forestiere pentru încălzire în mediul rural la proiectul „Un sat, un Megawatt”.

Am desprins câteva concluzii importante cu ocazia conferinței desfășurate vineri, 23 februarie 2024, la sediului OSR Zetea. Prima dintre acestea este că avem capacitatea să lucrăm în scheme complexe, considerate până nu demult occidentale. Putem vedea ansamblul și putem aduce plus-valoare și în ansamblu, dar și pe fiecare segment al lanțului valoric.

O altă concluzie importantă: trebuie să educăm publicul să înțeleagă faptul că lemnul stă la baza lumii noi, că pădurea are trei funcții vitale – economică, socială și de mediu – nu doar una singură. Îi felicit pe colegii de la Clusterul regional ProWood și cele șapte entități implicate în acest proiect pentru felul în care au lucrat și le doresc mult succes în continuare!

Ciprian Dumitru MUSCĂ,

Președinte ASFOR