La aproape 300 de kilometri de casa lui din comuna vrânceană Vintileasca, un forestier în vârstă de 73 de ani are locul lui bine stabilit în echipa unei firme de exploatare forestieră din Prahova. E în pădure la 7 dimineața, cu colegii lui. Sunt din aceeași comună și au contract cu firma de aproape 20 de ani. O dată la două – trei săptămâni se duc acasă.

Nea Radu Torea nu-și arată vârsta. Fie că are genă bună, fie pădurea l-a ținut așa, în formă. Ochii îi râd mai tot timpul și se vede că e un tip de viață, care nu are stare. Lucrează în pădure de la 14 ani. A prins toată evoluția industriei forestiere de la noi, așa lentă cum e ea…

„Am lucrat cu boii, la început. Cu ei trăgeam lemnul. Lucrez în pădure de când mă știu. Asta știu să fac, n-am învățat altceva. Acum se lucrează cu utilaje moderne…”, povestește el pentru forestmania.ro.

Nea Radu e om bun la toate și știe pădurile ca pe propriul buzunar, după 60 de ani de muncă în parchete. La curățat e primul și nu e o muncă ușoară. Mâinile îi sunt brăzdate de crăpături. „Trebuie curățat, avut grijă mai ales la cioată, să nu fie insecte și să intre boala în pădure”, explică el.

De la vagon la pensiune

Cu trecerea timpului, iată că a ajuns să prindă vremuri bune în pădure. Are uniformă adusă din Austria și bocanci de aproape 400 de euro în picioare, cumpărați tot de acolo… Nu mai doarme în vagon, ci la pensiune. Iar arborii sunt curățați acum cu lama specială și scumpă montată la forwarder, nu cu drujba sau toporul.

Nea Radu are un frate geamăn și viața lor n-a fost ușoară. Crescuți doar de mamă, au fost nevoiți să muncească de la 13 – 14 ani. În zona lor era greu de găsit de lucru, așa că au fost mai mereu plecați de acasă. Unde n-a lucrat? În mai toate pădurile din țară… S-a căsătorit și are o fiică. Ginerele lui, Ionuț, e și el în echipă. A trecut prin toate etapele și acum manevrează utilaje de sute de mii de euro. Stă în cabină și doar apasă pe butoane și mută trunchiurile…

Nea Radu și-a făcut gospodărie faină în Vintileasca. E om muncitor, nu-i lipsește nimic. Colegii de echipă spun, însă, amuzați, că nu pentru bani lucrează și la vârsta asta, ci pentru că „n-are stare să stea”. El râde… Și nu-i contrazice.

Vintileasca e o comună cu nici 2.000 de suflete. Chiar dacă primăria spune că principalele activități sunt prelucrarea lemnului și creșterea animalelor, lucrurile nu mai stau chiar așa… „E greu și cu animalele, că trebuie hrănite și asta costă. La noi, fiind zonă de munte, nu prea sunt terenuri agricole, ca să ai cereale. Trebuie să cumperi. Ca să cumperi, trebuie să ai bani”, spune nea Radu.

Echipa din Vrancea lucrează în aceste zile într-o exploatare de molid. O punere în lumină, cum spun ei. Lărgesc ochiuri în care să plece puietul, care se regenerează astfel natural.

Au tot ce le trebuie. La pensiune e bine, că au camere confortabile, au televizor, apă caldă, căldură. Masa de seară e asigurată și la prânz își iau cu ei pachet. Când și când mai fac câte un foc undeva unde e zonă sigură și înfig niște carne în țăcălie și o țin deasupra jarului. E ceva mai bun ca asta? Pârâul se aude în spate, păsările cântă, iar parfumul de cetină e atât de puternic încât aproape că acoperă fumul de la carnea friptă.

Când ai oameni buni, ai grijă de ei. Le asiguri condiții de lucru. Bocanci cu care nu se udă, haine prin care nu trece apa și nu îngheață… Dar nu e numai asta. Dacă vrei să evoluezi, le plătești și cursuri, îi ajuți pe ei să evolueze, ca să poată lucra pe utilaje noi. Oamenii buni sunt tot mai greu de găsit. „E o problemă cu forța de muncă în toate domeniile, nu doar aici. Pleacă afară și cei din construcții și șoferi, și agricultori. E un pic mai greu la pădure, vin tot mai puțini. Dar noi nu am vrut să plecăm departe. Așa, o dată la două-trei săptămâni mergem fiecare acasă”, ne explică Ionuț, ginerele lui nea Radu.

Echipa stă în pădure până încarcă utilajele. Dacă timpul e bun, stau și mai mult. Nu au oră fixă. Ei spun că „e greu la pădure” dar dacă te uiți la ei, nu par să simtă vreo greutate… Probabil că se referă la faptul că munca la pădure nu e pentru oricine. L-am întrebat pe nea Radu ce îi place cel mai mult să facă. „Să fiu în pădure”, ne-a răspuns.