Site icon Asociația Forestierilor din România – ASFOR

Întâlnire de lucru ASFOR România  – AFCB Bulgaria

Astăzi ne-am întâlnit la sediul ASFOR din București cu reprezentanții Asociației Forestierilor din Bulgaria (AFCB), colegii și omologii noștri din țara vecină. Delegația bulgară a fost condusă de președintele AFCB, domnul Teodor Penchev și de domnul ing. Rossen Novakov.

Principalul obiectiv al întâlnirii noastre a fost crearea unui cadru activ de colaborare între cele două asociații și promovarea în comun a sectorului forestier, precum și a bunelor practici în exploatarea lemnului din România și Bulgaria.

Un punct important al întâlnirii a fost prezentarea documentului de viziune România Verde în 10 pași. Ne-am bucurat să constatăm că documentul, asumat de ASFOR încă din anul 2020, a suscitat atenția colegilor noștri bulgari. Reprezentanții asociației bulgare și-au propus să își stabilească, într-o schemă similară cu a noastră, o serie de priorități privind dezvoltarea sustenabilă a sectorului de exploatare și prelucrare primară a lemnului.

Agenda întâlnirii a fost extrem de largă. Au fost discutate teme importante cum ar fi: formarea profesională, finanțarea sectorului de exploatare, dotarea cu utilaje a firmelor de exploatare, sisteme de evidență a utilajelor forestiere și a specialiștilor în exploatarea lemnului, sistemul de due-dilligence, mecanismele de educare și formare profesională continuă.

Chiar dacă în centrul atenției s-a aflat partea de exploatare a lemnului, a fost atinsă și problematica prelucrării primare a lemnului, integrarea celor două activități, de exploatare și prelucrare a lemnului, fiind specifică ambelor țări.

Ne-am propus să continuăm și să extindem dialogul dintre noi, atât partea bulgară cât și ASFOR arătându-și disponibilitatea pentru a organiza conferințe, evenimente și demonstrații comune.

Le mulțumim colegilor bulgari, vizita reprezentanților AFCB subliniind încă o dată faptul că forestierii sunt uniți, indiferent de granițe, și că munca lor asigură echilibrul între pădure și nevoile omului.

Ciprian Dumitru MUSCĂ,

Președinte ASFOR

COMUNICAT DE PRESĂ

31.03.2023

Exit mobile version