COMUNICARE ȘI JURNALISM. Doi ani de ForestMania.ro.

0
271

Pădurea și lemnul sunt teme de mare interes public, iar numărul celor care se exprimă asupra acestora este foarte mare. Dar știu oare cititorii de presă, telespectatorii sau utilizatorii rețelelor de socializare, atunci când scriu sau comentează, cum stau lucrurile cu adevărat în pădure sau în industria lemnului?

Aceasta a fost una dintre temele dezbătute cu jurnaliști și comunicatori ai instituțiilor din sectorul forestier la Conferința ASFOR de vineri, 21 iulie 2023, de la Hotelul Diesel din București.

Ne-am bucurat să-i vedem interesați și implicați pe invitații la conferința noastră. Am vorbit despre cât de bine sunt cunoscute realitățile sectorului forestier din România? Pe ce se bazează cei care emit opinii sau comentarii pe acest subiect?

Am dezbătut în cadrul conferinței și câteva aspecte care țin de legislație. Inclusiv despre abundența de legi în domeniu. Din 1990 până în 2021, statul român a adoptat 1454 de documente legislative naționale care privesc sectorul forestier: 209 legi, 173 ordonanțe de urgență, 617 hotărâri de guvern, 285 ordine de ministru și 170 de decizii ale unor instanțe superioare, cum este CCR. Parlamentul și Guvernul au emis, împreună, 382 de acte legislative. O medie de 12 pe an. Sau unul pe lună, dacă vreți. Statistic vorbind, în fiecare lună, timp de 31 de ani, a apărut ceva nou în legislația forestieră, determinând funcționarea sectorului.

O parte a conferinței a fost dedicată jurnaliștilor. Manualul de jurnalism spune că mass-media urmărește anomalia: un om care mușcă un câine „face” o știre, un câine care mușcă un om, nu! Cât de coerente sunt procesele de comunicare legate de subiectele pădure și lemn?

Este informația lansată de presă neutră sau este partizană? Sunt jurnaliștii obiectivi sau sunt interesați doar de menținerea acestui conflict și furnizează știri asimetrice pentru a-și mări audiența?

ASFOR a prezentat un scurt bilanț al comunicării asociației. Ne-am profesionalizat comunicarea, publicăm pe site-ul propriu și pe pagina de Facebook informații utile atât sectorului forestier, cât și publicului larg. Producem materiale video și filme documentare, transmitem de 2-3 ori pe lună comunicate de presă, organizăm lunar evenimente, publicăm ghiduri și cărți de specialitate și continuăm publicarea revista de specialitate „Meridiane forestiere”.

La finalul conferinței, am sărbătorit2 ani de la lansarea ForestMania.ro, singurul site de știri dedicat pădurii și lemnului. Un site care a crescut spectaculos, cu o pagină de Facebook foarte activă și un canal YouTube pe care pot fi urmărite producțiile noastre video.

Ne-am propus să organizăm cel puțin o dată pe an o astfel de conferință. Vrem să creștem parteneriatul cu jurnaliștii, comunicarea fiind una dintre cheile echilibrului social.

Le mulțumim tuturor celor care au participat la evenimentul nostru!

Ciprian Dumitru MUSCĂ,

Președinte ASFOR

COMUNICAT DE PRESĂ

21.07.2023