În cazul evenimentelor catalogate drept crize, indiferent de domeniu (politic, economic, social, cultural, tehnologic, medical, ecologic etc.), primesc acest „statut” ulterior producerii lor și rareori, într-o astfel de situație, înțelegem deplin dimensiunea critică pe care o înglobează.
După etapa producerii crizei și a instalării consensului asupra clasificării ei ca atare, în literatura consacrată acestui subiect, numeroși experți se întrec în a contura etapele acesteia. Ciclul de viață al unui astfel de eveniment poate fi consemnat succint și simplificat în trei etape: situația pre-criză, desfășurarea efectivă a crizei și evoluțiile post-criză.
Vorbind de lemn, din cauza războiului din Ucraina, raționamentul european a fost zdruncinat semnificativ și, brusc, țările care și-au „congelat” o parte din capacitățile de producție nu numai că se străduiesc să repună câteva în producție, dar se uită cu stupefacție la mișcarea de pe piețe globale cu foarte mulți bani și în care literalmente explodează cererea de lemn.
România, ca parte a pieței europene a lemnului, cu mici conexiuni în piața arabă, se vede foarte afectată de acest fenomen și anume, pe de o parte finanțarea UE se concentrează în mare măsură pe efortul de război, iar pe de altă parte Rusia aruncă în piață toate resursele pe care le are, la cele mai mici prețuri. Prețurile sunt atât de mici, încât până și poate cei mai onești parteneri din piață, niponii, au început să cocheteze cu lemnul rusesc. Pentru ca războiul geopolitic să fie complet, China închide piața cu elemente de produs finit (mobilier), la prețuri inimaginabil de mici.
Foarte relevantă și puțin înțeleasă ca importanță este similitudinea cu cărbunele: cererea / utilizarea de cărbune pe plan global – Raportul Agenției Internaționale pentru Energie – este prevăzută să crească cu 1,2% la nivelul anului 2022, asta însemnând 8 miliarde tone într-un singur an, record absolut în istorie. Europa – și în mod deosebit Uniunea Europeană – a fost una dintre zonele lumii cel mai greu lovite de criza energetică, datorită dependenței sale față de importurile de gaze naturale din Rusia, ceea ce a făcut să crească considerabil prețurile și a provocat o tentație din ce în ce mai prezentă în mai multe țări europene, cea de folosire a unei alternative mai ieftine, care este cărbunele.
De ce este foarte relevantă? Pentru că reducerea producției de cărbune a însemnat o creștere a consumului de gaz, gaz rusesc, bineînțeles. Similar, avem aceeași tendință și pe lemn, politicile europene vin cu includerea unor suprafețe de 10 până la 30% din suprafața pădurii, în zone de strictă protecție Ce însemnă acest lucru? Mai multă biodiversitate, cu siguranță nu; în primul rând înseamnă mai puțin lemn și automat o dependență de alt producător de lemn, Rusia la rândul său fiind un mare producător de lemn. În plus, înseamnă și mai multe probleme cauzate de degradarea acelor habitate, apariția infestărilor cu insecte și a incendiilor. Practic, pe o logică ce ar trebuie să fie favorabilă dezvoltării țărilor pro-europene, creăm noi probleme și dependențe de alte țări, care automat se vor traduce în noi crize.
În contextul în care, peste tot în jurul nostru se vorbește despre o economie verde, dar nimeni nu vorbește de lemn, Confederația Europeană a Industriilor de Prelucrare a Lemnului (CEI-Bois) și Organizația Europeană a Operatorilor Economici din Domeniul Industrializării Lemnului (EOS) au lansat Manifestul industriei europene a lemnului, pentru mandatul politic european 2024-2029. Asociația Forestierilor din România – ASFOR este semnatară a documentului.
Manifestul se adresează instituțiilor europene, în special noilor parlamentari europeni și personalului Comisiei Europene, inclusiv noilor comisari europeni. Documentul stabilește, în mod clar, numeroasele beneficii ale produselor din lemn, obținute în mod responsabil. De asemenea, Manifestul indică acțiunile cărora factorii de decizie trebuie să le acorde prioritate pentru a realiza o economie ecologică, eficientă din punct de vedere al costurilor, competitivă și rezistentă la nivelul UE. Nu în ultimul rând, documentul arată că folosirea lemnului în construcții înseamnă decarbonizarea mediului construit.
Manifestul vine în momentul în care toate țările europene traversează poate cea mai lungă perioadă de crize multiple și are rolul de a conștientiza decidenții naționali sau europeni asupra importanței lemnului. În cartea sa, „Crizele de după criză. O lume fără busolă și fără hegemon”, profesorul Paul Dobrescu alege să acorde atenție aspectului cel mai puțin discutat, de multe ori ignorat complet, respectiv momentul post-criză, care în viziunea acestuia include, de fapt, o serie de noi crize. Mai mult, personificându-le, autorul le atribuie acestora un caracter premeditat: „crizele au și ele viclenia lor: te absorb, te bombardează cu evenimente, cu creșteri și descreșteri, disponibilizări, falimente, incertitudini.
Unele consecințe sunt observabile într-un orizont de timp apropiat producerii evenimentului, dar altele se manifestă pe o perioadă mai lungă și sunt capabile să genereze noi crize – „crizele de după criză”. Aceste consecințe sunt și cel mai greu de gestionat.
Revenind cu analiza la România și în special la resursa de lemn, pe lângă dificultățile create de contextul geopolitic, avem probleme interne create pe de o parte de o viziune strict de mediu a guvernului, toate investițiile fiind axate pe împăduriri, în condițiile în care ”România abandonată și depopulată în zona rurală” se împădurește natural mult mai rapid și eficient decât o facem noi prin împăduriri pe bani europeni.
România nu acordă atenție investițiilor în infrastructură și în sectorul forestier. Propunerile făcute de ASFOR prin documentul de viziune România verde în 10 pași sunt promovate cu forcepsul – programul rabla pentru sobe, menit să rezolve o parte din problemele legate de lemnul de foc și eficiența energetică, lansat în martie, a rămas în dezbatere, programul pentru utilaje forestiere ce trebuia lansat în martie, are ca nou termen estimat de lansare septembrie-octombrie, infrastructura de drumuri forestiere este la stadiul de vis frumos, iar de promovarea lemnului în construcțiile publice, soluție care ar asigura un consum intern de lemn și ar permite României să fie un jucător important pe viitoarea piață a carbonului, nu prea are priză la decidentul politic.
Cât privește valorificarea lemnului, vânzarea în fasonat se dovedește a fi un adevărat fiasco, ce a agravat și mai mult problemele în sectorul forestier. Lipsa infrastructurii, dar și a puterii de a gestiona fasonarea a milioane de mc în sortimentele solicitate de piață, a adâncit sectorul forestier în cea mai mare criză de după anul 1990.
Dincolo de pretextele economice sau politice, criza în desfășurare a lemnului are în spate o miză imensă – pădurea, resursa de lemn și în special piața carbonului. Într-un viitor în care este clar că nevoia de lemn va crește, dacă intern nu-l vom mai putea asigura, vom importa și vom deveni dependenți de alți producători. Similar, pe piața carbonului, dacă nu va construi din lemn, România are toate șansele să fie un jucător marginal și nu unul principal. Restul e vorbărie goală, deși, deseori, vorbele declanșează crize. Si, la fel de adevărat, vorbele ascund miza, fără de care nicio criză nu este posibilă. În jocul acesta de pocker al pieței, abilitatea ajută să deslușești calea de la miză la criză sau invers. Important este să rămâi în piață și să te informezi pentru a te adapta din mers, continuu, în fiecare zi! La final ajung doar cei care nu renunță!!!
Ciprian Muscă
președinte ASFOR
editorial Meridiane Forestiere