Promovarea arborilor de viitor trebuie să fie reglementată și în România.

0
99

Asociația Forestierilor din România (ASFOR) salută inițiativa unei formațiuni politice de a depune un proiect legislativ împotriva tăierii arborilor sănătoși, însă acesta trebuie construit cu specialiști pe baza realității din teren cu respectarea rolului economic, social și de mediu care guvernează relația dintre om, comunitatea locală și pădure.

Prin acest demers, România ar intra în rândul țărilor europene care practică acest mod modern de silvicultură, prin care sunt promovați arborii de viitor. În contextul în care, la nivelul specialiștilor din silvicultură, au loc discuții avansate cu privire la strategia forestieră națională și actualizarea normelor silvice, considerăm de bun augur susținerea venită și din zona legislativă.

Acest principiu modern de silvicultură vizează protejarea arborilor de viitor și recoltarea acestora doar în momentul în care aceștia ajung la maturitate.

Avem nevoie de actualizarea modului nostru de a face silvicultură și să ne adaptăm la curentul european, iar noi, cei din exploatarea și industrializarea lemnului, de ani buni solicităm să fie implementat și în România.

Astfel de arbori de viitor sunt protejați și îngrijiți 120-140 de ani, nu doar 10 ani, în funcție de specie, și sunt recoltați doar în momentul în care intră în declin. Lemnul acestor arbori urmează să fie folosit pentru a deservi nevoile omului. În unele cazuri, pentru alte sute de ani.

Și în natură, ca și în orice construcție socială, în momentul în care intri în declin ești înlocuit cu o nouă generație, pe care noi o sperăm mai viguroasă.

Retorica firmelor românești de exploatare și industrializare a lemnului este una constructivă și se bazează pe recoltarea sustenabilă, crearea de locuri de muncă, plata taxelor și impozitelor și asigurarea a cel puțin 8% din PIB-ul României.

Prin dialog și bună colaborare se pot elabora legi, dar și programe de finanțare care să reușească să asigure un just echilibru între rolul social, economic și de mediu al pădurii, însă fără a neglija importanța acestui sector pentru economia națională și pentru dezvoltarea comunităților locale.

ASFOR îi invită oficial pe reprezentanții legislativului național, dar și pe reprezentanții români din Parlamentul European la realizarea unor sesiuni de comunicare atât în mediul online, cât și în mediul cel mai propice pentru astfel de discuții și anume Pădurea. În acest fel, vom găsi împreună modalitățile optime de a promova un echilibru OM-PĂDURE.

Ciprian Muscă,

Președinte ASFOR

***

ASFOR este o organizație neguvernamentală patronală și profesională, autonomă și apolitică a agenților economici din domeniul exploatării forestiere, prelucrării primare și a industrializării lemnului.

Viziunea noastră este strâns legată de cea a organizațiilor care compun ASFOR: o asociație a unor companii care își desfășoară activitatea într-un mediu economic predictibil, etic și coerent. Credem în progresul bioeconomiei, în principiile economiei circulare și în etică. Și respectăm ceea ce cu toții iubim: pădurea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.