Gata cu joaca! Etica și respectarea legii sunt  condiții ale dezvoltării sectorului forestier!

0
257
binary comment

Performanțele sectorului forestier sunt direct proporționale cu etica profesională și respectarea legii. ASFOR, în calitate de asociație reprezentativă a breslei forestierilor, a susținut și susține toate măsurile legale care permit funcționarea concurențială corectă a tuturor participanților la exploatarea forestieră și piața lemnului. O astfel de măsură a reprezentat-o implementarea sistemului de monitorizare a trasabilității lemnului – SUMAL 2.0.

Vorbim de un sistem informatic performant în care ne-am pus cu toții încrederea că va reuși să descurajeze mecanismul infracțional. Cazul de la Suceava ne arată însă că mecanismul infracțional a continuat să funcționeze și a funcționat pentru că cel care trebuia să verifice și să aplice legea a acoperit și a încurajat ilegalitățile.

Ancheta amplă din ultimele zile ne arată că joaca de-a „fentatul sistemului” se poate  încheia dacă cei însărcinați cu aplicarea legii își fac treaba corect. În aceeași măsură, cazul de la Suceava ne arată că „lupul ajuns paznic la oi” poate distruge o întreagă construcție bazată pe încredere; „lupul paznic la oi” induce o falsă protecție pentru mediul privat, iar consecințele sunt grave. Sunt fapte care pot duce la infringement, finanțare derizorie, hărțuire continuă a celor care doresc să muncească cu capul sus în acest sector.

Joaca acesta insalubră se poate termina printr-un simplu click, totul este ca cei investiți cu autoritatea de a aplica legea să o facă cu responsabilitate. Noi, cei care lucrăm zilnic cu SUMAL 2.0, știm cât de eficient poate fi acest sistem dacă funcționează corect, iar controlul autorității este, la rândul său, corect.

Încălcarea standardelor etice și a legilor în vigoare trebuie semnalate de fiecare dintre noi pentru ca ele să nu se mai repete. În egală măsură, trebuie spus că infracționalitatea forestieră ne afectează pe toți cei care lucram  cinstit și care aducem contribuția sectorului nostru la 3,5% din PIB. Sunt mult mai mulți cei care lucrează cinstit decât cei care încalcă legea!

Nu avem nici un motiv să tolerăm niciun fel de comportament infracțional! Persoanele care lucrează în cadrul autorităților de specialitate trebuie să înțeleagă și să își asume statutul cu responsabilitate. Nu trebuie să-i tolerăm pe cei care instigă la nerespectarea legii sau încurajează activități infracționale.

Pentru a preveni astfel de incidente, este obligatoriu ca Garda Forestieră Națională să își impună standarde de integritate pe care să le ranforseze într-o manieră profesionistă. Fără această componentă de integritate, cazul de la Suceava poate rămâne doar o picătură de lumină dintr-un ocean de întuneric.

De asemenea, considerăm necesară crearea de către Garda Forestieră Națională a unui sistem transparent de încadrare în grade de risc a actorilor care activează în sectorul forestier pe toate palierele: administrare, exploatare și prelucrare.

Respectarea legii este obligatorie! Sprijinul toxic oferit de „prietenul de la control” este extrem de dăunător pentru sectorul nostru. Infracționalitatea și „prietenul de la control” ne împiedică dezvoltarea și trebuie să închidem cu fermitate acest capitol!

Ciprian Dumitru MUSCĂ,

Președinte ASFOR

COMUNICAT DE PRESĂ

17.02.2023