Site icon Asociația Forestierilor din România – ASFOR

Asociația Forestierilor din România – ASFOR membră CEETTAR

Asociația Forestierilor din România – ASFOR membră CEETTAR

Asociația Forestierilor din România – ASFOR a fost acceptată ca membră în cea mai mare organizație europeană ce reunește firme de exploatare a lemnului. Astfel, ASFOR își întărește prezența la nivel european, fiind într-un continuu contact cu politicile aplicate la nivelul Uniunii Europene.

Pădurile joacă un rol major în politica europeană privind schimbările climatice, iar orietarea spre bioeconomie reprezintă soluția pe care Uniunea Europeană dorește să o promoveze pentru o economie verde.

Pentru a gestiona sustenabil pădurile avem nevoie de firme de exploatare competitive care să facă față prin tehnologie și personal calificat atât solicitărilor administratorilor de păduri cât și unei piețe globale a lemnului aflată într-o dinamică continuă.

CEETTAR a fost înființată în anul 1961, reprezintă aproximativ 150.000 de companii și aproape 600.000 de lucrători.
CEETTAR este membru al grupurilor de dialog cu privire la PAC, Dezvoltare Rurală și Forestieră, DG AGRI.
Este membru al grupului de experți în industrii forestiere și în probleme sectoriale, al grupului de lucru pentru tractoare agricole și al grupului de lucru pentru mașini din Directiva mașini a DG GROW.
Este, de asemenea, membru în grupul de dialog DG REGIO.
La nivel internațional, CEETTAR este membru al PEFC internațional și deține un statut de observator în ForestEurope.

Exit mobile version