Viitorul sectorului forestier – TINERII!

0
225

EVENIMENT ASFOR și forestmania.ro

ASFOR, în calitate de reprezentant al breslei forestierilor, a început de astăzi o serie de întâlniri-eveniment cu elevii școlilor silvice și forestiere din România. Aceste școli sunt pepinierele în care se formează specialiștii cu pregătire tehnică medie; de aici provine baza sectorului forestier!

Primul eveniment s-a desfășurat la Colegiul Silvic „Theodor Pietraru” din Brănești, Ilfov. O școală înființată în 1893 prin Decret Regal. 60 de tineri au fost față în față cu antreprenori, experți și oficiali ai statului, cărora le mulțumim pentru că au răspuns invitației noastre. 

Liceenii colegiului din Brănești au putut afla, concret, ce înseamnă să lucrezi în sectorul forestier, care sunt nevoile și așteptările sectorului în ceea ce privește resursa umană. Au pus întrebări și au ridicat probleme de tot felul – de la nivelul de salarizare, până la condițiile de lucru în pădure sau fabrici sau tipurile de echipamente folosite de firmele noastre.

Administrarea corectă a pădurii și gestionarea sustenabilă a resursei de lemn sunt căile prin care menținem echilibrul pentru îndeplinirea celor trei funcții de bază ale pădurii: economică, socială și de mediu. Dar pentru aceasta este nevoie de lucrători pregătiți.

Contextul internațional este favorabil dezvoltării silviculturii și domeniului forestier.

Statele dezvoltate se bazează tot mai mult pe economia verde. Utilizarea lemnului în foarte multe sectoare – de la construcții, la fabricarea de microcipuri – înseamnă folosirea unei resurse care captează și, prin produsele de lemn, stochează carbon.

Aceste state investesc puternic în silvicultură și în sectorul forestier. Cercetarea este tot mai amplă, digitalizarea se extinde, utilajele sunt tot mai complexe, moderne și prietenoase cu mediul. Se construiesc zgârie-nori, clădiri de birouri, blocuri de apartamente, săli de sport și stadioane din lemn. Lemnul se dovedește mai performant și decât betonul sau oțelul.

România are resursă de lemn din plin. Dar dacă țara noastră vrea să prindă acest „tren al lemnului”, trebuie să investească în sector. Este, din păcate, un sector care a fost marginalizat timp de decenii și hulit pe nedrept ani de zile. Avem nevoie de utilaje forestiere prietenoase cu mediul, avem nevoie de echipamente și tehnologie, avem nevoie să extindem rețeaua de drumuri forestiere. Dar avem nevoie acută de specialiști!

Viitorul se pregătește cu profesioniști, iar cea mai importantă investiție sunt oamenii!

Sectorul are nevoie de lucrători calificați. Asigurarea pe termen lung a resursei umane calificate este mai mult decât obligatorie.  Breasla noastră are experiență și expertiză, școala silvică românească și-a câștigat o bună reputație, dar dacă nu avem grijă de specialiști, aceștia vor pleca în țări unde au condiții mai bune de lucru și salarii mai mari. Statele europene cu tradiție în exploatarea și prelucrarea lemnului – Franța, Germania, Austria sau țările nordice – au oferte de muncă de calitate, iar specialiștii români sunt foarte bine primiți.

Noi trebuie să găsim soluții pentru a-i oferta pe tineri. Pădurile României au nevoie de ei. Sunt la început de drum, sunt calificați în școli de tradiție, dar dacă nu avem grijă de ei, vom intra într-o criză de resurse umane. Deja sunt companii din industrie care au adus muncitori din Asia în fabricile lor.

Prin aceste evenimente organizate în școlile silvice, ASFOR promovează creșterea competențelor profesionale ale celor care alcătuiesc breasla forestierilor. De asemenea, construiește punți de comunicare liberă pentru toți membrii breslei, indiferent de poziția lor profesională. Pădurea se îngrijește și se exploatează doar cu profesioniști, iar interesul nostru este să ne menținem continuitatea aici, la noi acasă. 

Ciprian Muscă,

Președinte ASFOR

COMUNICAT DE PRESĂ

11.11.2022