Site icon Asociația Forestierilor din România – ASFOR

Parlamentul European a amânat aplicarea EUDR și a aprobat o nouă categorie „fără risc”

Parlamentul European a aprobat astăzi propunerea Comisiei Europene de a amâna aplicarea Regulamentului Uniunii Europene privind defrișarea cu un an. De asemenea, Parlamentul a propus crearea unei noi categorii „fără risc” pentru țările cu o dezvoltare stabilă sau în creștere a suprafeței forestiere.

Propunerea de amânare a fost adoptată cu 371 de voturi pentru și 240 de voturi împotrivă. Acum, atât Parlamentul, cât și țările membre UE trebuie să cadă de acord asupra unei versiuni finale a propunerii de amânare înainte de data de 30 decembrie 2024.

Informații cheie:

Următorii pași: Parlamentul a decis să se revină la comisie pentru negocieri interinstituționale. Pentru ca aceste modificări să intre în vigoare, textul agreat trebuie să fie susținut de Consiliu și Parlament și publicat în Jurnalul Oficial al UE.

Comunicat de presă

14.11.2024

Ciprian Musca
Președinte ASFOR

Exit mobile version